Swing Time | Un roman intim și global în care autorul nu ne vorbeşte tezist despre inegalitatea socială

Deşi acum lucrurile par să revină la normal, eu am încercat să fac parte din cei care au decis să se pună de-a curmezișul pandemiei cumpărând literatură. Cum de ce? Ca să îmi umplu tolba cu poveștile pe care am să le spun prietenilor cu care abia aștept să ciocnesc un pahar zdravăn de vin roșu.

Titlul pe care vi-l sugerez de această dată este Swing Time

 

 

„O reprezentație de maestru, plină de observații distincte și nuanțate despre dans, rasă, clase sociale, celebritate, cultură mondială, finanţări internaţionale și intimitatea specială dintre fete și dintre mame și fiice.“ BBC.com 

„Este o poveste în același timp intimă și globală, care vorbește deopotrivă despre prietenia din copilărie și despre faptele caritabile internaționale, la fel de fascinată de soarta unei mame singure, șomere și de atotputernicia unei cântărețe de nivel mondial. Swing Time se folosește de amploarea și de structura sincopată ca să întoarcă pe toate părțile chestiunea rasei și a claselor sociale.“ The Washington Post

 

Autoarea multipremiată Zadie Smith, care a demonstrat deja că stăpânește instrumentarul unui romancier experimentat, a intrat în 2019 în portofoliul Editurii Litera cu titlul Swing Time, considerat de critici drept cel mai bun roman al ei. O operă ambițioasă, exuberantă despre pasiunea unor prietene pentru dans, a cărei acțiune se mută din nord-vestul Londrei până în Africa de Vest.

Deși titlul cărții face referire la musicalul omonim din 1936, Zadie Smith  face salturi în timp şi spaţiu, unde nostalgia, muzica și dansul vor fi folosite drept fundație pentru un adevărat bildungsroman al relației dintre două prietene.

Descriere:

 

Doua fete metise visează să devină dansatoare, dar numai Tracey, care-şi trăieşte adolescenţa cu impresia salvatoare a unui univers dedublat, are talent. Cea de-a doua ştie că esenţialul se petrece nu în rutina trăită de toţi, ci în fulguraţia clipelor vizibile pentru câţiva.  Ca atare, ea va pune lucrurile într-o altă perspectivă: se va gândi la muzica şi dansul celor de culoare în contextul vremurilor în care trăiesc. Este o prietenie extrem de apropiată, din copilărie, care se termină însă atunci când fetele abia depăşesc vârsta de douăzeci de ani. Tracey reușește să fie acceptată într-un ansamblu de dans, dar se lupta cu greutățile vieții adulte, în timp ce prietena ei părăsește vechiul cartier, călătorește în lume ca asistentă a unei cântărețe faimoase, Aimee, fiind martoră la viața celor bogați și celebri.Dar când Aimee începe să aibă ambiții filantropice şi povestea se mută din Londra în Africa de Vest, personajul nostru află că originile unor inegalităţi profunde nu sunt o chestiune de istorie îndepărtată, ci reprezintă un dans actual .

Uneori, cel mai bun fiction e non-fiction-ul. Asta ca să preluăm expresiile de genul „viaţa bate filmul“ în domeniul cărţilor. Ei bine, chiar dacă romanul acesta e nici-nici, eu tot am descoperit în maniera aceasta scriitoricească suflul unei alte lumi.

Naraţiunea pare să fie şi o încercare de divizare a unei bucle în timp, care, dacă ar avea succesul gravitaţiei cuantice, ar face ca aceasta să se împartă în două bucle, fiecare personaj cu dimensiunea şi povestea sa.

Ceea ce veţi aprecia este că Zadie Smith nu vorbeşte tezist despre inegalitatea socială. Nu, ea construieşte un univers credibil, real, fără nici o emfază.

