Poveşti din Bucureşti | Ciuma lui Caragea - epidemia care a înjumătățit populația Bucureștiului

Trăim vremuri pe care nu le credeam posibile, ce par mai mult scenariul unui film postapocaliptic. Însă Bucureștiul a trecut printr-o epidemie mult mai groaznică, care a ras mai mult de jumătate din populația orașului de atunci.

Pe vremea Ciumei lui Caragea în fiecare zi mureau 300 bucureșteni, iar străzile erau pline de cadavre care așteptau să fie ridicate și duse la groapa comună. 

Între 1813-1814 o epidemie de ciumă bubonică a lovit Ţara Românească, devenind una dintre cele mai mari catastrofe din istoria noastră și a Bucureștiului, care ajunsese un oraș-fantomă. Dacă Coronavirusul a pornit din China, ciuma care a ajuns în București a fost „importată” din Imperiul Otoman.

În 1812, Ioan Caragea a fost numit la guvernarea Bucureştilor. În acea perioadă el a călătorit de la Constantinopol spre București, iar unul dintre oamenii lui ar fi murit de ciumă pe drum. Chiar dacă nu se știe cu exactitate dacă acest caz ar fi fost responsabil pentru introducerea ciumei în Bucureşti, este cert că ciuma a ajuns în țara noastră din Imperiul Otoman şi Balcani, unde fuseseră raportate cazuri similare în acei ani.

În ianuarie 1813, Caragea a creat două spitale de carantină pentru cazurile de ciumă, care apăreau sporadic prin jurul Bucureștiului, şi s-a retras în Mănăstirea Cotroceni din afara oraşului. Pe 11 iunie 1813, primul caz de ciumă bubonică apare în oraș și tot oraşul intră în carantină. În mod similar cu ce se întâmplă acum în București, porţile Bucureştilor erau păzite, toate pieţele, şcolile şi cârciumile au fost închise, iar monedele erau puse în oţet pentru a fi dezinfectate. Din păcate aceste metode de protecție, de distanțare socială, nu au dat rezultate, iar spitalele de ciumaţi au fost rapid suprapopulate - este vorba despre spitalele Colțea și Pantelimon, care împreună aveau o capacitate de 1000 de persoane. Pentru că ciuma bubonică a izbuncnit vara și a făcut extrem de multe victime, mirosul de cadavre în descompunere devenise ceva cu care bucureștenii au trebuit să se obișnuiască. Cioclii mergeau cu căruțe din casă în casă şi colectau cadavrele, dar și pe cei bolnavi, fiind transportați la un loc - de ciumă nu prea te vindecai, dacă totuși se întâmpla era cu adevărat o minune. În toamna lui 1813 erau atât de multe cadavre în București încât au devenit necesare gropile comune.

Fiind depășit de situație, Caragea a cerut ajutorul medicilor din Germania şi Rusia pentru a combate epidemia, în zadar. În scurt timp, situația devenise atât de disperată în București, încât în oraș se instalase anarhia. Crimele, violurile şi furturile erau la ordinea zilei. Răzbunările prin infectare deveniseră o practică răspândită, cu exemple de-a dreptul sinistre în care cadavrele de ciumați erau aruncate în curțile familiilor invidiate pentru situația financiară bună. Ciocli deveniseră mai temuți chiar decât boala, deoarece ei erau imuni la ciumă și aveau responsabilitatea de a lua morţii din fiecare casă pentru a-i îngropa. Ion Ghica a documentat această perioadă în scrisorile sale către prietenul Vasile Alecsandri. Iată ce scria despre ciocli:

Fugea lumea de dânşii ca de moarte, căci ei luau pe bolnavi sau pe morţi în spinare, îi trânteau în car, claie peste grămadă, şi porneau cu carul plin spre Dudeşti sau spre Cioplea, unde erau ordiile ciumaţilor. Se încreţea carnea pe trup auzindu-se grozăviile şi cruzimile făcute de aceşti tâlhari bieţilor creştini căzuţi în ghearele lor”.

În punctul de maxim al epidemiei, mureau chiar 300 de oameni pe zi. Epidemia a bătut în retragere după un an, în primăvara anului 1814, după ce ciuma lui Caragea omorâse jumătate din populația Bucureștiului de atunci, adică în jur de 40.000 de oameni, și în Țara Românească 70.000 de oameni. Abia atunci au început să revină în oraș oamenii care fugiseră de teama ciumei, găsind un București devastat, cu clădiri în paragină și străzi pline de haite de câini care se hrăniseră cu cadavrele ciumaților. Dar spre sfârșitul lui 1814, viața în București începuse să revină la normal, iar orașul a renăscut. 

photo header: Pieter Bruegel the Elder Museo del Prado

Material realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile şi Nopţi