Câteva greșeli din fitness pe care le-am făcut...

Știți clișeul ăla cu ,,nimeni nu s-a născut învățat”? Ei bine, pe mine m-a lovit din plin în momentul în care m-am apucat de sală. Atunci m-am convins efectiv că trebuie să las din mândrie, să întreb oamenii, să mă informez, și cel mai presus de toate SĂ AM RĂBDARE. Gata cu țipatul, acum hai să vedem care sunt greșelile.

Păi prima, și poate cea mai comună, ego-lifting... urât dușman mi-ai fost. Îmi puneam greutăți mari, repetări extreme de chinuite sau poate cu ajutorul partenerului (puțin spus ajutat, lucram amândoi efectiv, eu piept și el biceps ca să ridicăm bara, dar mna, el doar mă ajuta) și, mai ales, dorința mea de a ieși în evidență în fața băieților mai mari din sală. Și știți ,,rezultatele”, nu?

Oare am "pus" prea mult? :)

Uneori mă făceam de râs, că mna, puneam greutate mare și păream încrezător, și când colo... nea, nu era ok. Partea cu miștoul care se făcea de mine era cea mai mică problemă (deși, în momentul acela, pentru mine era cea mai mare problemă), ceea ce era mai îngrijorător era faptul că articulațiile și încheieturile mele erau mereu supuse unei presiuni destul de mari, riscul de accidentare fiind destul de ridicat. Dar eram băiețaş și eu, voiam și eu biceps de 50 și deltoid cu care să lovesc oameni pe stradă, un lucru relativ normal la început. După câteva luni, m-am mai informat, m-au luat niște oameni mai experimentați de urechi (metaforic vorbind, din fericire) și astfel am reușit să scap treptat de ego-lifting. Slavă Domnului!

A doua greșeală, nu dădeam nici măcar cea mai mică importanță alimentației. Și când zic că nu acordam deloc atenție, mă refer la faptul că direct după ce terminam antrenamentul, fratele vostru se ducea direct la fast food și își lua un burger sau o shaorma (moartea noastră, cum ar veni).

Shaorma cu "de toate" :)

Credeam că pâinea îngrașă, așa că mâncam cartofi prăjiți cu brânza rasă, ouă ochiuri în baie de ulei și cu toate sosurile aferente, dar fără pâine (că mna, băiatul ținea la siluetă), nu mâncam după nu știu ce oră, gen 6-7, și când reușeam să mănânc ,,ca la carte” pentru o scurtă perioadă de timp, reveneam la dieta mea plină de fast food și alte mâncăruri grase pentru că nu știam ce alimente să consum, cum să le consum și ce alte alternative am pentru anumite lucruri care îmi plac. Am dat de niște băieți pe YouTube și am descoperit că mâncatul sănătos nu înseamnă doar piept de pui cu orez, că pot mânca și chipsuri și să nu-mi afecteze procesul de slăbit și multe alte lucruri pe care vi le-am mai prezentat în unele articole precedente.

O altă greșeală a fost lipsa răbdării. Voiam să cresc într-o singură lună cât ar fi crescut unii într-un an, total greșit de altfel. De unde nerăbdarea asta la mine? Auzisem prin sală, iar ulterior am auzit și de la niște persoane care se ocupă de fitness (am auzit prin intermediul YouTube-ului) că începătorii pot pune masă musculară în timp ce scapă de grăsime, lucru care după o anumită perioadă devine imposibil pe cale naturală. Nu aveam răbdare, mă antrenam haotic plus o alimentație total dezorganizată egal (în mintea mea) cu slăbit și creștere în masă musculară. Altfel spus, voiam și cu.... și cu sufletul în rai (știți voi să completați zicala, am încredere). Am reușit să devin mai răbdător prin faptul că am văzut persoane care arătau super-bine și despre care am aflat că le-a luat cel puțin cinci ani de muncă asiduă pentru a obține acel corp, și am realizat că răbdarea este tot ce trebuie pentru a ajunge unde vrei. Evident și clișeic, dar total adevărat.

Tu când ai adormit ultima oară la sală? :)

O ultimă greșeală (ultima din articol, nu ultima pe care am făcut-o, calm, încă mai fac greșeli) se referă la faptul că nu-mi puteam doza efortul la antrenamentele pe care le făceam. Fie aveam perioade în care mă antrenam prea mult și eram superextenuat mereu, fie aveam antrenamente insuficiente din punct de vedere al intensității. Din cauza acestor două situații, progresul meu a avut ceva de suferit.

În încheiere, vreau să vă spun că am putut să trec de aceste greșeli doar cu ajutorul informării, depășirii emoțiilor și prin faptul că am înțeles că trebuie să am răbdare. Nu vă spun că aceste greșeli pot fi depășite ușor, dar la un moment dat veți trece de ele și vă veți găsi modalitatea de antrenament și alimentația corespunzătoare pentru voi, având răbdare. Nu sunt calificat în domeniu, sunt doar un pasionat care își împărtășește experiența și opinia. Spor în continuare!

  • Text de Răzvan Ionuț Greu

Răzvan Ionuț Greu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter