EAT& DRINK | 3 restaurante din țară care reinventează bucătăria românească

 

București - NOUA

 

NOUA este unul dintre cele mai bune restaurante cu bucătărie fină românească și reinventată. Este situat în zona Foișorului de Foc, într-o frumoasă casă veche, iar proprietar și head chef este Alex Petricean, un bine-cunoscut și apreciat bucătar român, care, înainte să-și deschidă propria afacere, a trecut prin multe restaurante cu stele Michelin.

Adresă: Popa Nan 7

Telefon: 021.794.3294

 

 

Brașov - Sub Tâmpa

Sub Tâmpa s-a deschis în Brașov cu promisiunea unui concept unic în România: gastronomia transilvăneană tradițională reinventată. Așa se face că rețetele culese cu migală din cărți și manuscrise vechi prin aici alte forme și gusturi ceva mai rafinate, iar priveliștea asupra Brașovului e superbă.

Adresă: Aleea de sub Tâmpa

Telefon: 0740.316.661

 

Cluj - 1568 Bistro

1568 Bistro își propune să amintească celor care-i trec pragul de istoria impregnată cu tradiții și amintiri culinare a Ardealului, dar și de istoria multiculturală a acestei zone (anul 1568 e simbol al libertății religioase). Așa se face că aici a fost creată o bucătărie transilvăneană reinventată, o întoarcere modernă la rădăcinile vechi, unde gusturile deja cunoscute sunt puse într-un context nou.

Adresă:  B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 14

Telefon: 0770.163.152

Material realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți