EAT&DRINK | Mărțișoare comestibile

Titlul te poate duce cu gândul la bomboane, ciocolată sau alte zaharicale, dar nu este deloc vorba despre astfel de „mărțișoare”, dimpotrivă. Este vorba despre mărțișoarele pe care ni le aduce primăvara în farfurie și pe care ar trebui să le căutăm cu toții pentru a profita de proprietățile lor, pentru a ne mai diversifica dieta și pentru a ieși din rutina culinară, dar și pentru efectul lor estetic.  

 

Flori comestibile
Salatele cu flori sunt parte din bucătăria noastră de sute de ani. Așa se face că există rețete cu flori mai puțin cunoscute, cum ar fi limba mielului sau limba boului. Ceva mai cunoscute în bucătăria românească sunt florile de salcâm sau de dovleac care se trec prin aluat și apoi sunt prăjite. Le găsim și acum în meniurile unor restaurante din țară. Dar, pentru că e vorba de un trend care a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani, ele pot fi acum comandate și online. De exemplu, de pe goveggie.ro

Microplantele
Microplantele sau Microgreens, cum li se mai spune, sunt o categorie de legume sub forma unor plante tinere, comestibile și incluse în categoria de superfood. Ele nu au devenit populare doar pentru că arată „drăguț” în farfurie, ci pentru conținutului ridicat de minerale și vitamine, dar și pentru efectele detoxifiante pe care le au. În plus, vlăstarii plantelor au devenit din ce în ce mai populari și pentru că au un gust și o aromă mult mai intense. O gamă foarte mare de microplante poți găsi pe microgreens.ro

Plantele burgheze
Primăvara este și anotimpul „plantelor burgheze”, adică a sparanghelului, andivelor și anghinarelor, plante pe care acum le privim ca pe niște importuri, dar care, de fapt, au făcut parte din bucătăria românească până au fost interzise și scoase din cărțile de bucate de către comuniști, pentru simplul motiv că erau „mofturi” preferate de burghezi. Pe lângă faptul ca sunt foarte sănătoase, ele sunt și foarte gustoase, iar anghinarele sunt de-a dreptul spectaculoase, existând numeroase moduri în care pot fi preparate. Poți comanda astfel de „plante burgheze” de la aprozarele organice din România, cum ar fi Nasul Roșu.

Material realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți