Prima tabără online din Laboratorul de cariere

Școala de Valori a lansat pe 20 iulie Tabăra online Laboratorul de cariere, o premieră în educația alternativă românească: primul program de experiențe pentru succes în care tinerii cu vârste între 16 - 20 ani își pot dezvolta abilitățile și identifica oportunitățile de dezvoltare academică și de carieră. Înscrierea în tabăra are loc până pe 17 august 2020, pe site-ul www.laboratoruldecariere.ro.

Viziunea Școlii de Valori este una curajoasă, de transformare prin educație alternativă și antreprenorială a României într-o țară care să inspire mai multă încredere, cu oameni și tineri curajoși, informați și cu vieți echilibrate. Fondată acum zece ani, ONG-ul și-a asumat misiunea de călăuzire a tinerilor atât în planul dezvoltării personale, cât și profesionale, către învățarea pentru a deveni organizatori independenți ai vieții lor. Școala de Valori crede cu încăpățânare că prin inovație în educație oamenii se vor conecta la valorile lor individuale.

Tabăra online "Experiențe pentru succes" pune la dispoziție tinerilor informații valoroase, experiențe puternice de conturare a personalității, interacțiunea cu mentori și expunerea la mediul business pentru a crește responsabilitatea personală și controlul asupra propriilor alegeri în viață.

SILVIA BOGDAN este președinta asociației de inovație în educație Școala de Valori. Cu o experiență vastă de consultant, facilitator și formator în domeniul inovării și cu multă practică antreprenorială, Silvia are trecut în CV, pe lângă expertiză financiară și inginerie aeronautică. Ea proiectează și susține ateliere interactive, programe de învățare de înaltă calitate și schimburi de inițiative.

Vorbim în acest interviu cu Silvia despre moștenirea pe care Școala de Valori își dorește să o lase generațiilor următoare și, mai ales, despre tabăra online Laboratorul de Cariere, al cărei call de înscriere se desfășoară chiar acum.

Școala de Valori a împlinit 10+ ani, o călătorie lungă și frumoasă în care ați schimbat viețile a sute de tineri. Sunteți împliniți cu rezultatele obținute? Ce anume vă motivează cel mai mult?

În acești 10 ani, mai mult de 40.000 de tineri ne-au trecut pragul. Înainte de a-și urma drumul către succes, unii dintre ei ne-au acompaniat ca voluntari și ambasadori ai programelor noastre. Iar asta ne bucură cel mai mult. Continuăm să ne îndeplinim misiunea pentru că ne motivează dorința tinerilor de autodepășire și curajul lor de a se auto expune la noi metode de învățare cu care își pot învinge propriile sabotări și temeri. Ne emoționează dorința lor intrinsecă de a-și transpune în acțiune valorile în care cred: rațiune, integritate și demnitate.

Care sunt provocările tinerilor în alegerea unei cariere și cum îi susține Școala de Valori în această etapă importantă din viață?

Unul dintre paradoxurile pieței muncii este faptul că tinerilor li se solicită în continuare experiență de 3-5 ani și multe ore de practică înainte de a aplica la un job. Aceasta, în condițiile în care tranziția de la școală la facultate și, apoi, în câmpul muncii nu este ancorată deloc în realitate. Multe teorii arată că tinerii de astăzi se pregătesc pentru joburile care nu există și totodată, ei sunt cei care vor inventa job-urile viitorului. Așadar, nu știu ce-i așteaptă și nu au cum să anticipeze, doar să intuiască.

Cum îi pregătim la Școala de Valori? Pe lângă atelierele noastre care pun accentul pe educația centrată pe valori, tinerii învață cum să aprofundeze autocunoașterea: identificându-și punctele forte și abilitățile transferabile dobândite din surse diferite - liceu, proiecte, timp liber - pe care le vor putea valoriza ulterior în diverse domenii. În plus, tinerii sunt puși în situația de a conștientiza ariile pe care le au de îmbunătățit și aici, mă refer la acele zone unde trebuie depus un efort conștient. Totodată, ei realizează cu noi un plan de acțiune personalizat pentru îndeplinirea obiectivelor academice și de carieră.

Laboratorul de Cariere, unde elevii și studenții experimentează anumite profesii și interacționează cu posibile joburi, s-a derulat și în perioada pandemiei. Care este formula prin care ați reușit să aveți această continuitate?

Eu cred că dacă-ți propui să reușești ceva ai toate șansele! Gândul nostru a fost să facem educația să continue și ne-am gândit să acționăm și să învățăm din mers, fără o strategie ultra definită. Dificil pe vremea pandemiei a fost să ne convingem partenerii că merită să investească în educație în continuare.

N-a fost prea ușor să trecem în online și, în orice caz, ne-a fost foarte greu să lucrăm cu studenții în perioada pe care tocmai am traversat-o. Însă, ne-am adaptat rapid și am reușit să mutăm conținutul educațional în online, am transferat totul pe anumite platforme online care facilitează învățarea experiențială și am pregătit trainerii în ideea de a crește calitatea livrării în online.

În următoarea perioadă urmează să lansăm platforma de e-learning escoaladevalori.ro, care va pune la dispoziția tinerilor ce beneficiază de programele noastre, un conținut educațional de calitate în limba română, centrat pe nevoile de învățare ale generației.

Vorbiți deseori despre "dezînvățare". Cum anume îi pregătește școala pe tineri pentru profesiile contemporane? Și cum se "reînvață" în tabăra Laboratorul de Cariere?

