Artiști urbani | Wanda Hutira - artista care desenează pe orice, pe hârtie, iPad sau pereți

Wanda este art director, ilustratoare, creator de obiect și street artist.
Asta înseamnă că-i găsești operele (deși, probabil că nu-i place să fie numite așa) prin publicitate, anchete jurnalistice sau pe pereții clădirilor din București.


Își manifestă creativitatea în mai multe medii, pentru că nu-i place ideea de a se limita, de aceea nu are nici un stil anume, bine definit, ca să nu alunece în manierism.

 

foto credits: Instagram //  @wanda.wtf

Recent, ea a creat o serie de ilustrații înfățișând cadrele medicale din linia întâi a luptei cu pandemia de COVID-19 în posturi de sfinți și zei. Imaginile sunt parte dintr-o campanie derulată de agenția McCann, iar scopul este unul cât se poate de bine intenționat și de frumos: de a le mulțumi celor care-și riscă viețile pentru a le salva pe ale altora.

 

Panouri publicitare cu aceste imagini au fost expuse prin București și au generat un scandal alimentat de Biserica Ortodoxă Română, de trolii de pe internet, care i-au jignit și amenințat pe inițiatorii campaniei, și de persoanele și politicienii cu mentalități ultra-conservatoare. Pe de altă parte, Biserica Catolică a apreciat inițiativa numind-o „o idee frumoasă”.  

 

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul personal și cât de greu este pentru un artist să se impună, să devină cunoscut, apreciat și căutat în România?

Of, asta e o întrebare grea. Mă sperie mult ideea de manierism. Și, pentru că lucratul într-un stil adesea e o scuză superbă pentru a nu pune la îndoială niște obiceiuri de execuție sau de concept, pentru a repeta niște rutine care au dat roade odată, simt ideea asta de stil personal ca un slippery slope spre manierism.

Așa că mă țin departe. Încerc să iau fiecare proiect de parcă atunci aș face prima dată ceva vizual și să văd ce se potrivește. Și atunci când de mai multe ori mi se pare că cel mai bine se potrivește ceva asemănător cu ce am mai făcut, mă îngrijorez. De-a dracului fac altfel decât am mai făcut.

 

foto credits: Instagram //  @wanda.wtf


Unii îmi spun că ar trebui să se vadă un stil în toate lucrările și că așa m-aș putea impune mai bine în domeniu. Am luxul să lucrez paralel în mai multe contexte (agenție, freelance, proiecte personale sau prietenii jurnaliști lângă care nu poți avea niciodată liniște, că vin ei cu câte un subiect nou) și asta îmi oferă mereu contexte noi și nici nu depind de vreo galerie care să fie interesată de un anume stil. Works for me.


Cum decurge procesul tău creativ? De unde te inspiri, de unde începi, cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero?


Întâi am scris paragraful de mai jos și cât îl scriam mă gândeam când a fost ultima dată când m-am pus cu o foaie sau iPad sau pânză să fac ceva și nu știam ce. Nu mă ajută așa de mult programul încărcat, deci, de regulă, când merg pe stradă, când mănânc, la baie, când mă spăl pe dinți, în timp ce fac cumpărături sau cât ascult probleme prietenilor (pff, ce shitty friend sunt) mă gândesc la ce și cum vreau să fac.

Astfel, atunci când mă pun să fac ceva, știu de la început ce vreau să fac. Și sunt mai multe decât am timp, așa că adesea trebuie să îmi impun limite în a începe ceva nou.

În principiu, tot ce am nevoie e niște timp în care să nu sune telefonul sau să nu primesc mailuri sau să nu mă întrebe cineva ceva sau să-mi ceară un Helvetica complet. Și, gata, pot să mă apuc de oricare dintre proiectele pe care le am pe hold.

Mi-ar plăcea să am atât de mult timp încât să am nevoie de o rutină pentru a intra într-un mindset pentru procesul creativ.


Ești si street artist. Cum ți-a schimbat acest lucru felul în care percepi arta și lumea în general? 

foto credits: Instagram //  @wanda.wtf

Cred că nu înțeleg foarte bine această întrebare. Dacă înțeleg bine, trebuie să spun că eu văd cauzalitatea invers. Nu te trezești într-o dimineață și zici „Mamăăăăă! Mă fac street artist” și, când te apuci, puf!, ți se schimbă gândirea. Mai degrabă ai atracție spre ceva și încet te duci sau nu pe acea cărare. Cred.


Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?


Pentru mine social media e un bliss. Sunt teribil de dezorganizată și nu îmi place să îmi văd lucrările după ce trece vreo săptămână de când le-am terminat. Iar asta îmi stă ca un ghimpe de câte ori vreau să încep să îmi ordonez portofoliul. Și, pentru că sunt atâtea lucruri pe care vreau să le fac și îmi fac plăcere, fac altceva mai bine. Am vreo 4 începute... nepublicate.

