Jurnal de bucureștean | Niște cuvinte, dă-le dreaku!

 

Dac-aș fi mai mainstream, așa, ca Irina Rîmeș, ambasadoarea domnului sculptor Brâncuși, aș mărturisi că „ n-am avut tangență foarte-foarte mare cu lucrările” domnului dramaturg Cătălin Ștefănescu: i-am văzut doar trei din șapte.
Adică „Afară, departe, pe câmp” - la a cărei premieră de la Teatrul de Comedie am fost la începutul lunii februarie, când m-am revăzut cu scumpul dramaturg și regret și la apariția acestor rânduri că n-am rămas alături de domnia sa și de prietenii ardeleni după spectacol - precum și la fel de inenarabilele piese „Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”, respectiv, „Vanilla Skype” de la Teatrul Act.
Cu toate acestea, consider că pot să am deja o părere asupra operei domnului dramaturg, pe care-l consider un mare om al teatrului contemporan, cât și „ne-contemporan”.

Dac-aș mai face apel la niște citate din cântăreața-ambasadoare culturală, „m-au fascinat lucrările” domnului Ștefănescu deoarece „nu reprezentau neapărat cum se numesc”. Te uiți la „Afară, departe, pe câmp” și parcă nu înțelegi de ce se numește așa? Ei, lasă că afli din spectacolul regizat măiastru de Alexandru Dabija - e o replică, băi, contemporanule, cască urechile! 

Montarea, cea mai deșteaptă a actualei stagiuni, îi face pe esteți să plescăie satisfăcuți din limbă, când identifică spiritul sau chiar litera autorilor textului, numiții Urmuz, B. Fundoianu, Saşa Pană, Grigore Cugler, Ionathan X. Uranus, Sesto Pals, cărora li se adaugă, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Cătălin Ștefănescu. 

„Afară, departe, pe câmp” e „One-Dada-Show”, ba chiar la un moment dat se transformă în „One-Letter-Show”. Căci „D”, o consoană cu o reputație așa și așa, se încăpățânează să preceadă toate cuvintele dintr-un tablou liric în care își dau concursul îndrăgitele personaje Dorinel (Dorina Chiriac, majestuoasă, un curcubeu de rostiri și expresivități faciale), Damian (Anghel Damian, de un comic solemn) şi povestitorul (Dragoş Huluba, cascador fizionomic). 

credit photo: Doina Papp

 

Spectacolul e o bucurie pură pentru cei care i-au studiat și savurat pe avangardiști. Dau un exemplu la întâmplare, scriitoarea Ioana Nicolaie, că tot am zărit-o în sală și i-am citit postarea elogioasă, alături de care se afla soțul dumneaei, Mircea Cărtărescu (nu i-am surprins expresia când a fost pomenit pe scenă, fiindcă eram mai în spate cu două rânduri, dar pariez că a râs). Pentru cititorii mai tineri, cei doi sunt părinții proaspătului „dilematic” Gabriel Cărtărescu. 

Vezi cum se încheie o premieră cu 2 minute și 15 secunde de aplauze.

Dar e „Afară, departe, pe câmp” un spectacol și pentru marele public, cel care vibrează mai puțin la marile teme ale dadaismului? 

Afirm răspicat că da. Bunăoară, tabloul cu Popescu (Liviu Pintileasa, de-a dreptul virtuoz) Ionescu (Dan Rădulescu, savuros în cecitate) și femeia de pe plajă (Andreea Samson, ha-ha!) poate intra oricând în galeria marilor scenete comice populare - risc chiar să ridic ștacheta menționând, pentru publicul matur, un pisc, „acțiunea se petrece într-un liniștit sat de pescari”. 

Iar replica „Niște cuvinte, dă-le dreaku!”... Mvai, nimeni nu poate rosti cu un mai autentic patos periferic decât Ilona Brezoianu această replică zămislită din ieslea iubirii pentru absurd a unui ironist și erudit precum Cătălin Ștefănescu. Bravo! 

Material realizat de Horia Ghibuțiu