Povești de succes: MOKKO sau cum a devenit inima de lemn o bijuterie must have

MOKKO este un atelier pornit de Oana Brătilă și Alex Mareș din pasiunea pentru lucrul cu lemnul și din dorința de a crea accesorii minimaliste, moderne și prietenoase cu mediul.

 

După 4 ani de activitate pot spune că le-a ieșit mai mult decât bine. Colecția lor principală #CuInimaLaPurtător a devenit una foarte populară, iar inimile lor de lemn au devenit bijuterii dorite și purtate de foarte multe fete și femei din toată România, chiar și de vedete sau prezentatoare TV. 

Iată cum sună povestea lor de succes:

Cine sunt oamenii din spatele MOKKO și cu ce v-ați ocupat până acum?

 

Oamenii din spatele MOKKO sunt Oana și Alex, soț și soție, foști colegi de facultate. Am studiat amândoi Comunicare și Relații Publice, facultatea în cadrul căreia ne-am și cunoscut.
Ulterior, Alex s-a angajat într-o corporație, aceeași în care lucrează deja de 10 ani de zile, iar eu, Oana, m-am specializat pe zona de comunicare online și Social Media. Am un blog pe care l-am pornit în 2006 - obratila.ro, un blog premiat pentru promovarea implicării sociale în România (dar pe care cel mai popular articol rămâne cel despre cum să îți faci un PFA :) ), am coordonat multe inițiative sociale - cu precădere de donare de sânge, am lucrat și am făcut și mult voluntariat în ONG-uri (am făcut parte din echipa care a pornit campania „Let's Do It, Romania!”), am lucrat și într-o agenție de marketing online și chiar și în industria muzicală. Ultimul job dinainte de MOKKO a fost la Institutul pentru Fericire. Am experimentat și am construit mult pentru că asta, mi-am dat seama, este ceea ce îmi aduce plăcere, bucurie de a trăi, entuziasm să mă trezesc dimineața: să dau viață ideilor pe care le am. Și, slavă Domnului, am multe. :)

Niciunul dintre noi nu are un background profesional sau academic în domeniul designului sau al artelor plastice. Iar dacă Alex a fost mereu pasionat de lucrul cu lemnul (în liceu și-a supraetajat singur camera și și-a făcut chiar și un pat, iar jumătate din balconul nostru a fost mereu rezervat meșteritului), în ceea ce mă privește am fost mai degrabă atașată de matematică și filosofie. 
Dar, când vine vorba de MOKKO, nu partea plastică a fost cea care m-a entuziasmat, ci cea... „ideologică” să-i spunem.

Clasica întrebare: cum v-a venit ideea pentru acest business?

 

Ideea unui „atelier de meșteșugărit”, așa cum l-am denumit atunci, a venit pe plaja din 2 Mai, în vara lui 2016. La final de primăvară eu rămăsesem brusc fără job și nu voiam să mai trec printr-o perioadă de „redescoperire”. Financiar ne-am fi descurcat - Alex avea în continuare un venit stabil, iar eu mai câștigam din activitatea online, dar îmi era teamă de o potențială cădere emoțională. Mai trecusem prin așa ceva cu trei ani în urmă.

Eram pe plaja din 2 Mai și schițam în nisip prototipul pentru o placă de activități Montessori. Era o „comandă” de la nașa noastră pentru copilul ei. Mă entuziasma tare mult ideea de a face astfel de plăci personalizate - să poți să-ți alegi ce accesorii să fie pe ea, în ce culori..., așa că am zis să transform entuziasmul în energie creatoare. În vara cu pricina am gândit categoriile de produse - am început cu jucării Montessori, accesorii pentru nuntă și obiecte „deco-utile”, am făcut un brainstorming cu prietenii de pe Facebook ca să găsim un nume („mokko” înseamnă lucrul cu lemnul în limba japoneză), iar în toamnă aveam deja un site, un logo, o identitate. Era un proiect nou, iar pentru mine marea provocare era să îl cresc. Să arăt că poți să faci „din rahat, bici”. Pentru că noi am început fără nicio investiție financiară. Am început cu o bucată de lemn din balcon.

 

Care au fost cele mai mari provocări pentru MOKKO? Cât de greu este să ai un astfel de business în România?

