A-C LEONTE | De la Electro-Jazz la Artist in Church

Pe 4 septembrie, A-C Leonte, una dintre cele mai originale voci feminine, reprezentând atât scena de jazz românească, cât şi zona muzicală underground, va concerta în formulă de cvartet la Braşov Jazz & Blues Festival, ajuns la a VIII-a ediţie, urmând ca pe 5 şi 6 septembrie să susţină două performance-uri unice în bisericile evanghelice fortificate din Viscri şi, respectiv, Alma Vii, în cadrul proiectului său Artist in Church, ce îşi propune promovarea inovaţiei muzicale şi totodată valorificarea culturii spirituale a satelor din Transilvania, ca răspuns la nevoia de actualizare și modernizare a ritului și a construirii unei punţi între tradițional și modern. Conceptul Artist in Church reprezintă fructificarea unei idei testate anterior de muziciana A-C Leonte care, în urma unei rezidenţe oferite de Mihai Eminescu Trust în 2019, a susţinut un concert performativ în biserica evanghelică din Floreşti în cadrul proiectului I Am You, născut din dialogul ei cu beatboxer-ul și coregraful Denis Bolborea. De această dată, Alex Arcuş, saxofonist, flautist și compozitor, îi este Anei-Cristina partener într-un tandem creativ neconvențional care îşi propune un dialog live cu publicul în urma reîntoarcerii acesteia într-un mediu care o inspiră. Dat fiind caracterul special al concertelor sale am simţit nevoia unor... lămuriri.

Descrie-mi în câteva cuvinte experienţa revenirii în spaţiul rural transilvan...

Chiar dacă concertele din seria Artist in Church vor fi amplificate, purtând amprenta bagajului muzical electronic, urban, cu care noi am venit, ne-am bucurat să improvizăm plutind odată cu reverberația naturală a bisericii din Florești. Încercăm să păstrăm acest ambient viu, organic și în spectacol. Am pornit de la ideea de ceremonie, însă pe parcursul rezidenței ne-am lasat îmbrătișați de inspirația pe care am primit-o din toate părțile, de la biserică, la natură, la relațiile interumane și toate straturile de sunete care construiesc universul sătesc, decojite până la liniștea adâncă a nopții. Am sorbit din frumusețea nesfârșită a delurilor transilvănene, însă rămânând cu sufletul larg deschis am observat și dezechilibrele care există în unele comunități, înstrăinarea care se infiltrează chiar și aici prin media de proastă calitate, invazia plasticului, camioane care pleacă cu "ceva" dinspre pădure, dar și sclipirile de tradiție păstrate cu grijă de acei oameni care își iubesc rădăcinile. Fără să fim tributari esteticii frumosului, ci mai degrabă transparenței, am încercat să punem în lumină ceea ce am considerat noi că avem nevoie să auzim și să aplicăm mai des pentru a rămâne cât mai verticali față de valorile esențiale umane. Sună ideal și poate cusut cu ață de "PR" acest discurs, dar eu cred că aceasta este direcția, însă adevărul este că mai avem mult de mers, la fel de mult cât ne-am îndepărtat.

Ca să ajungem la Artist in Church plecăm de la conceptul de ‘concert imersiv’ asociat cu proiectul tău I Am You, finalizat în vara trecută, întrucât este mai puţin familiar celor care n-au văzut performance-urile.

