#bucharestoffline | O terasă lângă Politehnică : Joi, 21.40

Terasa asta de la Poli a fost scena unor beții de poveste, leagănul multor legende urbane, locul de inițere bahică pentru multe generații de studenți.

Peste câțiva ani se va închide, buldozerele vor intra în ea fără milă și clientela mahmură și nostalgică se va risipi în cele patru zări. Deocamdată, în seara asta rece, încă se mai poate bea o bere sau un coniac mic într-o gașcă de bețivi simpatici înghesuiți la cele trei mese de plastic și vorbind unii peste alții.

  • Băi, strigă cineva, mă duc la bar, mai vrea cineva ceva?
  • Coane, stai, mă, nu te duce nicărieri, să vă arate mandea ceva. Marfă proaspătă, direct de la Chișinău…

Pe una din mese apare o sticlă scundă și pântecoasă pe care scrie UNGHENI.

  • Bă, strigă cel care a scos-o. Să înțelegeți mediocritatea noastră când vine vorba de lichioruri. Nu mai zic de francezi care au Bendictina și Chartreuse, lichiorul divin făcut de călugări de pe la o mie şapte sute…
  • Alo, unde bați, bre?
  • Dați-mi voie, fiți pe fază, nu zic de francezi, dar nemții au Jägermeisterul și Schwartzhogul, italienii au nenumărate Amaro-uri, cehii - Becherovka, slovacii - Tatratea, ungurii - Unicum, sârbii au şi ei ceva de genul, dar n-am apucat să gust…
  • Deci, ce vrea ăsta, care-i, mă ideea?
  • Bă, iată, moldovenii, frații noștri ne-o iau înainte cu acest Ungheni, un adevărat balsam pentru sufletele. Până când vom accepta să fim o țară din lumea a treia a lichiorurilor de plante?! România, încotro?!

Se aud urale de aprobare din jurul celor trei mese, se degustă Ungheni.

  • Bă, zice cineva, ați citi ce scrie pe etichetă? Ungheni nu se recomandă conducătorilor de vehicule şi operatorilor de mecanisme. ETC.

#bucharestoffline cu George Mihalcea, un bucureştean devenit dintr-un ploieştean, jurnalist de radio de 17 ani, cu 15 ani de Radio Guerrilla, convertit recent la Smart Radio, jurnalist de film la cinemap.ro, autor de proză scurtă la editura Trei, care iubeşte Bucureştiul - vorba lui Caragiale - cum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.