#ZILESINOPTIACASA | Nicoleta Lefter vă invită la URBAN GIF SHOW

Teatrelli se alătură campaniei #StămAcasă și oferă acces gratuit chiar la spectacolele din stagiunea curentă, dând astfel şansa tuturor consumatorilor de artă contemporană, nu doar bucureşteni, să aibă acces prin intermediul programului Teatrelli Online la una dintre cele mai originale şi inovatoare performance-uri româneşti cu premiera in 2019.

Miercuri, 8 aprilie, în intervalul orar 18-23, pe site-ul www.teatrelli.com se va difuza cea mai recentă producție a teatrului – Urban GIF Show - un memorabil spectacol despre oraș (implicit despre București, dar nu limitat conceptual la acesta), un  performance corporal al unor oameni care viețuiesc într-o instalație muzicală colorată de un artist vizual. 

Spectacolul reunește mai multe elemente cu care experimentează – mișcare, muzică originală și o instalație sonoră, scenografie, poeme urbane scrise chiar în timpul procesului de lucru la spectacol și elemente video – pentru a contura o experiență provocatoare atât pentru spectator, cât și pentru lumea artistică. Mai multe despre conceptul spectacolului ne spune chiar creatorul acestuia, reputatul coregraf Florin Fieroiu 

În spiritul vremurilor ‘distante social’ pe care le trăim, actriţa Nicoleta Lefter, parte a echipei Urban GIF Show, adresează de acasă o invitaţie care, în opinia noastră, merită onorată fără umbră de ezitare, mai ales că ansamblul de artişti responsabili de această lume deconstruită și reconstruită a adevărurilor despre propria viață în oraș este una cu adevărat formidabilă: Florin Fieroiu (concept), Vlaicu Golcea (muzică), Cristina Milea (scenografie), Elise Wilk (poeme urbane) și Ioana Ilaș-Bodale și Mircea Ilaș (video și grafică), alături de performerii Nicoleta Lefter, Alexandra Mihaela Dancs, Paul Cimpoieru, Denis Bolborea, Simona Dabija și Vlaicu Golcea.

Urmăriti aici invitaţia Nicoletei:

Recomandare de Ioan Big

Foto: Andrei Gîndac