Nici nu ai cum să fii familiarizat cu el pentru că producția asta e unică în România. Sau cel puțin, fix cu aceste mijloace, nu cred că a mai făcut asta nimeni înainte. O combinație de duo cu looping, beatbox şi alte mijloace electronice. Noi am avut atunci o avanpremieră a concertului în biserica din Floreşti unde am şi filmat videoclipul [“Pray”, disponibil pe YouTube – n.r.], o biserică desacralizată din Transilvania, un spațiu foarte fain, şi am avut şi noi încă de atunci o mică piedică fiindcă nu ştiam cum să-l denumim. Dacă îl numeam ‘performance’ nu se înțelegea că muzica live e o componentă importantă, aşa că nu ştiam cum să-l denumim ca să se înțeleagă tot amestecul ăsta dement pe care noi îl făceam, în care pur şi simplu ne-am luat skill-urile noastre, le-am combinat şi am încercat să potențăm fiecare în celălalt lucrurile pe care unul le stăpâneşte mai mult şi altul mai puțin, cumva, şi să încercăm să ne completăm dar, în acelaşi timp, să ne şi îmbunătățim şi să adoptăm noi modalități de expresie din artă, sunet, mişcare, ş.a.m.d. Deci noi, cei care am făcut proiectul, ne găseam în situația de a-l denumi într-un fel în care să îl înțeleagă toată lumea şi nu prea găseam o formă... am ajuns totuşi la sintagma de concert imersiv’ şi ni s-a părut cea mai elegantă şi tentantă formă de a numi ceea ce facem noi, ‘concert’ pentru că avem componenta de muzică live care este poate cea mai pregnantă, şi ‘imersiv’ pentru că în el scufundăm şi toate mijloacele de expresie ale mişcării, impreuna cu  visuals, video mapping, light design. O producție care pentru mine a fost şi un fel de provocare dar şi o dorință de a mă duce un pic mai departe decât faptul că mă urc pe scenă şi cânt, ceea ce am făcut până acum în toată cariera mea. Am vrut să păşesc un pic şi pe alt teritoriu, unul care să ofere un spectacol ca produs finit, să fie mai mult decât un concert în care performez, să fie un spectacol în care muzica să fie potențată şi de alte mijloace.

Biserica din Floreşti

A-C Leonte & Alex - Arcuş

Ai păşit însă pe alt teritoriu odată ce ai început să te îndepărtezi progresiv de Jazz într-o direcție experimentală în care sonoritățile electronice domină. Cu ce vine în plus Electronica la masa Jazz-ului?

Jazz-ul rămâne şi în continuare o componentă foarte importantă, chiar şi în formula mea actuală de cvartet, cu Albert Tajti [keyboard & bass synth], Alex Arcuș [saxofon,flaut, synth & fx] și Tavi Scurtu [drum & beat production]. L-am avut și pe Michael Acker la bas, dar el ne-a “părăsit” pentru Viena. Glumesc! Ne bucurăm pentru el, că şi-a luat avântul, în Viena fiind mult mai conectat cu scena internaţională de Jazz. Având deja o anumită fuziune de grup am hotărât ca deocamdată să nu mai pierdem timp asimilând un nou membru, ne concentrăm pe a crea material nou și avem o dinamică neaşteptat de faină în patru. Lucrăm împreună de câțiva ani buni. Practic, am crescut şi am evoluat împreună în această explorare a sound-ului, care s-a întâmplat în mod natural. Nu cred ne-am îndepărtat de nimic, cred că ne apropiem de a avea o voce din ce în ce mai cristalină şi de a fi unul dintre cele mai originale şi de forţă live act-uri din România. E foarte posibil ca în România să trecem neobservaţi, dată fiind apetenţa publicului şi organizatorilor de festivaluri pentru trupe străine, însă am primit confirmarea în turneul nostru de promovare al albumului ”Dream House”, turneu în care am fost întâmpinaţi cu multă apreciere din partea publicului vestic. Am început să explorez sfera muzicii electronice prima dată împreună cu Tavi [percuţionistul Tavi Scurtu, vechi membru a trupei Anei-Cristina – n.r.], polivalent şi el pentru că e şi toboşar de jazz dar a explorat şi drum & bass-ul cu Brigada Artistică Urbană și un mare producer, dar nu foarte mulţi oameni ştiu asta, pentru că Tavi realease-uie foarte rar... ştiu doar o mână de oameni care lucrează cu el și cei care i-au călcat poate prin sufrageria muzicală. Am început deci să cochetez puțin câte puțin până când microbul ăsta m-a acaparat destul de tare. Atunci când foloseşti anumite instrumente de factură tradițională, paleta timbrală este mai limitată, iar muzica se bazează atunci pe virtuozitatea melodică şi de ritmică pentru a crea un discurs, ori chestia asta electronică îți deschide o infinită paletă de timbralități şi culori sonore pe care le diversifică, deci deschide din start un alt univers pe care poți să-l explorezi. Când folosesc anumite efecte simt cum îmi influențează şi felul de a cânta, deci e un fel de circuit care se întâmplă în timp real. Pentru mine este o chestie magică şi când spun magică... chiar este magică pentru că efectele pe care le folosesc pe voce, cum de exemplu e reverb-ul sau delay-ul, pot crea senzația unui spațiu care nu există în realitatea spațiului nostru. De exemplu, prin procesare electronică se poate depăși cu ușurință cel mai lung ecou natural din lume - 112 secunde -, înregistrat prin captarea reverberației unui glonte împușcat într-o rețea de tunele subterane într-un depozit de combustibil din Scoția.

