SUNETELE ORAŞULUI | Concertele săptămânii 13-20 februarie

Pentru amatorii de muzică live, propunerile noastre pentru aceste zile şi nopţi sunt:

 

ALMA NICOLE & JACOB
unteatru (vineri 14 februarie, 21:00)

Concert de Valentine’s Day susţinut de actriţa şi muziciana Alma Nicole, apreciată pentru timbrul cald şi inflexiunile vocale personale, împreună cu Jacob, tânăr compozitor de muzică de film cu o experiență de 10 ani în industrie. Ea a fost finalista lui Tudor Chirilă de la Vocea României 2018, a câștigat Marele Premiu al emisiunii 8 într-o barcă (reeditarea emisiunii Şcoala vedetelor) şi a participat la numeroase concursuri de interpretare vocală şi instrumentală, obţinând premii atât în România, cât şi în străinătate. Participând la prima ediție Românii au talent, Alma a ajuns până în semifinală, cucerind jurații și publicul prin vocea sa. Jacob este fondatorul Bucharest ShortCut Cinefest – singurul festival lunar de film independent din București si Bucharest Film Awards, eveniment de calibru care a reușit, prin specificul său, să redefinească conceptul de comunitate cinefilă. Printre colaborările sale recente se află și prestația pe scena principală în cadrul conferinței TEDx Cluj, experiență pe care a preschimbat-o într-un connecting the dots prin muzică live, film și tehnologie.

JUKEBOX & BELLA SANTIAGO
14th Lane (vineri 14 februarie, 21:45)

A petrece împreună cu persoana iubită Ziua Îndrăgostiţilor în compania Bellei Santiago și a trupei Jukebox, devenită ultrapopulară datorită celor 10 ani de prezență muzicală în Cronica Cârcotașilor, nu poate fi decât o alegere inspirată, mai ales dacă ținem cont că “tonomatul” fabricat în România își îmbogățește constant și consecvent repertoriul astfel încât este o sursă inepuizabilă de plăcute surprize muzicale care contribuie decisiv la memorabilitatea experienței. Iar valoarea adăugată reprezentată de exotica Bella Santiago, consecință a unui talent înnăscut, rafinat pe parcursul a 12 ani de interacțiuni muzicale live și confirmat de accederea în finala Românii au talent 2016 și de știgarea X Factor 2018, dă un plus de savoare și căldură performance-ului indiferent că e vorba de propriile compoziții (Auzi cum bate, Sugar Gumalaw) sau de cover-uri (I Will Always Love You, Drunk in Love). Să ne reamintim că Jukebox are în discografie trei albume (Christmas Songs, Feel Like Making Love și Picuri de rai) și în CV-ul colectiv numeroase participări la festivaluri și concursuri.

AKCENT 
Berăria H (sâmbătă 15 februarie, 23:45)

Noi simţim la fel, Buchet de trandafiri, My Lady, Ţi-am promis, cele mai populare hit-uri ale grupului Akcent, vor putea fi ascultate live într-un concert cu o mulțime de invitați. Co-fondatorul Adrian Sână a devenit unul dintre cei mai prolifici și de succes artiști și producători români. Cu peste 3,5 milioane de fani în toată lumea, piesele lansate de acesta atât solo, cât și cu trupa Akcent, au depășit un miliard de vizualizări. Albumul de debut al formației, În Culori, a fost certificat cu discul de platină în mai puțin de o lună de la lansare și o serie de hit-uri locale lansate la scurt timp după au propulsat Akcent la statutul de staruri au cucerit piața internațională odată cu lansarea single-ului Kylie, versiunea în limba engleză a piesei Dragoste de închiriat. Kylie a ajuns pe prima poziție în multe topuri din Europa, în timp ce următoarele lansări, That’s My Name, Stay With Me și My Passion i-au consolidat proiectului poziția de star internațional. 2018 ne-a adus un nou sound din partea trupei, cu ocazia unui nou EP pe care se regăsesc single-uri ca  Stole My Heart sau Deep In Your Eyes, ce au acumulat deja zeci de milioane de vizualizări.

TONBRUKET
Control Club (luni 17 februarie, 20:00)

Tonbruket, formidabilul grup suedez de Jazz/Crossover fondat de basistul Dan Berglund vine la București pentru un concert ce promovează Masters of Fog, al 6-lea material de studio dintr-o carieră care debutase în 2009 cu un premiu Grammy (versiunea suedeză) pentru Dan Berglund’s Tonbruket, album scos la prestigiosul label german ACT Music. Au mai urmat alte trei Grammy-uri (Dig It to the End, Nubium Swimtrip și Forevergreens) iar trupa s-a eliberat de trimiterile comparative la fostul proiect din care contrabasistul făcuse parte, celebrul E.S.T., Esbjörn Svensson Trio, dispărut odată cu moartea accidentală, la numai 44 de ani, al lui Svensson. Căci Tonbruket s-a născut în urma acestei drame: Dan Berglund și-a regăsit plăcerea de a face muzică doar după întâlnirea cu trei muzicieni pe care îi cunoscuse înainte de perioada E.S.T., pianistul Martin Hederos, chitaristul Johan Lindström şi bateristul Andrea Werliin. Astfel s-a format Tonbruket, cvartet care traversează cu nonșalantă frontierele dintre Jazz, Rock, Electronica, World Music și Neo-Folk, având ca rezultat artistic live o performanţă incredibil de spectaculoasă și de bogată.

E.M.I.L.
Expirat Club (joi 20 februarie, 20:00)

20.02.2020, ora 20:00... 20 de ani de existenţă de celebrat! 20 de ani cu Pisica Super Faină doritoare să se refugieze sub Copacii Înfloriţi cu gândul la Vara-Vara! Şi asta doar pentru că “Salcâmul umbrit adăpostește / Niște hippioți care zâmbește”. 20 de ani de Punk-Rock (2nd Wave) în stil american cu influențe asumate de peste Atlantic - Reggae, Dub, Ska - provenite de la trupele a căror muzică a călăuzit formația încă de la început: Green Day și Sublime. Dar mai bine îi lăsăm pe ei să continue... “în februarie-martie 2000 ne strângeam la Barbu acasă, unii de prin fața blocului, alții de pe la alte trupe destrămate, ascultam ore în șir cd-uri cu Mad Caddies, Sublime, Green Day și rupeam chitara în două. Nici nu știm cum dintr-odată ne-am trezit prin cluburi sau pe la festivaluri. Da, de atunci au trecut 20 de ani, am cunoscut mii oameni, am avut concerte memorabile și în sens pozitiv, dar și în sens negativ, am plecat la plimbare prin țară, dar de câteva ori și în afara ei. Așa că, pe 20.02.2020 te așteptăm la Expirat să sărbătorim alături de tine jumătate din viața noastră :)... Da, se cântă și Cocktail Verde.” La mulţi ani, E.M.I.L.!