NICU ALIFANTIS | “Memorabilia”

NICU ALIFANTIS | “Memorabilia”

La împlinirea vârstei de 66 de ani, respectatul şi popularul cantautor Nicu Alifantis poate privi mândru în urmă la cum a jalonat teatrul românesc timp de aproape jumătate de secol prin muzica pe care a compus-o pentru circa 120 de spectacole montate în peste 50 de teatre de către cei mai importanţi regizori ai noştri.

Foto: Răzvan Voiculescu

În ciuda acestei activităţi creative prolifice, puţine din aceste muzici au rămas accesibile celor care nu avut posibilitatea să asiste la reprezentaţiile live ale pieselor, în fapt se pot număra pe degetele de la o mână întrucât, în afara Musical-urilor sale Mitică Popescu şi Astă seară stau acasă (cu Ştefan Iordache), doar 3 au fost OST-urile multiplicate ca discuri: Ubu Rex cu scene din Macbeth, spectacolul lui Silviu Purcărete de la Teatrul Naţional din Craiova din ’90, Cadavrul viu, adaptarea după Tolstoi al lui Gelu Colceag de la TNB din 2000, şi Nevestele vesele din Windsor de la Metropolis (2011), în regia lui Alexandru Tocilescu.

În aceste condiţii cofretul aniversar Memorabilia – Theatre Music Collection (2018) devine un must-have deopotrivă pentru fanii teatrului şi muzicii lui Alifantis, pe care încă îl puteţi comanda pe site-ul artistului. Box set-ul, editat în doar 1000 de exemplare, conţine 8 CD-uri, 2 DVD-uri, Cartea muzicilor de teatru şi o mulţime de ‘goodies’ (cartoline, mini-poster, bilete spectacol etc). Ce piese includ discurile în afara titlurilor menţionate mai sus? Rămâne să descoperiţi. Merită!

Ioan Big