Însă social media pune un pansament peste asta. La început nu știam la ce e bun. Am început să folosesc Facebook mai mult în 2013, când aveam nevoie să pun #roșiamontana. Atunci am și început să am mai mult de 200-300 de prieteni. Era o cutie de rezonanță perfectă.

Apoi, de când m-au convins niște prieteni să folosesc Insta pe post de portofoliu e genial. Tot ce pun acolo dispare în câteva săptămâni în josul scroll-ului și tot ce trebuie să fac e să nu scrollez. Și tot ce trebuie alții să facă e să scrolleze. Și e mereu fun să scrollezi în feedul altcuiva, așa că mă salvează și de nevoia de a trage oamenii de mânecă când fac ceva.

foto credits: Instagram //  @wanda.wtf

Partea bună e că nedând scroll, că sunt toate lucrările mele acolo, habar n-am câte câte like-uri are, deci nici asta nu mă influențează așa de tare.

Povestește-ne un pic despre lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o în ultimii 3 ani.


Acum lucrez la ea, stai puțin.

Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări? 

Păi, cum ziceam și la început, fiecare lucrare ridică provocări. Dacă nu, atunci e și mai mare provocarea. Cred, totuși, că cel mai dificil a fost materialul lui Matei, cu dansatoarele. Mi-a luat nu știu câte zile să-l citesc și după aia mă enervam în timp ce lucram și de asta cred că nici un a surprins tot ce trebuie. Aaah, ce enervant! Iar m-am enervat!

Cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj socio-politic? 

De ce ar mai face ceva dacă nu are mesaj socio-politic? Dar nu e fair să pun problema așa, cu toate că așa gândesc. Pentru că depinde cât de importantă este scena socio-politică pentru fiecare.

Povesteam recent cu cineva despre o artistă care expune niște emoții care, după părerea mea, sunt banale și frivole și nu găseam de ce ar trebui să existe așa ceva în viața mea, când sunt atâtea probleme reale dincolo de flori, fete și băieți. Și acea persoană mi-a atras atenția că e important ca fiecare artist să vorbească în lucrările sale despre ce-l roade. Iar dacă pe ea asta o roade, e fair game să expună asta. Mi se pare just. Dar, totuși... există atâtea probleme care ar merita punctate dincolo de mă iubește / nu mă iubește...

Cum a apărut campania cu medici în roluri de sfinți și care este scopul ei? Vă așteptați să primiți și acest val de hate?

 

Imaginile sunt parte a campaniei inițiate de McCann Ro, în care își propune să mulțumească medicilor pentru curajul și răbdarea de care dau dovadă în perioada asta. Sunt mai mulți arți din mai multe țări care au făcut vizualuri. Recomand să vedeți și ce au făcut cei din Beograd, sunt preferatele mele acum.

 Cum comentezi reacția BOR care a catalogat ilustrațiile tale ca „demers blasfemiator” și care e mesajul tău / vostru pentru cei ofensați de „icoanele cu medici”?

Am pornit tot de la gândul că medicii, în perioada asta, trebuie să dea dovadă de un curaj extraordinar și de o perseverență care ar putea să pară că vine de dincolo de ce poate să facă un om normal. Îmi spunea un medic acum ceva timp „Dumnezeu este doctorul, noi suntem unealta”. Ca să fie această unealtă ei trebuie să-și riște sănătatea și sănătatea familiilor și celor dragi lor, ca să facă un bine mai mare lumii. E o dovadă de foarte mult altruism, perseverență și verticalitate. Iar asta seamănă mult cu efortul și jertfa care e relatată în povestirile despre personajele canonizate în diferite religii. Adică, mai pe scurt, de câte ori nu am auzit cunoscuți spunând „a făcut minune medicul”?

În același timp se pare că Biserica Catolica n-are o problemă cu ilustrațiile, dimpotrivă, spune că este o idee frumoasă. De unde crezi că este această diferență de reacție, de mentalitate, între ortodocși și catolici?

Din 1054 (n.r. - Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă)).

Ați primit și reacții din partea medicilor?

Am primit foarte mult reacții. În afară de cei care au scris pe Facebook lucruri necuviincioase, toate reacțiile pe care le-am primit au fost pozitive.

Ce urmează pentru Wanda?

Hey, dar nu e fair să mă întrebi asta în contextul în care nu știm nici măcar cât timp vom mai avea acces la hârtie igienică. Naiba știe ce urmează, vedeți voi pe Insta ce a urmat, că postez eu.

 

Interviu de GRUIA DRAGOMIR, Redactor Zile şi Nopţi