 

Pe de-o parte, a fost dificil să înțelegem cum ar trebui să funcționăm din punct de vedere legal ca să fie totul în regulă și să dormim liniștiți. Pentru că asta a fost mereu important pentru mine - să știu că noaptea, când pun capul pe pernă, nu o să am coșmaruri legate de autorități. Avusesem niște experiențe neplăcute cu PFA-ul, iar SRL-ul era un teritoriu încă necunoscut pe care voiam să-l țin cât se poate de lipsit de probleme. A durat ceva timp până să găsim un contabil care să înțeleagă domeniul de activitate (producție) și pe care să îl simțim stăpân pe situație. Apropo, e foarte greu să găsești în România un om mulțumit de contabilul cu care lucrează... Apoi a fost dificil de înțeles și de acceptat faptul că pentru fiecare inimă pe care urma să o producem trebuia să avem hârtii peste hârtii cu „note de recepție”, „raport de producție” și alte drăcii pe care, recunosc, le-am lăsat în grija lui Alex. Apoi au mai apărut facturile, casa de marcat, avizele de însoțire a mărfii... Hârțogăraie de tot soiul, de care fugisem toată viața, dar de care, atunci când vrei să ai un business, nu doar un hobby de weekend, nu ai cum să mai fugi. Sunt lucruri de care trebuie să ai habar chiar și dacă decizi să angajezi un om care să se ocupe de ele, deși în cazul nostru oricum nu a fost cazul.

Pe de altă parte, a fost dificil să reușim să ne poziționăm pe piață și să ajungem la publicul nostru, oameni care să aprecieze ceva lucrat manual, unicat sau în serie mică, și să reușească să facă diferența dintre produsele noastre și niște produse importate din China. Și, implicit, să fie dispuși să plătească un preț corect. Pentru că nu materialele sunt, în cazul nostru, cele care valorează cel mai mult, ci orele de manoperă. Iar pentru oameni era dificil să înțeleagă de ce cerem 50 de lei pentru o bucată de lemn în formă de inimă. Fără să știe că în spatele bucății de lemn erau, la început, chiar și 3 ore de lucru.

 

cercei MOON în cutie

Acum 3 - 4 ani nu existau nici atât de multe târguri dedicate designerilor români, iar cele care erau te acceptau greu dacă erai la început de drum. Pentru că la început încă nu ai o comunitate formată în jurul brandului, o comunitate care să te valideze cât de cât în mediul online, ca să poți fi acceptat în mediul offline. Așa că trebuie să ai răbdare, să nu te demoralizezi și să te ții de treabă. Iar răbdarea este una dintre cele mai mari provocări pentru un antreprenor. Din nou, valabil pentru orice business la început de drum, dar cu atât mai mult pentru unul început cu investiții 0 și care își dorește să crească organic.

Cum arată MOKKO în cifre până acum? Câte accesorii aveți de vânzare, câte ați vândute, câți angajați aveți, la câte târguri ați fost etc.?

 

MOKKO nu are angajați și nici nu își propune să crească în această direcție. Avem, în schimb, colaboratori - un colaborator pe partea de prelucrare a lemnului și două ucenice pe parte de pictură. Sunt oamenii alături de care am reușit în ultimii trei ani să trimit în lume peste 4000 de inimi.

Am participat până acum la 24 de târguri, și suntem prezenți în 3 spații spații din București -  Showroom Dacia24, Now&Wow și Seneca Anticafe - și unul din Brașov - Autentic. Ne dorim ca anul acesta să ajungem și în Sibiu, Timișoara și Cluj.

Care e rețeta succesului vostru? Sunt atât de multe business-uri care fac bijuterii handmade, dar care dispar de pe un an pe altul. MOKKO a tot crescut de la un an la altul.

 

cercei MOON

broşe din colecția #CuInimaLaPurtător

Cred că cel mai mult a contat dorința mea de a crește acest proiect. Am luat de la început lucrurile în serios, nu le-am privit niciodată doar ca pe un hobby, ca pe ceva ce „poate o să iasă”.
A ajutat mult și background-ul meu în comunicare și Social Media, experiența în a construi un brand și o comunitate online, o pagină de Facebook, un cont de Instagram... Ne-am lansat direct cu un nume și un logo, am avut de la început un website pe care ne-am expus produsele, iar colecția #CuInimaLaPurtător a fost prezentată de la început ca fiind mai mult decât o colecție de coliere, ci un manifest pentru cultivarea și promovarea de valori de care lumea în care trăim are nevoie pentru a putea conviețui în armonie: iubire, toleranță, compasiune.

 

colier din colecția #CuInimaLaPurtător

Iar pe lângă determinare, ca punct de plecare a fost și setea mea de cunoaștere și de a învăța. Era primul proiect antreprenorial și știam că vor fi multe lucruri de învățat, majoritatea din greșeli. Dar abia așteptam să văd ce o să mai învăț nou. Și încă mai greșesc și încă mai învăț. Iar asta este, din punctul meu de vedere, frumusețea antreprenoriatului.

