Berarii români care fac cele mai interesante și nebune beri artizanale

În ultimii ani România a prins gustul berii bune, iar microberăriile artizanale au apărut în număr din ce în ce mai mare pentru a satisface o cerere care e într-o continuă creștere și pare să nu se potolească prea curând.

Hop Hooligans au apărut în 2016, iar misiunea lor a fost să experimenteze cât mai mult și să facă cele mai interesante și nebune beri. Le-a ieșit din plin, pentru că acum au un portofoliu impresionant, berile lor se regăsesc în localuri din toată țara, chiar și din Marea Britanie sau Polonia, și se pot mândri că sunt primii berari artizanali din România care-și vând licorile și la doză. La întrebările ne-a răspuns Cristian Mihai Dinu, unul dintre fondatori și maeștri berari.

Cristian Mihai Dinu și Mircea Georgescu, fondatori Hop Hooligans

Cum a apărut Hop Hooligans? Și cine sunt oamenii din spatele „huliganilor berari”?  

Hop Hooligans a apărut destul de natural. Deși fenomenul de craft beer era încă la început în România, toți trei „pre-huliganii” eram deja pasionați de berea artizanală. Mircea Georgescu făcea homebrewing deja de ani buni, aproape un an m-am alaturat și eu lui, iar Petre Ion făcea parte din barul Beer o'Clock (printre primele din țară care importa craft beer din afară). În schimb, toți trei studiam și consumam orice se putea din domeniu, vizitând festivaluri și berării din afară cu orice ocazie ivită. Fabrica de bere a fost pasul absolut normal.

Cum se face că au prins așa de bine berile voastre (sunt peste tot în țară)? Care este rețeta succesului? Cu ce se deosebesc față de restul berilor românești craft de pe piață?

Succesul în sine e greu de definit, iar în cazul nostru chiar nu se referă la ceva legat de finanțe sau de faimă. Pentru noi e important să ducem la cât mai multă lume tipul de bere pe care și noi vrem să-l consumăm - și, în general, consumăm beri destul de nebune, cel puțin ca și percepție inițială. Experimentăm mult cu elemente gastronomice și stiluri de brewing, de asta încercăm tot timpul să aducem chestii noi în față (beri cu lime și jalapeno, beri acre fructate, beri negre puternic alcoolizate, cu cocos, vanilie, boabe de tonka sau învechite în butoaie de Bourbon). Posibilitățile sunt nelimitate, berea artizanală e ceva foarte ofertant când vine vorba de gusturi. Aș vrea să spunem că poate asta ne diferențiază, dar sunt și alte berării care se joacă la fel de mult ca și noi și în țară, iar treaba asta ne bucură enorm.

Cât de greu este pentru berea artizanală românească să se impună pe o piață dominată de marii jucători din industria berii?

Sincer, nu cred că e cazul să concurăm cu cei din macro. Ceea ce facem noi e un produs de nișă, iar propriile resurse oricum ne limitează. Întotdeauna am văzut fenomenul de craft beer ca fiind paralel cu cel de bere industrială, deși sunt momente în care al doilea încearca să emuleze ethosul artizanalilor. Poate nu ar fi cazul. Mai simplu spus, fiecare cu felia lui - momentan, noi cu una de mai puțin de 1%.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit?

Microberăriile sunt un concept nou și nu doar pentru public, ci mai ales pentru autorități. Astfel, reglementările ori nu există, ori sunt scalate pentru mari companii - de aici tot procesul birocratic devine unul extrem de anevoios. Pe partea cu publicul, lucrurile stau mai simplu, atâta timp cât reușim să comunicăm corect ceea ce facem, sper eu.

Care este impactul pe care vă doriți ca business-ul vostru să-l aibă?

Cum am spus, să atragă cât mai mult nebuni ca noi cărora să le placă genul ăsta de bere. Mai mult decât un simplu produs, cred că berea artizanală are și un anume sens cultural, de comunitate. 

Ce vă place vs. ce nu vă place la berea artizanală din România?  

Ne place că se experimentează din ce în ce mai mult. În rest, nu suntem într-o poziție de superioritate din care să îi criticăm pe unii sau pe alții. Important e să se întâmple chestii. Mai bine gândim în direcția asta și ajutăm.

Ce vă place vs. ce nu vă place la consumatorul de bere din România? Și de ce credeți că atât de mulți români au început să-și schimbe gusturile și să prefere berea artizanală în detrimentul celei industriale?

Ne place de consumatorul de bere artizanală că e foarte curios. Încearcă combinațiile scoase de fabricile astea mici și caută lucruri și mai nebune. Învață de ce e important ce tip de hamei folosești și cât, dar și cum și ce note diferite poate aduce într-o bere. Învață că există și bere acră și nu neapărat fiindcă are vreun defect. E o călătorie din care fiecare are de câștigat.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada de activitate?

Constant învățăm lucruri noi ce ne pot ajuta în berărit de la colegi de breaslă din alte țări, dar și din România. Învățăm și multe despre business în general și cum e bine să lucrezi sau mai degrabă nu. În fiecare zi se mai adaugă câte ceva, ceea ce e minunat, iar de la an la an sper că evoluăm.

Ce ne puteți spune despre produsele voastre? De exemplu, care e cel mai ciudat sau special sortiment pe care-l aveți?

Sper că cel mai ciudat produs al nostru încă nu a fost lansat. Tot timpul e loc de mai mult crazy. Poate proiectul cel mai elaborat e unul desfășurat de acum ceva mai mult timp: avem o bere acră (on purpose!) care a stat în butoaie de stejar de aproape doi ani, un wild ale în care vom adăuga ceva fructe și va ieși foarte gustos și complex - peste vreo lună chiar.

Ce planuri de viitor aveți? Ce urmează pentru Hop Hooligans?

Planul e simplu și este încă cel de la început: vrem să facem mai multe beri, mai bune și mai bine. În curând o să deschidem și un bar - Hop Hooligans Taproom - în care vom putea să aducem și mai mult din ceea ce ne reprezintă cu adevărat.

  • Interviu de Gruia Dragomir.