Ce film românesc vedem azi? 25.03.

Poate câțiva dintre voi aveți în perioada aceasta mai mult timp liber. Sigur, mai mult timp liber nu se traduce în atenție sporită non-stop și dorință să faceți toate lucrurile pe care nu le-ați făcut până acum, dar poate înseamnă timp să luați o pauză.


Pentru cei care vor să recupereze câteva filme românești, astăzi vă recomand o alegere de pe platforma online CINEPUB, unde puteți viziona gratis scurtmetraje sau lungmetraje, discuții și conferințe. În contextul popularizării platformelor VOD, misiunea CINEPUB de a aduce mai aproape pubicul de filmele românești este de apreciat mai ales pentru calitatea conținutului accesibil fără plată.


Chefu' | House Party este un scurtmetraj regizat de Adrian Sitaru. Poate numele vă este cunoscut pentru Fixeur (2016), Ilegitim (2016), Pescuit sportiv (2008), sau primele cinci episoade din al doilea sezon al serialului În derivă (2012).


Regizorul din noul val românesc, propune în Chefu' o estetică specifică acestui curent, cu cadre descriptive și camera observatoare, unde montajul setează un ritm calm, care nu alterează înlănțuirea lesne a acțiunilor, ci vine în concordanță cu trăiriile personajului principal.



Comedia spune povestea lui Neli, o femeie de 55 de ani dintr-un oraş de provincie din Ardeal care se întoarce acasă după câteva zile la București și află de la prietenele  invitate la cafea, că fiul ei de 17 ani a dat o petrecere la care vecinii de jos au trimis poliția. Regizorul-scenarist relatează într-un ton satiric relațiile colocatarilor unui bloc suburban, unde conviețuirea în înțelegere și pace se cam termină odată cu o petrecere.


După Grand Prix-ul la Uppsala International Short Film Festival si Onda Curta Award la Indie Lisboa IFF,  Chefu'  a primit în cadrul ceremoniei celei de-a 7-a ediții a Galei Premiilor GOPO, distincția pentru  Cel Mai Bun Film de Scurt Metraj.



Chefu’ este produs de 4 PROOF FILM, realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Zenith Media.


În distribuție îi regăsim pe Tania Filip, Clara Vodă, Nataşa Raab, Elena Ivanca şi Emilian Mârnea. Producător este Monica Lăzurean-Gorgan, scenarist Claudia Silișteanu, iar imaginea este semnată de Adrian Silișteanu.


Îl puteți urmări integral aici:



Denisa Velicu, redactor