Ceva fin: e sezonul de gin

V-am pregătit și niște vorbe de duh despre băutura de luna asta. Dar până atunci, să cunoaștem o vedetă a sezonului.

Vara și-a intrat în drepturi, cum ar zice reporterii TV, în suita lor de clișee care mă fac să cred că au gustat ceva înainte să intre în direct. Dacă mai îngăduiți o parafrază de presă, am băut gin ca să vedeți și voi cum e (ați recunoscut stilul colegilor de la VICE).

Deci, gin. Vara asta, ginul e la mare prețuire și, cu toate că nu mă dau în vânt să fiu în tendințe, n-am să-mi refuz plăcerea de a fi la modă. Sigur că cine mă cunoaște, știe că preferatele mele sunt ginurile englezești. Însă mereu sunt deschis la gusturi noi, așa că am încercat Bitter Truth Pink Gin. Nu-i englezesc, e nemțesc, vine de la un producător german de lichioruri și bitteruri care pur și simplu nu se satură să ia premii.

Adevăr vă spun vouă, The Bitter Truth împrăștie în cavitatea bucală un buchet mediteranean. Iar la a doua dușcă, atunci când deja parcă sunteți tovarăși de viață, veți găsi niscaiva arome dominante. De fenicul, citrice și ienupăr, ca să fie treaba treabă, să fie răcoritor, proaspăt și versatil, cum v-ar plăcea să fie ceva ce țineți într-un pahar, la un garden party umbros. Chestia e că nu laud doar eu acest gin, ci și niște băieți un pic mai pricepuți. Adică dacă ai vreun dubiu, întreabă-i pe barmani, nu pe somelieri. Cu ăștia mai micii faci treaba. Iar barmanii recomandă acest gin nemțesc de mai bine de o decadă.

Firește, ginul ăsta merge foarte bine acompaniat. Că de aia și zicem gin tonic. Aflu de la băieți versați că acestui gin îi place să stea în același pahar cu apa tonică London Essence. Și pentru că aveam poftă de arome de rozmarin și de grapefruit, am făcut ca ei. Înțeleg că această apă tonică ar fi rodul unei distilări non-alcoolice, brevetate de compania cu pricina, specializată în infuziile fructe și de ierburi. Gust fin, calorii puține. Cheers!

Vorbe de gin

Comuniunea dintre gin și vermut e o glorie imensă și subită. E una dintre cele mai fericite mariaje de pe Pământ. Și cele mai scurte. (Bernard DeVoto)

Un martini perfect ar trebui făcut din umplerea unui pahar cu gin și apoi purcederea în direcția Italia. (Noël Coward)

Când un bărbat care bea gin curat începe să vorbească despre maică-sa, înseamnă că și-a epuizat toate argumentele. (CS Forester)

Ginul e cea mai periculoasă băutură. Trebuie să fii foarte, foarte atent cu ea. De asemenea, trebuie să ai 45 de ani, să fii femeie și să stai pe scări. (Dylan Moran)

Muncesc din greu la autocontrol. Nu beau niciodată ceva mai tare de gin înainte de micul dejun. (WC Fields)

Ginul și apa tonică au salvat viețile și mințile mai multor englezi decât toți medicii Imperiului. (Winston Churchill)