I Am You. Foto: Ioana Teodora Raicu

Dorința de a explora universuri noi o înțeleg, însă ceea ce nu pricep suficient de bine este cum de găseşti acele universuri de care să te ataşezi, cum decantezi lucrurile care te atrag şi te inspiră...

Vorbind de albumul “Dream House”, el porneşte de la o trăire interioară destul de profundă. Experimentezi viața, cauți, şi la un moment dat te întrebi, “Is this real?”. E o viață tip vis până la urmă, iar noi suntem captivi sau suntem liberi în acest vis? E o chestie oarecum inspirată şi din viața mea tumultuoasă de oraş cu care simt că încep să empatizez din ce în ce mai puțin şi simt că uşor-uşor o să mă îndrept spre altceva. Dar de aici îmi iau acum inspirația din interacțiunile cu oamenii, cu muzicienii. Eu o simt pregnant în viața de zi cu zi şi mai ales în oraşul ăsta mare care e absolut nebun, unde sunt foarte mulți oameni la un loc, iar tu ca ființă socială nu poți să relaționezi cu toți, simt cum suntem din ce în ce mai distanți unii față de alții, din ce în ce mai individualiști şi din ce în ce mai puțin empatici. De aici pornesc multe probleme şi toată tensiunea asta care se acumulează. Nu mai suntem atenți unii la alții, ne răpeşte peisajul şi ne atrage într-o capcană alimentată şi de social media. Piesele şi videoclipurile au devenit din ce în ce mai scurte, acum se poartă să faci o piesă şi de 2 minute, pentru că nimeni nu mai are răbdare să asculte, nimeni nu mai are răbdare să citească, parcă ne grăbim tot timpul undeva, nu ştiu exact unde, e o grabă continuă, şi cumva ideea proiectului I Am You a fost din start o invitație să te pui puțin în pielea celuilalt şi să îți dai seama că în el se pot oglindi şi toate neajunsurile tale dar şi alte lucruri. Să fii atent la celălalt pentru că s-ar putea să ai ceva de învățat sau s-ar putea să vezi un lucru frumos.

Artist in Church vine ca o continuare a demersului I Am You/I M U, însă de această dată este pur muzical, fiindcă îl realizezi în tandem cu Alex Arcuş. Vorbeşte-mi de colaborarea cu el în cadrul procesului creativ din rezidenţa din Floreşti.

