Fuckup Nights România te invită la o șuetă în siguranță, la tine acasă!

Pentru a menține comunitatea globală în siguranță și pentru a evita asumarea oricărui risc în contextul pandemic actual, și noi, organizatorii responsabili de la Fuckup Nights România ne-am alăturat mișcării on-line. Astfel că, pentru moment, am pus pe pauză întâlnirile cu îmbrățișări și evenimentele sociale cu strângeri de mâini și șuete, însă nu ne-am retras și nicidecum nu am luat pauză de la fuckup-urile care merită împărtășite lumii întregi. Ba, din contră, am venit mai aproape de tine și îți oferim posibilitatea de a te bucura de fuckup-urile unor oameni faini chiar de pe canapeaua sau fotoliul preferat!


Așadar, te așteptăm să fii alături de noi, pe 16 aprilie, la prima ediție de carantină Fuckup Nights din România, coordonată, dirijată și prezentată de fuckupperii la datorie din Brașov, București, Cluj, Iași, Oradea și Timișoara.



Ce este FUCKUP NIGHTS?


Fuckup Nights este o mișcare globală, care sărbătorește poveștile despre eșec și felul în care ele au schimbat viața unor oameni faini și din care cu toții avem ceva de învățat.


În fiecare ediție, în cadrul tuturor evenimentelor de pe glob, oamenii urcă pe scenă pentru a-și recunoaște fuckup-ul profesional într-o cameră plină de străini. Acum o vor face chiar în camera ta!


Mișcarea Fuckup Nights a început în 2012 în Mexic, când un grup de prieteni s-a adunat și au început să povestească despre nereușitele lor. În prezent, Fuckup Nights s-a extins în peste 300 de orașe și 90 de țări de pe întreg globul. Hai și tu să fii parte din această mișcare plină de energie, alături de noi!


Participarea la eveniment  este liberă, însă, ca orice activitate organizată cu și din spirit civic, dorim să răspundem și noi umanitar la situația curentă și vă invităm și pe voi, cei care puteți și doriți, să faceți același lucru. Astfel, vă punem la dispoziție posibilitatea de a sprijini o cauză și de a întinde o mână de ajutor la încercarea globală la care suntem supuși în această perioadă. Este momentul să fim uniți și solidari și îți mulțumim că ești alături de noi!



UNDE?
Acasă la tine! Ce spui, ne primești? Pentru înregistrare, te rugăm să accesezi link-ul acesta.


CÂND?
Joi, 16 Aprilie, ora 19.00 (EET)


CÂT?


Doar o oră, nu stăm mult!


CINE?
Fii pe fază, speakerii urmează să fie anunțați în curând!