“To be or not to be?”... Cu ceva mai mult fitness decât dramă

Sălile de fitness, locurile care pentru unii reprezintă adevărate oaze de relaxare, pentru alții locul de terapie iar pentru ceilalți, doar un loc unde se antrenează. Și... ca în orice loc, oamenii sunt diferiți și fac lucrurile în altă manieră față de cum le-ai face tu. Să vedem cum sunt aceleași lucruri făcute diferit, dar în același loc.

A fi sau a nu fi un individ care face ego-lifting?

Întâi de toate, ce e aia ego-lifting? Păi este un fenomen în care noi, ca oameni care vor să se afirme în fața altora, ridicăm greutăți mai mari decât putem controla, doar de dragul de a epata și de a arăta cât de puternici suntem.

Și eu am căzut de multe ori în capcana asta, preferând ca lumea să spună “Wow, uite cu cât face la biceps!” în loc să prefer o formă corectă a exercițiului și o greutate moderată. Da, e un fenomen extrem de des întâlnit și cam toți pe care îi știu au căzut pradă acestui miraj al ego liftingului, unii incă o fac.

Soluția? Nimic mai simplu, încearcă să nu mai ridici mai mult decât corpul tău poate să suporte pentru a impresiona pe cineva. “Dar de ce să nu facem asta?” ar întreba unii (și eu am pus întrebarea asta acum ceva timp). Iar răspunsul este unul destul de logic. Dacă noi compromitem forma corectă a exercțiului folosind greutăți mai mari decât putem manevra în mod controlat atunci, foarte posibil vor apărea diverse accidentări.

Sunt destul de convins că nu vei impresiona pe nimeni dacă ești accidentat, nu? Deci, nu fi un individ care face ego-lifting, acesta este răspunsul.

A fi sau a nu fi genul timid din sală?

Știți voi, băiatul acela timid care nu pune întrebări, care nu dereanjează pe nimeni și a cărui prezență în sala de fitness este neglijată, mai ales când e vorba despre cineva începător.

Și eu am fost așa, nu e nicio rușine să fii așa o scurtă perioadă, dar trebuie să realizezi faptul că acest lucru nu te va ajuta deloc. De foarte multe ori am luat pauze foarte lungi în timpul antrenamentului fiindcă mi-era atât de rușine să întreb o persoană care lucra la un aparat dacă pot lucra și eu cât timp el sau este în pauză.

De multe ori am preferat să nu fac anumite exerciții pentru că nu voiam ca celelalte persoane din sală să se uite ciudat la mine dacă nu voi realiza corect exercițiul. Și de cele mai multe ori am ezitat să pun întrebări celorlalți oameni din sală, întrebări de genul: “cum fac exercițiul x?” , “ce exerciții să mai fac pentru spate?” sau “mă poți ajuta să fac exercițiul y?”.

Aceste lucruri sunt perfect normale la început, majoritatea am trecut prin ele, mulți încă trec și probabil vor mai trece mulți alții. Eu am scăpat de aceste frici destul de greu, pentru că prima mea aventură în sală a fost destul de scurtă, cam de-o lună, dar în cea de-a doua, care a fost de 3-4 luni, cam după a doua lună am realizat că toți am fost așa la început și că nu este nicio rușine să întrebi, sa ceri voie, să soliciți ajutor sau să eșuezi când faci un lucru pentru prima dată.

Concluzie, nu mai fi genul timid din sală (un pic cam mult stil de motivațional speaker, revin la normal).

Ultima întrebare: a fi sau nu a fi cel care crede tot ce aude în sală?

Dacă am învățat ceva în toată această aventură a mea din sala de fitness este că mereu vor exista oameni care se vor crede atotștiutori, iar noi, ca niște începători care vor totul de-a gata ( cel puin așa eram eu) vom fi mult mai tentați să credem pe cuvânt ce zic aceste persoane.

Acum nu zic să fim sceptici în legătură cu orice informație auzită în sala de fitness, dar când cineva cu o burtă de bere și care face orice exercițiu de parcă urmează să se rupă în bucăți îți dă indicații despre alimentație și cum să ai o formă corectă a exercițiului, ar cam trebui să îți pui niște semne de întrebare.

Iar dacă nu vă puneți niciun semn de întrebare la început este ceva normal, dacă după mai multe luni în care ați urmat sfaturile lu’ Gigel nu vedeți nici măcar cel mai mic rezultat, ar trebui să vă documentați și să nu mai credeți ce spune Gigel, nu?

Ultimul răspuns: nu fi cel care aplică principul “crede și nu cerceta” când vine vorba de fitness... de fapt nu aplica principiul acesta niciodată.

Acestea au fost cele 3 aspecte “to be or not to be?”. Vreau să precizez că am fost tipul din toate cele 3 situații destul de mult timp, dar dacă eu și mulți alții am reușit să trecem peste aceste probleme, toată lumea poate, doar să vă informați. Acum e un pic cam mult stil de profesor cicălitor, dar am încredere că ați înțeles ceea ce am vrut să spun.

Răzvan-Ionuţ Greu, Redactor Zile şi Nopţi