Apoi, a fost extrem de important să avem răbdare. Dacă am fi sperat la vânzâri lunare de mii de lei din primii ani și dacă ne-am fi bazat pe ele, probabil că am fi închis și noi „prăvălia”. Am fost realistă, dar am avut, în același timp, o plasă de siguranță care să îmi dea voie să am răbdare. Știam că Alex are în continuare un venit stabil, iar eu încă mai aveam niște venituri sporadice din activitatea de pe blog.

Nu în ultimul rând, a fost extrem de important să fim flexibili. Să acceptăm că niște idei pe care le-am avut inițial nu sunt cele mai bune din perspectiva creșterii proiectului. Jucăriile Montessori, de exemplu, presupuneau foarte multă manoperă, iar cu prețul corect nu ar fi existat nicio șansă să fie achiziționate. Lucram și câte o zi întreagă la un cub de activități - Alex să prelucreze lemnul, eu să finisez și să vopsesc elementele, apoi Alex să le pună la un loc, iar prețul mediu pe piață al unui astfel de produs era de 120 de lei. 120 de lei pentru aproape 10 ore de lucru. Fără să mai punem la socoteală și costurile materialelor și alte costuri de ordin logistic. Așa că am renunțat la jucării și, ulterior, și la alte produse și servicii al căror ROI, ca să vorbim în termeni de business, era foarte scăzut.

Povestește-ne un pic despre spiritul vostru antreprenorial. L-ați moștenit, a fost în familia voastră?

 

Spiritul antreprenorial s-a manifestat mai mult la mine. Alex încă are jobul lui în corporație și... îi place! :) Pentru mine, un job cu program fix a însemnat mereu o îngrădire a libertății personale și, n-aș știi să-ți spun exact de ce, am ținut mereu la a fi în control asupra timpului meu. Asta cu toate că părinții mei, la fel ca majoritatea din generația lor, au avut același loc de muncă până au ieșit la pensie. Am fost însă mereu încurajată, încă din școala generală, să preiau inițiativa, să demarez proiecte, să coordonez activități. Am fost mereu șefa clasei, hahaha, persoana care bătea la ușa cancelariei să amâne examene sau să învoiască toată clasa din nici nu mai știu ce motive. Așa că moștenit n-aș zice că e, ci mai degrabă cultivat. Cu toate că ai mei ar fi fost mult mai liniștiți să mă știe cu „un loc sigur de muncă”. Nici ei nu și-au dat seama ce au crescut. Haha.

Cum vă afectează pandemia de Coronavirus, ce măsuri ați luat și cum prevedeți ieșirea din această criză?

 

Am avut noroc, noi și multe alte business-uri asemenea, că în România toată nebunia s-a declanșat după mijlocul lunii martie și am putut lucra în condiții normale în perioada noastră cea mai bună din an - Mărțișorul și 8 martie. Am avut multe comenzi și am participat la cele mai bune târguri din toată activitatea noastră de până acum, așa că am avut o plasă de siguranță pentru ce a urmat.

 

În luna aprilie, în lipsa târgurilor și cu spațiile colaboratoare închise, a trebuit să ne mutăm cu totul în mediul online. A fost un prilej bun să reorganizăm site-ul și să ne concentrăm puțin mai mult atenția asupra conturilor de Social Media. Cumva, am încercat să privim situația ca pe o oportunitate de a ne crește vânzarea în mediul online, un obiectiv pe care îl aveam oricum stabilit de ceva vreme, dar de care nu apucasem să ne ocupăm.

Am lansat și o colecție dedicată perioadei prin care trecem, o colecție de inimi curcubeu care a fost foarte bine primită de către comunitate și care ne-a ajutat să trecem cu bine și prin această lună cu provocări. Am căutat, în același timp, să susținem și noi comunitatea, așa că am început, pe de-o parte, să promovăm pe canalele noastre brandurile colegilor de breaslă și, pe de altă parte, să donăm o parte din încasări către un ONG care a sprijinit în această perioadă sistemul medical.


Donăm, în continuare, 30% din valoarea comenzilor de accesorii din colecția curcubeu „Totul Va Fi Bine”  și 10% din valoarea comenzilor de accesorii din colecția #CuInimaLaPurtător către Asociația Zi de Bine, pentru proiectul #ScutPentruSpitale.

Cred foarte mult în puterea comunității și cred că în această perioadă este nevoie mai mult ca oricând să ne sprijinim unii pe ceilalți. Dacă vom face asta, vom reuși cu toții să ne revenim o dată cu ieșirea din criză și să fim, poate, oricât de clișeic ar suna, chiar mai puternici ca la începutul ei.

Ce urmează pentru MOKKO? Care sunt planurile voastre pentru următorii 5 ani?

Oh, Gruia, mie îmi plac surprizele. :)

GRUIA DRAGOMIR, Redactor Zile şi Nopţi