 

Întrucât însăşi Zadie Smith s-a născut în zona de nord-vest a Londrei, dintr-un tată britanic şi o mamă jamaicană, era oarecum normal ca ea să observe în ce măsură diferenţele de statut, de culoare, de educaţie afectează dezvoltarea individului şi integrarea sa în socitetate.

Naraţiunea

 

Zadie scrie la persoana a doua și examineză mai mult vulnerabilitățile umane, folosindu-se într-o oarecare parte de propriile experiențe.
De cele mai multe ori se opreşte la linie, ca un om care greseste la săritura în lungime,dar apoi brusc hotărăşte să sară oricum:

 ,,Nu e nimeni mai ingenious decât oamenii săraci,de oriunde ar fi ei. Când eşti sărac,fiecare etapă trebuie gândită bine. Cu bogăţia e invers. Când eşti bogat, poţi fii nepăsător.

Totodată, scriitoarea are un adevărat vast areal muzical în cadrul căruia se deplasează cu o naturaleţe siderantă:

"Eram la Tracey, ma uitam la Top of the Pops, cand au difuzat videoclipul Thriller; era prima oara cand il vedeam. Mama lui Tracey parca innebunise: fara sa se ridice in picioare, dansa ca lovita de streche, agitandu-se in fotoliu.
- Haideti, fetelor! Hai sa va vedem! La dans, haide!
Ne-am dezlipit de pe canapea si am inceput sa ne miscam inainte si inapoi pe covor, eu ca vai de lume, Tracey, cu multa pricepere. Ne rasuceam, ridicam piciorul drept si leganam din laba piciorului de parca era al unei papusi, ne smuceam corpul de zombi. Erau atatea informatii noi: pantalonii rosii de piele, geaca rosie de piele, tunsoarea pe vremuri afro care acum se transformase in ceva si mai tare decat buclele lui Tracey! „Datorita convingerilor mele ferme, vreau sa subliniez ca acest film nu incurajeaza in nici un fel credinta in ocult." Asa scria pe generic la inceput, erau cuvintele lui Michael, dar ce insemnau? Intelegeam doar seriozitatea cuvantului „film". Nu urmaream nicidecum un videoclip muzical, era un film de arta care trebuia vazut cum se cuvine la cinematograf, era un eveniment mondial, un mesaj. Eram moderni! Aceasta era viata moderna! In general ma simteam departe de viata moderna si de muzica ei - mama facuse din mine o pasare sankofa-, dar intamplarea a facut ca tata sa-mi spuna o poveste despre Fred Astaire, cum ca se dusese odata acasa la Michael, ca un fel de discipol, il implorase sa-l invete sa faca moonwalk si lucrul asta mi se pare logic chiar si acum, pentru ca un mare dansator nu tine de timp sau de generatie, el strabate perpetuu lumea, asa ca orice dansator din orice epoca il poate recunoaste. Picasso ar fi de neinteles pentru Rembrandt, dar Nijinski l-ar intelege pe Michael Jackson."

 

 

Comparaţie 

 

Dacă cea mai frecventă descriere a romanului anterior Nord-Vest (2012) , pe care am întâlnit-o e că are o structură joyceană, Swing Time (2016) aduce a Elena Ferrante (Prietena mea genială).
Şi, dacă sunt potenţiali cititori s-ar simți insultați să citească o carte despre care se spune că seamănă cu un roman numit Prietena mea genială, trebuie să ştie că acesta e o comparaţie binevenită care nu merită tratată cu condescendenţă prematură întrucât cartea Elenei Ferrante este capodopera modernă a uneia dintre scriitoarele italiene cele mai apreciate.

Sper că am putut intui sau construi formulări ce surprind esenţialul cărţii. Nu mă aștept să fiți de acord cu toate alegerile mele, e normal să aveți alte opinii în ceea ce privește frumusețea acestei cărţi.
Partea bună e că puteți completa cu opțiunile voastre în comentarii. Ceea ce vă și recomand!

Lectură plăcută!

 Anna Antal