HAIHUI cu Swit Rocs: Scrisoare de la un drumeț către un alt drumeț

Dragă om bun,

Știu că ți-a fost dor de Lume. Deși nu cred să nege că i-a priit liniștea și timpul să-și pună frunzele în ordine, sunt convinsă că și Lumii i-a fost dor de tine. Vă veți vedea tot mai des de acum înainte. Ca pe vremuri. De fapt, nu chiar ca pe vremuri. Pentru că nici tu, nici eu, nici Lumea, nu vom mai fi la fel. Chiar dacă și înainte ne eram dragi, unii altora, de acum înainte ne vom privi cu ochii celor care au îndurat dorul și dorința. Ne vom respecta și îngriji mai mult, unii de alții.

Așa că, spune-mi, ce planuri ai tu cu Lumea de aici înainte? Către ce locuri te poartă gândurile acum?

Săptămânile din urmă am avut cu toții răgazul să respirăm mai curat și să gândim mai asumat. Eu, spre exemplu, m-am gândit mai mult la țara mea, care a încercat să mă învețe cum s-a priceput ea mai bine că nu trebuie să caut prea departe ceea ce îmi doresc și mă fericește, ci doar să deschid mai bine ochii și să îmbrățișez cu încredere ce îmi oferă ea. Fix aici lângă mine. În jurul meu. Deasupra mea. Peste tot, doar să mă uit, să văd, să înțeleg și apoi să fiu recunoscătoare.

Au fost zile când mi-am dorit să mă minunez în fața craterului stins al unui vulcan, de felul în care natura și-a frământat culorile ei aprinse cu lut și le-a  împăcat cu liniștea cenușii, așa că am urcat până hăt, pe Vulcanul Etna pentru asta. Au fost zile în care mi-am dorit să îmi oglindesc zilele de toamnă în turcoazul turbat al unui lac de munte, așa că am coborât degrabă de pe crestele Dolomiților, până la lacurile care îl înconjoară și m-am lăsat cuprinsă de infinitul lor de smarald. Alte zile mi-am dorit să caut să înțeleg  măreția unor coloane naturale care leagă cerul de pământ și care au sfidat trecerea vremii cu fala lor, așa că m-am dat jos din balon fix între bătrânii Cappadociei.  

Cratere stinse în culori, pe Vulcanul Etna, Italia


Oglindire de smarald în Lago di Braies, Munții Dolomiți, Italia

Din balon, direct peste bătrânii Cappadociei, Turcia

M-am bucurat de ele toate și de multe altele și sunt recunoscătoare naturii în fiecare clipă, dar știam eu, oare, pe atunci, că le aveam pe toate acasă? Dar tu, cititorule, știi de câte minuni te înconjori în fiecare zi, înainte să pleci să le cauți în lume? Știi tu, oare, că cel mai probabil, chiar județul tău, fie el oricare, te așteaptă să îți mai spună o poveste, chiar dacă tu crezi că le-ai auzit pe toate?

Așa și cu Brașovul meu natal, care a așteptat cuminte să cutreier mări și țări și apoi m-a întrebat, aparent dezinteresat: Auzi, da’ tu la Racoș ai fost? Ai idee ce lume selenară își odihnește un trecut de boloboroseală fierbinte chiar lângă casa ta? Sau că la picioarele lui întărite de zgură și înmuiate de piatră ponce, șade la adăpost un lac mai verde decât cea mai fină peruzea? Sau că amândouă sunt păzite de coloane de bazalt milenare care nu pleacă defel capul în fața trecerii anilor? Te-ai plimbat cu picioarele goale prin iarba proaspătă de primăvară de lângă crater sau ai privit trecerea verii în oglindirea lacului? Nu? Și atunci de ce fugi în lume după ele, când ele te așteaptă acasă?

Vulcanul stins de la Racoș, județul Brașov

   Lacul de smarald de la Racoș, județul Brașov

Craterul exterior al Vulcanului Racoș, cel mai recent vulcan activ din România

Lumea își deschide din nou, puțin câte puțin, brațele către noi. Încrezătoare că am învățat ceva din experiența ultimelor săptămâni și că acum ne vom regăsi mai răbdători, mai toleranți, mai demni de frumos. Eu îmi propun să caut să nu mai fug în Lume, ci să învăț să mă bucur de Lumea din jurul meu. De Lumea din jurul casei mele, plină de copaci înfloriți și miresme de primăvară, pe care înainte nici nu o observam, când ieșeam să îmi plimb cățeii. Mergeam cu privirea în pământ, oricum, ce era de văzut, îmi spuneam. De Lumea din sătucele bătute de ani și de pe crestele de munte din țara mea, care are o desagă neîncăpătoare de povești. De fiecare dată când ai senzația că le-ai auzit pe toate, natura (fie o bătrânică de pe vreo prispă) îți spune „oh, dar stai, că asta nu e tot!”. De Lumea colorată, simplă și nebun de haotică a Asiei îndepărtate. De Lumea plină de aventură a Africii. De Lumea de poveste a bătrânei Europe. De Lumea întreagă care mi-a lipsit și mie, cum cred că ți-a lipsit și ție, dragă drumețule.

Așa că, dragă om bun, hai să arătăm Lumii că de acum suntem mai înțelepți și, înainte să ne grăbim să alergăm spre departe, să ne oprim și să fim recunoscători pentru ce avem aproape și pentru fiecare poveste care ne așteaptă să o ascultăm și să o trăim. Mai întâi acasă și apoi, când Lumea va fi pregătită, tot mai departe.

Eu te aștept aici, în fiecare săptămână, în tenișii mei prăfuiți de frumosul din Lume, cu rucsacul de dor în spate și cu o nouă poveste pentru tine. Să ne vedem cu bine!

Cu drag,

Un alt om bun

Roxana Cârceag

https://www.instagram.com/swit.rocs/