HAIHUI cu Swit Rocs: Sintra – tărâm de vis(are)

Dragă visătorule,

Mai știi când erai de-o șchioapă și te gândeai că de abia aștepți să crești mare? Erai nerăbdător să mergi și tu la serviciu, ca bătrânii tăi și, evident, știai prea bine ce urma să „te faci”. Te jucai de-a mama și de-a tata și erai gata să înfrunți universul doar ca să îți aperi păpușa fără ochi, din căruțul mic de plastic. Erai un om mic, pregătit să fie mare și nu înțelegeai de ce timpul nu ține pasul cu tine. Poate au trecut anii și la tine, cum la mine sigur au făcut-o și pare acum să nu înțelegi de ce nu mai ți tu, pasul cu timpul... Ești când nostalgic cu gândul la trecut, dezamăgit, poate, de lucruri care nu s-au întâmplat cum ți-ai fi dorit, când încrâncenat cu gândul la viitor și la cum va fi să fie. Și tot așa îți trec zilele.

Când eram mici, învățam din trecut, visam la viitor, dar trăiam în prezent. Apoi am crescut, și ne-am prostit.

În cele ce urmează, dragă visătorule, o poveste pentru noi.

Deasupra Sintrei, un tărâm de vis și de visare

Situată pe coamele Muntelui Sintra, la jumătate oră distanță de Lisabona, capitala Portugaliei, Sintra este unul dintre puținele locuri din lumea asta care au reușit miraculosul cu mine: să mă poarte în lumea de basm a copilăriei, să mă învăluie în speranța viitorului și, totuși, să mă țină cu respirația tăiată într-un prezent aproape tangibil de real. Sintra a fost un fel de detoxifiere temporală, dacă vrei. Am găsit acolo tot ce îmi face sufletul să râdă – castele colorate, chipuri fericite, istorie impresionantă, munte (fie el cât de mic!), natură luxuriantă, aventură, mister, toate învăluite într-un iz atemporal. O să îți povestesc, pe scurt, despre 3 dintre aceste locuri.

Palacio da Pena este emblema Sintrei și probabil că știe și el asta, fiindcă prea se poartă cu mândrie! Așa cum toate drumurile duceau odată la Roma, în Sintra toate drumurile duc la fabulos de coloratul Palat Pena, cocoțat pe Serra Sintra. Am ales să urc pe jos anevoiosul drum spre poarta principală și, cu fiecare crenel care se zărea, cu fiecare moț de cupolă, simțeam o nerăbdare incredibilă să ajung mai repede și încercam să iuțesc pasul, deși panta își râdea de mine. Odată ce ajungi, ai nevoie de câteva momente nu doar să îți domolești suflul, dar și ca să înțelegi ceva din tot amestecul care ți se desfășoară în fața ochilor: amestec de culoare, de stiluri arhitecturale, de vegetație exotică și – n-ai cum altfel, îți spun! – de sentimente. Ești din nou micul cu ochi mari de care îți era dor.

Palacio da Pena, o poveste despre oameni mici cu ochi mari

Palacio da Pena, emblema Sintrei, un loc iubit aproape la fe de mult precum Disneyland-ul

Turnul cu ceas al palatului

De la Palacio da Pena e păcat să pleci altfel decât pe jos, prin grădinile cu iazuri, lacuri, foișoare și animăluțe obișnuite cu pașii copiilor mici și mari și să te îndrepți către Castelo des Mouros, aflat la mică distanță, dar la (mai) mare elevație. Sper, dragă visătorule, că ai capacitatea de a comuta între visuri cu repeziciune, fiindcă te vei găsi protagonistul unei povești cu totul și cu totul diferite. Construite în epoca maură și întinse pe 2 dintre vârfurile Muntelui Sintra, zidurile castelului au, încă, o prestanță demnă de mult iubitul Zid Chinzesc, despre care îți voi povesti într-un articol viitor. Priveliștile sunt incredibile, iar măreția lui pare să își odihnească picioarele istovite de vreme în apele Oceanului Atlantic. Spre deosebire de Palatul Pena, care impresionează atât prin exterior, cât și prin interiorul luxos și bine păstrat, Castelul Maurilor te satură prin ce are el mai esențial – întoarcerea la natură.

Castelo des Mouros, o poveste despre rădăcini și trăinicie

Când călătorești singură și îți pare rău să pleci fără măcar o poză din Castelul Maurilor

Sintra, admirată de pe înălțimile Castelului Maurilor

Palacioa da Pena, zărit de pe meterezele maurilor, într-o zi întunecată

Quinta de Regaleira te poartă și ea, într-o poveste total diferită de precedentele. Înțesate de simboluri mistice și de semnificații masonice și ezoterice, grădinile castelului ce părea bântuit s-au deschis ca un soi de labirint inițiatic, care mi-a antrenat toate simțurile timp de câteva ore.

Cu mâna tremurândă pe harta cu indicii primită la intrare, am străbătut coridoare și tuneluri întunecate, am traversat pasarele, am trecut pe sub cascade, m-am înfiorat la vederea statuilor alchimice care mă priveau insistent, am coborât în fântâna purificatoare adâncă de 27 de metri și am privit din iad până hăt sus, prin purgatoriu, spre cer, am urcat în turnuri de observație, am intrat în bezna unor peșteri și am ieșit deasupra verdelui unor iazuri.

Încărcătura energetică a acestui loc este incredibilă! Felul în care angoasele trecutului se lovesc de instinctul de autoconservare al prezentului și de proiecțiile aproape autoimpuse ale viitorului, este sublim. Este un joc de autocunoaștere pe care nu vrei să îl pierzi! Experiența din Quinta de Regaleira este o extraordinară poveste despre sine și cred că fiecare dintre noi ar trebui să o trăiască astfel. Tu, cu tine, cu harta primită la intrare și cu dificultatea ta de a trăi prezentul.

Quinta de Regaleira, o poveste despre curaj și autocunoaștere

Grădinile din Regaleira, văzute de pe unul dintre podurile inițiatice

Una dintre multele ieșiri secrete, de sub o cascadă

Dragă visătorule,

Voi fi sinceră cu tine, fiindcă am început, deja, să ne cunoaștem. Sintra este, într-adevăr, o poveste ce merită trăită și sper să vezi asta, cândva, cu ochii tăi. Pentru mine, însă, a fost și un pretext de care m-am folosit pentru a-ți aminti să nu uiți să visezi. Nu uneori. Nu când călătorești. Nu când te uiți la poze. Nu când îți dorești ceva. Ci zi de zi. Să nu uiți că au fost vremuri când păreai să nu mai ai răbdare cu timpul, iar acum pare să nu mai aibă el răbdare cu tine și te împinge cu forța în față, chiar dacă ție nu-ți mai vine a te grăbi chiar așa.

Să nu uiți că a visa nu e doar despre ce ți s-ar putea întâmpla, ci despre ce faci să ți se întâmple. Îți doresc, deci, nimic mai mult decât ce îmi doresc mie – să visezi cu ochii deschiși la prezent și să nu porți pică timpului că te aleargă așa; lasă-l pe el, tu fă să-ți fie ție bine. Azi. Mâine. Mereu.

Cu drag,

Un alt visător

https://www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs/

  • Text de Swit Rocs

Swit Rocs

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter