HAIHUI cu Swit Rocs: Mai de rai pe poteci de munte

Dragă căutătorule de rai,

Nu îți promit că sigur așa a fost, dar tind să cred că vorba „fă rai din ce ai” a fost spusă de un iubitor al muntelui, cândva, la un final de mai, în momentul în care s-a scăldat întâia oară în marea de bujori de munte sau a ațipit cu nările gâdilate de mireasma narciselor sălbatice. Întâlnirile mult așteptate se lasă greu uitate. Furnicăturile de pe piele parcă reapar de fiecare dată când ne amintim momentul, bătăile inimii se intensifică aproape ca atunci și ne regăsim zâmbetul stângaci, de care, la vremea lui, ne rușinaserăm.

Îmi amintesc prima mea întâlnire cu rhododendronul. Îl știam din auzite de ceva vreme, dar nu reușisem să îl văd la ochi, încă. Mă interesam pe la cunoscuți când și unde l-aș putea surprinde. Îmi imaginam pajiști întregi îmbujorate la vederea mea, transformate într-un spectacol electric, menit să mă facă să pășesc cu grijă și admirație. Dar bujorul de munte, precum muntele însuși, se desfășoară în toată splendoarea lui numai și numai când vrea el, nicidecum când îi cerem noi. Un gând, iată, care ar putea salva vieți. Bujorul, spuneam, nu mi s-a arătat vreo 2 ani, decât în pâlcuri mici, ca niște buchețele, frumoase și ele, dar departe de a oferi spectacolul la care visam eu. Până într-o zi, când m-a surprins.

Foto: Spectacolul de rhododendron și ceață, oferit de Creasta Bucșa, între Munții Leaota și Bucegi, la final de mai. Cum să nu iubești splendoarea naturii?!

Era un sfârșit cald de mai și Bucegii își scuturau ultimele semne de încăpățânare ale iernii. Cerul, ca muntele și ca bujorul, era cum nu se poate mai imprevizibil. Când senin, când brumărit, când înnorat, când pierdut printr-o ceață atât de densă încât riscai să mănânci slănina din rucsacul vecinului la pauza de masă. Cu o astfel de sfidare ne-a întâmpinat Creasta Bucșa. Nu eram supărați. Ne învățasem cu faptul că știe muntele ce știe și nu face el lucrurile așa la întâmplare. Pășeam cu băgare de seamă, cu ochii lipiți de bocanci, că în față oricum nici lungul mâinii nu îl puteam cuprinde. Când am văzut o mică pată roz. Am ocolit-o cu grijă. Și apoi încă una. Și alta. Și petele se înmulțeau și se lărgeau. Și am început să îmi văd lungul mâinii. Și rucsacul cu slănină al celui care pășea în fața mea. Și am ridicat privirea. Ceața nu dispăruse de tot, se ridicase doar atât cât să se dea muntele în spectacol. Și m-am rotit pe călcâie și totul în jur mă privea îmbujorat. Exact cum visasem. Și încă puțin peste.

De atunci înainte, m-a lăsat să îl găsesc peste tot unde l-am căutat. Pe o ploaie torențială, în Munții Ciucaș, scânteind într-un roz aproape violent sub biciuirea stropilor, întins atât cât puteai cuprinde cu ochii; pe Făgărașii cei intimidanți și stâncoși sau sus de tot, pe crestele Munților Iezer, într-un final de iunie în care nici nu mai visam la el.

Rhododendron la final de iunie, aproape de Vârful Iezer, Munții Iezer Păpușa

Foto: Rhododendron la final de iunie, aproape de Vârful Iezer, Munții Iezer Păpușa

Cu emoție îmi amintesc și de prima întâlnire cu narcisele sălbatice, tot la un final de mai. Vântul bătea cât să aducă mulțumire celor câteva kilograme în plus, proaspăt puse de sărbători, rucsacul era prins în față, în speranța că mă va echilibra măcar puțin, iar panta pe care urcam, Valea Rea a Munților Baiului, mă făcea să mă bucur constant de parfumul ierbii. Și asta pentru că urcam aproape târâș panta solicitantă. Cu sudoarea șiroind pe investiția de sărbători și cu soarele jucându-se de-a v-ați ascunselea pe ceafa mea, am simțit că m-a gâdilat ceva la nas. Am dat cu mâna. Și apoi încă ceva. Și apoi mai intens. Am scos nasul din iarbă și le-am văzut. Erau peste tot! Albe cu galben, strălucind sub soare și antrenate într-un dans drăcesc de rafalele de vânt. Și mă uit și uit. De soare, de vânt, de oboseală, de înălțime, de Lume. Și ce frumos e să fii în Lume și să poți uita de ea, măcar pentru câteva clipe.