Silvia: Din nefericire, școala nu ne pregătește pentru lumea reală. Nu încă! Tinerii, chiar astăzi, continuă să învețe la școală lucruri ipotetice, teorii abstracte și practici neancorate în realitate. Este greu de crezut că odată ce ai terminat o etapă școlară sau academică ești pregătit pentru carieră și, cu atât mai puțin, pentru viață. Iar pentru a fi pregătit pentru viață și carieră este esențial să înveți neconvențional, antrenându-ți mintea și punând-o la treabă, dând examenele chiar și cu cărțile pe masă. Pentru a putea învăța mai mult, câteodată trebuie să dezvînveți ce ai învățat în trecut. Lecțiile cele mai relevante pentru învățare sunt cele în care ai eșuat, pentru ca apoi, să încerci din nou.

„Rețeta” este să uiți ce nu mai este relevant pentru tine și să cauți să intri într-un flow creativ, poziționându-te cu încredere față de viitor. Pentru a dezînvăța, eu cred că este de preferat să fii sincer(ă) cu propria persoană, să cauți să scapi de limitele impuse propriei minți, să-ți extinzi gândirea dincolo de granițele cunoașterii, să cauți să înveți și din experiența altora și nu în ultimul rând, să-ți antrenezi capacitatea de a fi deschis(ă) la noi oportunități de învățare. Iar toate acestea, din păcate, nu le învățăm la școală, deși ar trebui! În Laboratorul de Cariere creăm spații de învățare în care tinerii au ocazia să-și valideze sau să-și invalideze alegerile, să învețe să ia decizii școlare, academice sau de carieră, asumate.

Sunt opt module în care se pot înscrie tinerii cu vârste între 16-20 ani pe parcursul taberei online. Cum îi va ajuta pe tineri acest proces de învățare să își descopere vocația în carieră?

Pentru este foarte importantă experiența participantului. Ea stă la baza conținutului educațional și a modului în care abordăm atelierele. Toate poveștile de succes ale oamenilor se bazează pe creșterea mentală, dezvoltarea emoțională și îmbunătățirea stimei de sine. Ne străduim să creăm contexte de învățare pentru fiecare profil, indiferent de pregătirea școlară pe care o are și, în același timp, asigurăm un mix potrivit de ateliere soft skills, hard skills, mentorat pentru carieră și, apoi, să facem puntea cu piața muncii.

Ce abilități vor deprinde elevii și studenții în septembrie, la încheierea programului?

Atelierele noastre sunt creionate astfel încât să contribuie la dezvoltarea rezilienței personale, a gândirii progresiste și dorinței de autodepășire. Punem accent pe energia interioară, mintea ageră, dezvoltarea intuiției, preocuparea pentru lucrurile care contează pentru sine și pentru ceilalți. Tinerii vor putea descoperi cum pot visa, cum se pot lăsa purtați de ideile mărețe care nu le dau pace și cum își poți folosi propriul sistem de valori, în mod colaborativ, pentru a transforma societatea actuală într-una bazată pe valori sănătoase.

Care este procesul de înscriere și de participare în tabăra online? Cui vă adresați mai exact?

Înscrierea în tabără constă în mai multe etape, prima fiind accesarea și completarea formularului de înscriere. În a doua etapă, tinerii susțin un test de inteligență emoțională menit să creeze o imagine generală a profilului emoțional individual, iar ultima etapă fiind achitarea unei sume care să responsabilizeze tânărul să participe în fiecare zi, având în vedere că locurile sunt limitate. Astfel, ne dorim ca tinerii să valorifice această oportunitate.

Ne adresăm tuturor tinerilor adolescenți (elevi de liceu), precum și studenților aflați în anul I de studii (tinerilor, care tocmai au fost admiși la facultate). Tinerii pot afla multe detalii despre etapele de înscriere pe site-ul programului www.laboratoruldecariere.ro.

Cât de importantă este interacțiunea elevilor și studenților cu dinamica unei companii și unui job? Cum se va desfășura întâlnirea dintre tineri și mediul business în timpul taberei online?

Interacțiunea tinerilor cu specialiștii și managerii din companii este esențială. Prin dialog, tinerii pot primi răspunsuri la întrebări și curiozități care relaționează cu piața muncii într-un mod direct și personal. Vor afla care poate fi parcursul academic și, ulterior, de carieră, cum arată o zi din viața unui profesionist, care sunt provocările rolului pe care acesta îl ocupă, dar și alte detalii cu privire la competențele și abilitățile necesare pentru a performa. Totodată, se vor familiariza cu responsabilitățile în cadrul unui departament sau domeniu de activitate, pot oferi repere pentru alegerile viitoare ale tinerilor.

Tinerii care participă în tabăra Laboratorul de Cariere vor avea ocazia să intre în dialog cu "cărți umane" din Biblioteca Vie, din care vor învăța lecții de viață trăite chiar de aceștia. Astfel, vor putea învăța lucruri surprinzătoare de la oameni cu experiențe de viață și de carieră foarte variate și vor vedea lumea de business prin alte lentile.

Dacă ar fi să lansați o scurtă invitație către elevi și studenți, cum ar suna aceasta?

Învață să fii atent(ă) la oportunitățile la care te autoexpui. Caută să prinzi trenul care trece încet prin gara ta. Chiar dacă nu încetinește, fă astfel încât să sari în el din mers. Va merita osteneala! Nu-ți fie teamă să-ți asumi riscuri pentru că ele pot transforma potențialul tău uman și declanșa în tine dorința de reușită și curajul de a depăși obstacolele vieții. Vorbesc din proprie experiență! Te așteptăm cu drag! 

Interviu: Agenţia Creionetica