Jurnal de bucureștean | Acum și atunci

– Știm ce se întâmplă în celălalt colț al planetei, dar nu știm ce se întâmplă lângă noi.

– Călătoream peste tot, dar nu ne uitam nicăieri în jur, iar acum nu mai putem călători și ne uităm cu nesaț la ce vedem de pe balcon.

– Dejunam oricând cu oricine, dar nu mai dejunam cu ai noștri decât la Sărbători și nici asta nu mai putem face acum.

– Mâncăm orice pentru a da de gusturi noi, dar nimic nu mai are gust.

– Ne place alergatul, dar nu mai alergam de plăcere și deocamdată nu mai alergăm deloc.

– Ne-am făcut toți cinefili, dar nu mai putem merge la cinema.

– Avem acces la toate știrile din lume, dar nu mai sunt știri.

– Avem conținut, dar nu mai avem media.

– Zapăm, dar nu ne mai uităm la televizor.

– Avem comedianți, dar nu ni se mai pare nimic comic.

– Avem psihoterapeuți, dar nu mai avem confidenți.

– Nu mai răspundem la telefon, pentru că știm cine ne sună, dar am crescut când abia așteptam să răspundem tocmai pentru că nu știam cine sună.

– Vorbim în permanență la telefon, dar am uitat când căștile erau numai pentru ascultat.

– Frunzărim, dar nu mai citim.

– Distribuim, dar nu mai împărtășim.

– Ne dezprietenim virtual pe viață, dar nu ne mai putem împrieteni în viața de zi cu zi.

– Mulțumim pentru accept, dar nimic nu ni se mai pare acceptabil și nici nu ne mai mulțumește.

– Avem mai multe identități virtuale, dar avem o criză de identitate reală.

– Avem emoticoane animate, dar nu ne mai animă literele.

– Ne uităm la povești instant care nu pot fi citite, dar nu mai citim și nu mai povestim.

– Am pariat pe echipe cu care nu am ținut, dar înainte de asta țineam și nu pariam.

– Am schimbat totul, dar nu ne-am schimbat deloc.

Material semnat de Horia Ghibuțiu