Film și istorii din Brașov

Poate la finalul acestei săptămâni mergi la Festivalul Love Story, dar acum un secol și puțin în urmă, când industria cinematografică abia se năștea, trebuia să aștepți o caravană în orașul tău. Aparatul de filmat al fraților Lumière era o invenție nouă și curioasă. Ei sau asociații lor călătoreau peste tot să împrăștie documentarele scurte la care au lucrat. Pentru că pelicula era încă sensibilă și ardea repede, durata filmelor era de câteva zeci de secunde.


În Brașov, prima proiecție filmului ,,Intrarea trenurilor în gară’’ a avut loc la Vila Kertsch, în 5 decembrie 1896, la aproape un an după premiera mondială (28 decembrie 1895) de la Paris. Dacă nu ai auzit de Vila Kertsch, sigur ai auzit de Modarom, clădirea care i-a luat locul. La intersecția străzilor Porții cu Bulevardul Rudolf, Vila a fost construită între 1886 - 1887 după planurile inginerului șef al Brasovului, Christian Kertsch. Clădirea emblematică pentru viața culturală a orașului de atunci, a fost avariată în timpul a doua cutremure din 1916 si 1940 iar cea mai grea lovitură a fost în 1944 când aviația Aliatilor a bombardat orașul. În 1970 conducerea a decis demolarea sa și așa a apărut clădirea Modarom.



 


Pe lângă Modarom, în weekendul acesta, fie dacă treci în plimbare ori în drum spre Cinemateca Patria sau Centrul Cultural-Reduta la Love Story Festival, poveștile ascunse ale Brașovului te așteaptă să le descoperi.


Denisa Velicu, redactor