Este viitorul cinemaului în pericol? O părere

Timpul nostru liber, așa cum îl știam înainte de pandemie, s-a schimbat. Încă de la începutul izolării la domiciliu s-au făcut liste de filme și cărți, pe rețelele de socializare au circulat leapșe cu vinyluri și seriale. Consumul de film online a crescut, la fel și numărul de abonamente la Netflix, HBO și Mubi, filme românești și europene s-au lansat pe vimeo.com on demand. Este viitorul cinemaului în pericol în acest context? Nu putem decât să presupunem, așa cum putem să ne dăm cu părerea în orice domeniu.

Despre cinema s-a zis de multe ori că va muri – prima dată când a apărut tv-ul. Apoi când Internetul a oferit un acces aproape nemărginit, dublat de piraterie. România este printre primele țări în ceea ce privește pirateria – nu avem o legislație în acest domeniu, avem însă una dintre cele mai bune viteze de Internet. Un lucru bun, s-ar spune la prima vedere – cultura cinefilă a celor pasionați de cinema s-a făcut în mare parte pe oDC-uri și torrente și prea puțin la Cinemateca Eforie care se chinuie să supraviețuiască. Asta vine și cu un preț – dacă țări europene cu o educație cinematografică de tradiție precum Franța, Cehia sau Polonia înregistrează cifre impresionante din industria cinematografică, în România aproape că-ți vine să râzi când auzi cuvântul ”industrie”.

Cu toate acestea sunt câteva mii de oameni care lucrează în producție – de la tehnicieni foarte buni recunoscuți internațional, la actori și regizori premiați și aplaudați mai mult în exterior decât în interiorul țării. Lor li se adaugă alte câteva mii de oameni care lucrează în multiplexuri și cinematografe, alte câteva mii care lucrează în evenimente legate de cinema și alte câteva mii care sunt furnizori – de echipamente, consumabile, marketing, publicitate, etc. Și nici o formă de organizare – instituțională sau nu – care să-i protejeze. CNC-ul este o glumă și a dovedit-o încă odată la început de pandemie.

Sunt toți acești oameni în pericol? Orice criză economică îi afectează întâi pe cei mai slabi. Sălile se vor redeschide, întâi cu limite de spectatori care să stea la distanță unii de alții (dacă este să ne luăm după modelul extern ar însemna 20 de mp de spectator) apoi vom mai vedea. Câți dintre noi ne vom duce în spații închise cu mulți oameni? Am mai trecut peste pragul acesta psihologic după Colectiv și o vom face probabil și acum.

Până atunci o industrie vulnerabilă ar putea muri. Sau vor rezista cei mai puternici. De ce să dai bani pe un abonament sau un bilet la film online când îl poți descărca de pe un torrent? Dacă motivele ce țin de morală nu sunt suficiente – a pirata e tot un furt, oricum l-am prezenta – susținerea unui domeniu de care depind zeci de mii de oameni ar putea fi suficient? Am învățat ceva despre solidaritate în această perioadă? Nu putem decât să presupunem, așa cum putem să ne dăm cu părerea în orice domeniu.

Material semnat de Monica Felea, co-founder Bad Unicorn