Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 04/04/2020
Evenimente

IzolART: recitaluri și spectacole online, plus posibilitatea de a plăti bilete online pentru susținerea artiștilor independenți

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii IzolART: recitaluri și spectacole online, plus posibilitatea de a plăti bilete online pentru susținerea artiștilor independenți Share IzolART: recitaluri și spectacole online, plus posibilitatea de a plăti bilete online pentru susținerea artiștilor independenți


Asociația Culturală BIS din Sibiu lansează campania IZOLART, o modalitate inedită de a transfera teatrul independent în mediul virtual, cu spectacole online oferite spectatorilor de care sunt despărțiți pe durata stării de urgență cauzată de pandemia de coronavirus.

În același timp, campania IZOLART propune iubitorilor de teatru să plătească, opțional, un bilet online pentru susținerea artiștilor independenți, care se confruntă cu o situație foarte dificilă din punct de vedere financiar, în condițiile anulării spectacolelor în distribuția cărora se aflau.

”Suntem conștienți că în anul 2020 lumea va arăta cu totul altfel de cum am cunoscut-o noi. Artiștii și organizatorii de evenimente vor fi siliți de împrejurări să găsească moduri noi de abordare și de exprimare. Modelele proiectelor BIS vor fi la rândul lor puternic afectate. Considerăm însă că e de datoria noastră să mergem mai departe adaptând conținutul acestor proiecte și mesajele noastre la noile realități ale lumii înconjurătoare, ale planetei. Vom căuta așadar modalități de a continua proiectele noastre mari (Festivalul 25 de ore de teatru non-stop și Teatrul din Cartier) și sprijin pentru producția de spectacole. Natura a schimbat regulile, arătându-ne cât de fragili și de vulnerabili suntem. Campania IZOLART e semnul nostru de adaptare. IZOLART s-a născut din nevoia artiștilor izolați de a se exprima și de a rămâne în contact cu publicul. În vremuri grele, precum cele pe care vrând-nevrând le parcurgem, arta teatrului, precum și celelalte arte, trebuie să găsească resurse de a se reinventa pentru a oferi oamenilor sprijin, consolare, zâmbete.”, a declarat regizorul Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru.

Astfel, pentru a menține vii artele performative, în coondițiile răspândirea la nivel mondial a epidemiei de coronavirus, Asociația Culturală BIS (BIS Teatru) a lansat campania IZOLART.

„Poezia de la 9 seara” și „Basme de pe planeta albastră” sunt cele două acțiuni prin care BIS Teatru va aduce bucurie în casele oamenilor, îndemnându-i să-și petreacă timpul cu lucruri frumoase, să fie responsabili, să aibă grijă de cei vulnerabili, să respecte indicațiile autorităților în vederea combaterii epidemiei.

Acțiunea „Poezia de la 9 seara”, ce a debutat pe data de 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, își propune prezentarea pe pagina de facebook BIS Teatru a câte unui poem rostit de actorii companiei sau de către invitații lor din lumea întreagă, seară de seară, de la ora 21:00.

Cea de-a doua acțiune, „Basme de pe planeta albastră”, este dedicată cu precădere celor mici și părinților acestora. De două ori pe săptămână, sâmbăta și duminica, de la ora 17:00, copiii vor putea urmări câte o poveste istorisită și filmată de actorii BIS Teatru, cu mijloacele pe care le au acasă. Sâmbătă, 4 aprilie 2020, Alis Pelle și Alin Turcu vor spune „Povestea celor trei purceluși”, care găsesc în intimitatea casei protecție în fața pericolului venit de afară (lupul cel rău). Mesajul este unul plin de speranță, fiind menit să țină piept fricii sau tristeții, ce ar putea să „ne dea târcoale” în această perioadă.

”Având în vedere faptul că artiștii independenți se confruntă cu o situație foarte dificilă din punct de vedere financiar, în condițiile anulării spectacolelor în distribuția cărora se aflau, campania IZOLART va propune moduri prin care cei de acasă pot să plătească, opțional, la acțiunile descrise mai sus, un bilet online pe http://www.kompostor.ro/”, transmite BIS Teatru.

Vezi lista completă de Evenimente Sibiu.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută