3 to do cu Horia Ghibuțiu | „Dheepan”, film pe TIFF Unlimited

Tudor Giurgiu a anunțat: „Dacă tot #stămacasă, măcar să intrăm în CaranTIFF! Nu credeam acum fix 1 an că ideea de a face o platformă de streaming a festivalului TIFF, adică TIFF Unlimited, va fi atât de actuală. O gândisem ca pe un loc unde filmele wow din cei 18 ani de TIFF, precum şi alte bijuterii de filme care se găsesc cu greu pe marile platforme de streaming să se poată vedea oricând de către iubitorii de film din România. Sunt peste 90 de filme atent alese care vă aşteaptă să vă umple şi să vă bucure zilele sau serile. Dacă intraţi zilele astea pe unlimited.tiff.ro, o să găsiţi o selecţie super-tare de filme”.
Îi mulțumesc lui Tudor, pentru că astfel pot revedea minunatul „Dheepan” al regizorului francez Jacques Audiard. Pentru a nu le strica surpriza celor care încă n-au văzut filmul, am ales să schițez un crochiu al excelentului film folosindu-mă de câteva întrebări.


Știm cine sunt refugiații cu adevărat, ce vârste au, ce trecut au, dacă realmente compun o familie, așa cum pretind când ajung în Europa? iar toate aceste necunoscute îi fac automat mai răi, mai buni sau altfel decât noi? Putem călători până la capătul lumii pentru a descoperi că ororile de care fugiserăm sunt și acolo? Se poate traduce multiculturalismul elogiat în saloanele de lux ale Parlamentului European, atunci când cobori în iarba suburbiilor, prin confruntări armate între bande rivale, acompaniate agresiv de bubuitul acestui nefericit și periferic gen muzical denumit hip-hop? Diferă țara civilizată europeană, în care autoritățile refuză să înțeleagă cum un guvern al lumii poate incendia școli, iar armata să tortureze civili, de o țară asiatică aflată într-un sângeros și autodistrugător război civil purtat între forțele armate și o mișcare secesionistă? Scapi vreodată de povara de a fi fost tigru tamil în luptele din Sri Lanka, de cântecele de luptă care ți-au intrat în sânge, de viziunea cu elefantul care stă ascuns după copaci, dar dacă va fi provocat, va fi vai și-amar?

Miercuri, 25 martie, ora 19.00

„Eine Kleine Nachtmusik”, spectacol de teatru, pe livestream unteatru

Excepțională inițiativă a celor de la unteatru, care se încăpățânează să ne arate că viața artistică poate continua și-n vremuri de izolare. Accesul publicului în sala de spectacole a fost restricționat, dar spectacolele programate luna asta pot fi urmărite live, printr-o transmisiune privată. Găsiți detalii pe site-ul lor, eu vreau să vă spun că e un privilegiu să urmăriți One-Man-Show-ul cu Lari Giorgescu. Acest spectacol de teatru coregrafic îl are ca autor pe Gigi Căciuleanu, muzica e a lui Mozart, textele sunt tot ale lui Căciuleanu, care folosește și un fragment de scenariu original de „Comedia Dell’Arte”. O încântare!

„Heidi”, pe Netflix

Pe platforma pe care petrec cel mai mult timp de când sunt în izolare, s-a băgat un thriller polițist românesc pe care l-am văzut la avanpremieră, astă-toamnă: „Heidi”, de Cătălin Mitulescu. Filmul, excelent, e despre un polițist în pragul în pensionării, Gheorghe Visu, autorul altui rol, scuze pentru facilul joc de cuvinte, de vis. De neuitat. Mi-a amintit de premiatul „Câini” (trofeul criticii la secțiunea Un Certain Regard de la Cannes și triumf la TIFF 2016), un film de artă deghizat într-un thriller sătesc, scris și regizat de Bogdan Mirică, unde Visu nu face doar un rol, întrucât fascinantul urât al breslei actoricești de la noi confiscă fiecare apariție cu magnetismul său natural, ci rolul. Pe lângă o poveste abil depănată de Cătălin Mitulescu alături de scenaristul Radu Aldulescu, „Heidi” mai scoate niște actori în evidență: Bogdan Dumitrache, impecabil, tânăra Cătălina Mihai, de urmărit, și Florin Zamfirescu, de care nu mi-a plăcut niciodată - poate pentru că i-am văzut prea multe roluri înainte de 1989 - dar care aici e „jos pălăria”.

credit photo header: Forbes

Material realizat de Horia Ghibuțiu