George Roșu nu crede în popularitate și nu-l preocupă acest aspect, poate de aia a și ajuns atât de popular și unul dintre artiștii români cu un stil inconfundabil. E născut în Brașov, dar mutat la Cluj. Desenează și face typography de peste 15 ani, este co-fondator al spaţiului de artă RAFT și apare constant cu ilustrații prin publicații de specialitate sau prin feed-ul de Facebook cu câte o lucrare virală.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul personal și cât de greu este pentru un artist să se impună, să devină cunoscut, apreciat și căutat în România?
Cred că ăsta e unul din miturile despre artiști care ar trebui desființate: stilul. Următorul e scuza numită TALENT. Desigur dacă te uiți la ce artiști promovăm pe la emisiunile ălea idioate de stil… dar nu despre stil e vorba. Stilul nu ți-l creezi, ci, la un moment dat, îl ai pur și simplu. Dacă ești cinstit cu tine însuți și muncitor. Dacă te faci că ai un stil anume și crezi că despre asta e vorba în artă, atunci mai bine lasă, că din ăștia avem deja. De aia e cultura așa varză în România. Deschide TV-ul pe un canal de muzică sau să te ferească Ăl de sus să asculți radio românesc. Uită-te ce hilarități de trupe și interpreți avem. Jalnic.
Apoi, nu știu nici dacă își propune cineva cu adevărat să ajungă cunoscut. În România?? Cunoscut în România înseamnă că ori ești fotbalist, ori ai dosar penal. Deci, mai bine nu. Tot ce înseamnă acum mainstream (că acolo te impui, de fapt) e un șir lung de mizerii și stupiditate. Cred că oriunde îi este greu unui artist să se impună.
Nici nu știu dacă e treaba lui să facă asta. Poate. Eu nu mi-am propus să mă impun nici în România nici în alte țări. Mi-am propus să desenez și eu așa desenez. La fel de prost ca în clasa a 7-a. În ultima vreme nici nu mai desenez, de fapt.
Am doar lucrări din texte. Le scriu de mână. Ăsta nu e un stil. E scris de mână. Sunt foarte mulți artiști care fac asta. Și care au tot făcut asta. Nu am inventat nimic.
Cum decurge procesul tău creativ? De unde te inspiri, de unde începi, cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero?
Creativitatea este o boală. Nu se învață la cursul de creativitate, nici la teambuilding, nici dacă asculți vorbărie la un podcast cu oameni creativi, nici la UAD și nici nu se ia. O ai sau nu o ai. Poate în timp e posibil să te îmbolnăvești. Exact așa funcționează la mine, prin conexiuni, comparații, amintiri, material depozitat în memorie de 36 de ani încoace. Mă inspir din orice mă inspiră. Nu e nicio regulă. Cu timpul am dezvoltat un fel de mecanism, să zicem, ca să pot exprima ideile mai ușor: desenatul. Ca artist absorbi și aspiri tot timpul, de toate. Frânturi de conversații pe stradă și în troleu, o figură mai așa a unui tip pe stradă, ceva umbră pe perete, o știre, o poveste, un documentar, orice. Apoi, ori explodezi, ori scoți ceva. Uneori îmi iese.
Cum ți-a schimbat genul de artă pe care-l practici felul în care percepi lumea și arta în general?
Nu mi-a schimbat. A devenit pe parcurs un gen. Genul ăla de artă e cu mine de când învăț ce e aia artă și la ce ajută. Am mers împreună. Mă completează.
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Fără social media nu aveam interviul ăsta. Este foarte de ajutor pentru oricine dorește să se promoveze. Este foarte simplu și totodată și foarte nesigur și destul de ușor de falsificat. Dar oamenii nu mă știu din galeriile în care am expus de 20 de ani și în care mai expun. Mă știu de pe Facebook. Deci, mi-a fost de mare folos peretele ăla la care publicul are acces gratuit. Toți clienții vin de pe Facebook, nu din galerie.
Ești unul dintre artiștii care au devenit populari la nivel național. Povestește-ne un pic cum ai ajuns să faci asta și care e lucrarea ta preferată.
Nu mă preocupă partea de popularitate. Cred că e înțeleasă greșit. Nu este scopul meu ăsta. Toți suntem celebrități pe Facebook, pe Instagram și pe TikTok. Popular în România. Wow! Nu înseamnă nimic și nu e treaba mea, e treaba voastră.
Dar singurul mod în care cineva ar avea cum să ajungă popular pentru ceea ce face și nu pentru ceea ce pare pe Facebook este doar dacă muncește mult, cu cap și cinstit. Exact cum ne ziceau părinții când eram la școală. Nu există altă rețetă și dacă îți pierzi vremea să cauți asta, în loc să muncești la și cu tine, înseamnă că n-ai înțeles nimic. Dar repet nu cred că ăsta trebuie să fie scopul artistului. Nici nu știu care e exact. Încă mai aflu.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
În lucrări îmi place să-mi fac viața simplă. Asta datorită mecanismului de care ziceam mai sus.
Cel mai complicat e să lucrez cu elevi. Acolo e provocarea. Îmi place tare mult generația asta tânără. Sunt foarte isteți și hotărâți când înțeleg că au voie să aibă păreri și să pună la îndoială orice. E foarte greu până îi aduci acolo. Dar, când au prins ideea, nu îi mai oprești. Vezi consiliile de elevi din țară.
Din când în când mai fac workshop-uri și discuții cu ei. E complicat. Școala îi oprește să gândească. Apoi, ies în lume și nu știu să întrebe, să noteze, să aibă voie. Acolo am dificultăți, că nu știu de unde să încep.
Cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj socio-politic?
Nu văd de ce m-ar interesa o altfel de artă în ziua de azi. E foarte frumos să desenăm mandale, și prințese în ie tradițională în peisaje cu cai și fântâne, dar e degeaba. O artă care nu provoacă și nu aduce în discuție probleme și situații socio-politice de azi dimineață, e o artă expirată. De aia miroase a mucegai în muzee, de aia tinerii nu merg la muzee și la vernisaje. Bine, mai merg, dacă pare cool. Dar vrei să facem o listă cu spațiile de artă cool pentru elevii de azi? Dar una cu muzeele de artă mișto din țară?
Ce urmează pentru Geroge Roșu?
Pentru că se împlinesc 20 de ani de la prima mea expoziție solo, scot o carte… de poezii rele de enervat poeții buni. Haha! Apoi am plănuit câteva expoziții și, în rest, proiecte pentru aproape toate lunile. Nu mă plictisesc.
Material realizat de Gruia Dragomir, redactor Zile și Nopți
