5 locuri din București cu falafel bun

Falafelul este o alternativă bună pentru cei care s-au săturat de carne, dar le este poftă de un kebap sau de o shaorma.
De fapt, poate fi chiar mai gustos și, de cele mai multe ori, mult mai sănătos. 
Bineînțeles, nu toate locurile care au în meniu falafel merită luate în considerare, dar astea 5 merită toată atenția ta:

Condimental

La Condimental (dar și la Calif și la .calif) vei găsi unul dintre cele mai bune falafeluri din oraș. Condimental a venit și cu un mod inedit de a-l servi, în varianta kebun - într-o cutiuță dreptunghiulară, care imită forma celui în lipie și în variantele cu orez, humus sau cartofi prăjiți. Dacă nu îți satisface pofta, pentru că lipsesc legumele proaspete, du-te cu încredere la Calif, fac parte din același lanț.

Adresă: Șoseaua Nicolae Titulescu 4

Telefon: 0748.256.206

 

Naser 2

 

Când vine vorba de mâncare libaneză, Naser 2 este pe buzele multora și printre primele opțiuni. Treaba asta nu se întâmplă degeaba, preparatele de aici fiind foarte gustoase, în porții generoase și la prețuri foarte accesibile. De exemplu, dacă-l comanzi acasă, un falafel în lipie este doar 10 lei și te vei sătura cu siguranță.

Adresă: Maica Domnului 5B

Telefon: 0799.997.111 

Mezze

Mezze este un alt restaurant libanez foarte apreciat printre bucureșteni. Cei de la Mezze se laudă astfel: „Bucătarii noștri, maeștri în arta culinară libaneză, pregătesc bucate încântătoare la vedere și excelente la gust, din dorința de a satisface cât mai riguros exigențele clienților noștri.” Într-adevăr, nu vei fi deloc dezamăgit când vei gusta chifteluțele fragede de falafel de aici.

Adresă: Mircea Vulcănescu 153 B

Telefon: 0720.044.469

 

Taksim

 

Taksim este un lanț de restaurante cu specific turcesc, răspândite mai ales prin mall-urile din București. Astfel, este cea mai bună opțiune pentru atunci când ești la shopping și, din diverse motive, nu vrei să mănânci nimic cu carne, dar vrei ceva sățios și gustos. Fie că e la farfurie sau la lipie, porția este una care te va sătura. 

Adresă: în Mall Park Lake

Telefon: 0771.163.463

 

Four Seasons


Pentru cei care vor și un pic de fiță atunci când li se face poftă de un falafel, există Four Seasons, un restaurant libanez într-o casă boierească, cu un decor elegant și imaculat (un pic kitsch pentru gusturile noastre). Însă, lăsând la o parte aprecierile care țin de designul locului, mâncarea de aici este excelentă. E locul perfect pentru a amesteca niște mezze cu un falafel și niște fatush și tabbule.

Adresă: Calea Dorobanți 177

Telefon: 021.233.94.31

Material realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți