București, 2020 - după apocalipsă

Recunosc, găsesc că e fascinantă capacitatea Bucureștiului de a-și reveni într-un timp uluitor de scurt la vechile obiceiuri – inclusiv la vechile metehne.

După ce mai bine de două luni orașul a arătat ca o secvență de film post apocaliptic, cu străzi pustii și tăceri lugubre, sparte violent de sirenele și portavocile poliției, în primele zile cu soare, bulevardele se umplu din nou de zarva claxoanelor, intersecțiile sunt iar invadate de pietoni care trec aiurea, spațiile dintre blocuri se repopulează cu vecini zgomotoși, care lasă în umră munți de coji de semințe și grămezi de sticle goale de bere. Numai măștile obligatorii și paravanele de plexiglas din supermarketuri mai aduc aminte că, pe aici, cândva, trecea o molimă. Sau poate că încă mai trece.

Supermarket, joi, ora 17:

La o coadă care se intinde printre rafturi, cu oameni mascați și depărtați la distanțe mai mult sau mai puțin regulamentare, o mamă se răstește la băiețelul ei care s-a îndepărtat o jumătate de metru de ea: Răzvan, treci încoa’ la distanțare socială, nu vezi că se uită babele alea urât la tine?!

Intersecție centrală aglomerată, sâmbătă, ora 14:

Un taximetrist - care blochează intersecția - claxonează disperat și își face loc printre cei din față: Ați ieșit toți, TOOOȚI, dar-ar pandemia în voi de căpiați!

Fast-food, drive in, duminică, ora 22:

Lângă o mașină din cele câteva zeci care așteaptă cuminți la coadă la hamburgeri, un puști cu un skateboard pe umăr bate în geamurile șoferilor: Dă, nene, și mie doi lei de un hamburger. Un geam se lasă ușor în jos și o voce de bărbat întreabă râzând: Cât îți dau, pitic, pe skate-ul ăla? Puștiul se îndepărtează și zice batjocoritor: N-ai tu bani, bă, sărăcie de skate-ul meu!

  • Text de George Mihalcea.