Interviu cu Ciprian Ciocan: ”Maratonul trebuie să continue să fie un reper în comunitatea sibiană!”

 

Dacă până acum Maratonul Internațional Sibiu se desfășura în ultima sâmbătă de primăvară, în 2020, evenimentul a fost reprogramat în ultima sâmbătă de vară, mai exact pe 29 august. Ediția cu numărul 9 va fi cea mai bună versiune posibilă a Maratonului Internațional Sibiu, într-un an plin de provocări pentru toată lumea. Am fost curioși să aflăm din timp cum se pregătesc organizatorii evenimentului pentru ca cel de-al nouălea maraton sibian să se desfășoare în deplină siguranță. Am aflat toate noutățile de la Ciprian Ciocan, directorul executiv al Fundației Comunitare Sibiu.

 

Anul 2020 e cu siguranță un an al provocărilor. Când ați luat decizia amânării maratonului, care trebuia să aibă loc în 30 mai, și ce anume v-a determinat totuși să ziceți ”îl facem”?

Încă din primele săptămâni din martie echipa noastră a monitorizat evoluția pandemiei și am început să dezvoltăm planuri alternative. Deși am comunicat oficial doar în luna mai, încercând să fim cât mai optimiști, în acel moment deja aveam gândite detaliile principale ale evenimentului în condițiile „noului normal”. Desigur, așa cum se întâmplă în astfel de momente am avut și dezbateri interne intense, însă ce a contat la sfârșitul zilei e că Maratonul trebuie să continue să fie un reper în comunitatea sibiană, unul de responsabilitate în primul rând, dar și unul despre puterea de adaptare a acestui oraș.

 

Maratonul nu a schimbat doar anotimpurile, ci propune și o formulă adaptată vremurilor pe care le trăim. Care sunt principalele schimbări, măsuri care vor ajuta ca evenimentul să se desfășoare în deplină siguranță?

Vom organiza cel mai bun Maraton pe care îl putem face, adică plecăm de la afirmația că participarea la Maraton va fi mai puțin periculoasă decât o vizită la supermarket. Plecând de la ideea unei competiții individuale, cu tine însuți, anul acesta vom sublinia experiența personală care apoi determină experiența colectivă. Vom avea starturi individuale, la distanță de 20 de secunde, zone diferențiate de start și finish, scannere de temperatură și echipamente de protecție pentru voluntari, dar și pentru participanți, pe perioada staționării în Piața Mare. Învățăm că atunci când avem ceva de pierdut, și acel ceva va fi atmosfera extraordinară din Piața Mare de la edițiile obișnuite, trebuie să ne construim experiențe alternative prin care suntem siguri că vom păstra spiritul evenimentului pe care sibienii îl cunosc.

 

Maratonul e unul dintre cele mai iubite și așteptate evenimente sibiene, care doar anul trecut a adunat laolaltă 5.560 de alergători și 570 de voluntari. Cum vor arăta aceste cifre în 2020?

Pentru a păstra distanța fizică și a elimina pe cât posibil orice aglomerare la start sau pe traseu, numărul de participanți va fi limitat la 1.000 pentru evenimentul fizic din Piața Mare. Pentru a oferi totuși posibilitatea cât mai multor sibieni să fie parte din eveniment, vom pune la dispoziție și posibilitatea de înscrieri la secțiunea „Aleargă ORIUNDE!” care va da posibilitatea celor care nu vor fi între primii 1.000 de înscriși să alerge o cursă de maraton, semimaraton sau cros pe un traseu la alegere și să împartă această experiență cu ceilalți, prin fotografii și live-uri pe social-media. În fiecare an am avut câteva zeci de participanți care au alergat pe tot cuprinsul globului de la Londra la Washington și credem că anul acesta vom depăși câteva sute de înscrieri. Peste 300 de voluntari vor asigura anul acesta traseul și buna dispoziție a alergătorilor.

 

În ultimii ani, v-ați concentrat mult și spre a oferi publicului o experiență cât mai animată în Piața Mare. Ce le propuneți celor care doresc doar să privească de pe margine întreg evenimentul?

Așa cum spuneam, e critic pentru noi să respectăm toate cerințele de siguranță impuse și să ne asigurăm că nu punem pe nimeni în pericol, astfel că pentru prima dată, în acest an suntem nevoiți să nu încurajăm sibienii să privească de pe margine. Evenimentul va fi fără spectatori, dar suntem siguri că voluntarii noștri, recunoscuți în toată țara pentru energie, vor face kilometrii să fie mai scurți și anul acesta.

 

La începutul anului a fost anunțată lista proiectelor și a cauzelor pentru care se aleargă. Numărul lor a rămas în continuare 54 sau există proiecte care au fost retrase între timp?

Am trecut printr-un proces de consultare necesar în noul context. În acesta, alături de organizațiile participante am luat în considerare că vom avea un eveniment mai mic, că anumite proiecte fie nu se mai pot desfășura, fie nu sunt critice în această perioadă, astfel că o parte din cele de pe lista inițială au fost retrase pentru a da o șansă mai bună celor 32 care au rămas să-și îndeplinească obiectivele. Ne-am bucurat să ne simțim ca într-o mare familie și să putem lua aceste decizii împreună.

 

Cât de important e pentru ”moralul” comunității sibiene faptul că maratonul nu a fost întrerupt în acest an dificil?

Cred că pe noi, sibienii, ne caracterizează o atitudine de moderație și faptul că Maratonul se va desfășura totuși, în condiții de maximă siguranță, va fi o nouă dovadă că vom reuși mereu să depășim greutățile prin care trebuie să trecem, cu responsabilitate, perseverență și, nu în ultimul rând, competență. Ne bucurăm să fim alături de alte organizații sibiene, instituții, companii și ONG-uri care au înțeles să ducă mai departe spiritul orașului.

 

Interviu de Răzvan Sădean