Cântar versus oglindă, haine și bijuterii

Unul dintre cei mai mari dușmani ai omului, dar în același timp și cel mai bun prieten este reprezentat de cântar. Da, de acord, dar nu este mereu sincer cu noi, nu ? De câte ori vi s-a întâmplat să vă urcați pe el și să vă indice că n-ați luat în greutate, sau mai convenabil, că ați slăbit? Eu, sincer să fiu, de multe ori am picat în plasa acestui prieten fals numit cântar.

Pentru a lămuri, nu contest valoarea sau necesitatea unui astfel de aparat, dar nu este singurul lucru pe care trebuie să-l avem în vedere atunci când vrem să analizăm progresul în slăbirea noastră. Ar mai trebui să luăm în calcul și alte variante, menționate chiar în titlu. Să începem cu oglinda, poate singurul lucru care îți pune exact adevărul din punct de vedere al fizicului. Cum ar putea fi oglinda mai de încredere decât un cântar? Simplu, oglinda nu minte dacă o pui pe covor (știu, cam răutăcios). Nu, oglinda este mai de încredere din prisma următorului exemplu, cel personal. M-am apucat de slăbit și pe cântar observasem că nu mai scădeam așa de repede ca la început și asta m-a întristat, până când m-am uitat în oglindă și am văzut ca deși nu mai scădeam pe cântar atât de repede, forma mea devenea din ce în ce mai bună, era nevoie doar să mă uit mai bine la mine, nu la cifre. Plus că nu voiam să cad în capcana cântarului și să mă întristez dacă am pus un kilogram sau două în plus, deși eu arătam la fel.

Un alt indicator al slăbirii este reprezentat de haine, sau mai exact de felul în care vin hainele pe tine. Știți ce feeling plăcut ai în momentul în care blugii preferați care nu îți mai veneau pentru că luasei în greutate, acum îți vin și chiar este nevoie de o curea?

Adică pe bune, majoritatea din noi vrem să slăbim pentru a arăta mai bine în haine (sau fără ele, deși pentru a arăta mai bine fără haine, mai întâi trebuie să arăți ok îmbrăcat)... cred că mi-am pierdut ideea, reluăm. Aproape toată lumea vrea să slăbească ca să arate mai bine și pentru ca hainele să stea altfel pe noi. Deci, să zicem că ne-am propus să ajungem la o X greutate, dar mai avem câteva kilograme până la greutatea respectivă, dar toate hainele noastre, chiar și cele preferate care nu ne mai veneau cândva, vin foarte bine pe noi, de ce te-ai mai obosit pentru acele câteva kilograme când ai putea să încerci să te menți la greutatea la care arăți plăcut estetic. Plus că un nivel prea scăzut de grăsime în organism poate fi dăunător și pot apărea anumite dezechilibre în corp.

Al treilea și poate cel mai ciudat aspect după care eu m-am ghidat în procesul de slăbire este modul în care veneau diverse bijuterii sau alte accesorii pe mâna mea. Da, sunt obsedat de bijuterii și sunt extrem de atent la detalii, mai ales când le port eu. Cum mi-am dat seama că slăbirea încă funcționează cu ajutorul bijuteriilor? Simplu, îmi deveneau tot mai largi pe încheietură. În momentul acela mi-am dat seama că este imposibil să slăbești dintr-o anumită parte a corpului, slăbești din absolut orice parte a corpului. Trist, dar adevărat, nu?

Am scris acest lucru pentru a oferi o mână de ajutor pentru persoanele care sunt obsedate de cifrele pe care le arată cântarul și se încred doar în ce zic ele. Din nou, nu neg faptul că este un instrument extrem de bun pentru monitorizarea greutății, dar nu este cel mai de încredere și nici măcar nu trebuie să fie singurul de indicator al succesului, contând și alte lucruri pe lângă a ajunge la un anumit număr de kilograme. Acele lucruri care mai contează sunt și aspectul tău fizic și felul în care te simți (dacă simți că după ce ai scăzut sub o anumită greutate ai anumite probleme precum lipsa energiei, oprește-te și concentrează-te pe menținere). Sper să luați în calcul și aceste aspecte atunci când vă monitorizați progresul în slăbit, spor!

Text de RĂZVAN-IONUŢ GREU, Redactor Zile şi Nopţi