Foto: Frumusețea sălbatică ce te coplește pe tot parcursul unei urcări istovitoare pe o vale căreia nu degeaba i se spune Valea Rea. Dar merită tot efortul!

Foto: După culmea înțesată de narcise, creasta Baiului te întâmpină cu păștițe albe și galbene, pâlcuri de trei frați pătați, argințele, iarbă crudă și priveliști spectaculoase cât poți cuprinde cu ochii

Din păcate, nu toate emoțiile sunt așa. Emoție am simțind și văzând de-a lungul anilor oameni, aparent buni, frumoși și iubitori de natură, ca tine și ca mine, credeam, plecând cu sacoșe și saci plini de narcise și bujori, ambele specii protejate. Ei, câteva, să pun acasă în vază, să dea puțină culoare. Pentru soția iau un buchețel, taaare îi plac ei florile astea. Sunt bune pentru ceai, de aia iau! Duc câteva la bunica la mormânt, să plantez în amintirea ei. Am auzit că dacă pui frunze din astea pe rană, vindecă orice! Dar le iau cu tot cu flori, să nu se ofilească frunzele până acasă. Da’ tu ce problemă ai, ce eu te opresc să iei și tu?

Dragă căutătorule de rai,

Lumea asta e cum o facem noi să fie. Ea de dat dă, depinde de noi cât alegem să luăm. Că dacă luăm și luăm, până îi luăm tot, e corect, oare, să ne plângem apoi că nu mai are de unde da? Îți urez și ție să te bucuri anul ăsta de bujorii și de narcisele de munte. Pământul s-a odihnit, s-a umplut de verde sănătos, iar potecile așteaptă să facă spectacol în fața pașilor celor care iubesc și respectă natura. Nu trebuie să mergi prea departe. Bujorul de munte (rhododendronul, smârdarul) se găsește cu ușurință la altitudini de +1500 metri, de la mijloc de mai până la final de iunie (chiar și început de iulie, în zonele foarte înalte), în munți precum Bucegi, Făgăraș, Retezat, Parâng, Ciucaș, Iezer-Păpușa și nu numai. Spune-mi unde locuiești, și îți voi spune unde să îl găsești mai aproape. Totuși, dacă vrei să ai parte de cel mai incredibil spectacol, îți recomand să îl cauți pe creasta Bucșa, a Munților Bucegi.

Narcisele sălbatice apar în aceeași perioadă ca și bujorul de munte și, de asemenea, se întâlnesc în multe zone – Munții Baiului, Neamțului, Rodnei, Maramureșului sau Perșani. Dacă alegi să mergi în Munții Baiului, te asigur că narcisele nu te vor întâmpina singure, ci alături de panseluțe, argințele, păștițe albe și galbene și de una dintre cele mai spectaculoase priveliști din munții noștri, asta deoarece de pe creastă poți admira, în zilele senine, Munții Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare și Ciucaș.

Foto: Bucuroasă, ca de fiecare dată, de reîntâlnirea cu bătrânii Bucegi

Te rog doar să nu uiți că atât bujorul de munte, cât și narcisa sălbatică sunt specii protejate și le este bine acolo unde sunt. Și tot de acolo ne fac bine și nouă. Hai să fim recunoscători de spectacolul pe care ni-l oferă, să îl privim, să îl pozăm, să îl aplaudăm și să îl culegem doar în suflet, cât să îl dăm mai departe. Așa cum fac și eu, acum, cu tine. Îți mulțumesc pentru asta!

 Cu drag,

Un alt căutător de rai

Roxana Cârceag

PS. Te invit să arunci un ochi în raiul meu:  https://www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs/ și să îmi spui despre care dintre locurile de acolo ți-ar plăcea să scriu în următoarele articole.

  • Text de Swit Rocs

Swit Rocs

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter