Program One World Romania

Programul proiecțiilor și evenimentelor OWR #13

Ediția a 13-a a festivalului One World Romania, care se va desfășura între 21 și 30 august, se va afla sub semnul a două imperative: acela care definește evenimentul încă de la începuturi - prezentarea unor filme angajate și exigente care dau tonul producției documentare contemporane - și, în concordanță cu situația excepțională pe care o traversăm, protejarea sănătății tuturor celor implicați.

Festivalul nostru încearcă să se reinventeze, așadar, la cinci luni de la datele anunțate inițial, va avea loc într-o formulă dublă, în aer liber și online. De astăzi punem din nou în vânzare biletele, programul conservând aproape toate proiecțiile fizice prevăzute. Majoritatea filmelor din program vor putea fi vizionate, de asemenea, și online pe platforma Eventbook și pe site-ul festivalului, în perioada 21-30 august.

Programul proiecțiilor în aer liber, care se vor desfășura în cele șase locații partenere, Verde Stop Arena, Cinema Elvire Popesco, Contego - The Coffee Factory, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din București, Cinema Muzeul Țăranului și Mercato Kultur, poate fi consultat AICI

Programul proiecțiilor outdoor poate fi consultat AICI

Programul proiecțiilor online poate fi consultat AICI  

Costul biletelor va varia în funcție de tipul evenimentelor. Informațiile despre bilete, cât și toate detaliile tehnice privind politica de returnare sau de echivalare a biletelor sau a diferitelor tipuri de abonamente vândute înainte de amânarea festivalului le găsiți AICI

Informații bilete

Numărul de locuri disponibile la fiecare proiecție va fi stabilit astfel încât să se poată respecta cu strictețe normele de protecție impuse de autorități. Regulile și măsurile de siguranță pentru accesul publicului pot fi parcurse aici.

Contăm pe sprijinul fiecăruia pentru respectarea regulilor și crearea unei atmosfere plăcute și sigure pentru toată lumea.

Satul (Le Village, 2018) 

În așteptarea deschiderii, vă invităm să vizionați cel mai recent film al lui Claire Simon - membră a juriului OWR #13 - intitulat „Le Village”, ce prezintă culisele organizării unui festival de cinema documentar și este primul titlu din program disponibil până pe 31 august pe platforma Eventbook.