De 4 ani de când am început să predau la academia de vară Icon Arts, am avut ocazia sa cânt în fiecare an în câte o biserică din Transilvania și încă de atunci mi s-a înfiripat ideea că aș vrea să creez la un moment dat o muzică destinată acestui tip de spațiu. Aceste biserici de patrimoniu au un farmec aparte, un miros, un sunet, o vibrație, o inspirație… după ce am avut avanpremiera I Am You în biserica din Florești, am încercat să punem la cale și alte concerte în biserică, dar nu am reușit să concretizăm acest lucru. Proiectul Artist in Church a venit destul de spontan, odată cu pandemia, cu anularea progresivă a tuturor evenimentelor și ne-am trezit cu timp în brațe, timp de studiu, de compus, de meditat, de scris proiecte. Atunci am pus pe hârtie toate ideile gestante, profitând de deschiderea și sprijinul fundației Mihai Eminescu Trust care activează strâns legată de comunitățile satelor din Transilvania. Deci fără prea multe planuri, ne-am trezit la Florești și am făcut acest proiect fiind influențați de izolarea la care eram supuși în acele zile, izbindu-ne de tot felul de piedici și îndoieli atunci când făuream planul. Totul se schimba de la o zi la alta. Nici acum nu e foarte roz situația, ne vedem nevoiți să ne adaptăm continuu, dacă vremea ne permite vom face concertele în curtea bisericilor fortificate pentru a putea avea un public mai mare. Ne adaptăm… dar nu e ușor, dorul de cântat în public e mare. Cât despre componenta muzicală, am mai făcut nişte experimente saxofon-voce împreună cu Alex Arcuș cu vreo 2-3 ani în urmă, în concertele premergătoare albumului “Dream House”. A fost interesant să aflu, de curând, că momentul acela de duo din concert a rămas în memoria unor colegi de breaslă, asta pentru că e o formulă  inedită. Când ne-am apucat de proiectul Artist in Church am făcut un research să vedem ce alte duo-uri de această factură există prin lume și nu am găsit prea multe exemple, doar câteva colaborări pe câte o piesă, de exemplu, saxofonistul Ben Wendel împreună cu solista Gretchen Parlato. Țin să menționez că în afară de voce și saxofon, am pus împreună pe masa “creativă” și vioară, flaut, instrumente de suflat tradiţionale, looper, clape, synth bass, beat-box, sunetul unui cazan de ţuică pe care l-am descoperit în beciul casei şi care sună... ca un gong, o instalaţie de wind-chimes și diverse instrumente de percuție și, bineînțeles, efecte electronice. Un adevărat festin sonor!

I Am You. Foto: Ioana Teodora Raicu

Artist in Church este un pas evolutiv faţă de I M U, o rafinare conceptuală, sau reprezintă o abordare diferită al aceleiaşi tematici şi simbolistici?

Eu aşa simt, că evoluez continuu cu fiecare nouă experiență în care mă avânt. Așa cum spuneam mai devreme primăvara aceasta a fost plină de “surprize”. De aproape jumătate de an, artiștii traversează o experiență... hmm, să o numim diferită, fiind nevoiți să se adapteze în fel și chip. Am transformat această experiență într-un prilej de creație, de dezvoltare, de autocunoaștere, exersând să devin mai bună în ceea ce fac, să urmez calea desăvârșirii, să mă autoeduc fără să tânjesc la fructele muncii... care în cazul acesta ar fi întâlnirea cu publicul și feedback-ul lui. Toată perioada asta a fost un respiro în care am avut prilejul să creştem un pic mai mult în interiorul nostru, să dăm glas lucrurilor cu adevărat importante, să preţuim mai mult lucrurile de care am fost privaţi, să privim totul cu mai mult respect şi discernământ. Am avut și timpul necesar să procesez experiența I M U, să cântăresc, să îmi dau seama ce vreau să păstrez, ce trebuie să îmbunătăţesc și da, să rafinez. Artist in Church poartă cu sine un pic din I M U și e natural, căci nu poţi tăia cu foarfeca experienţele pe care le asimilezi şi care te clădesc, însă migrează și destul de mult spre altă atmosferă, una de ceremonie, ne-am propus noi. Am păstrat echipa vizuală, pentru simplul fapt că mi s-a părut natural să lucrez şi să dezvolt în continuare ideea de spectacol cu aceiaşi oameni cu care am mai lucrat și am fuzionat atât de bine: Andrei Cozlac [proiecţii și video mapping], Alexandros Raptis [light-design] şi Gabriel Durlan [documentare video]. De asemenea, pe partea de artwork am lucrat cu artista OCU, care semnează şi artwork-ul albumului meu “Dream House”. Schimbul profesional şi emoţional între artişti dă naştere la ceva unic, de aceea, eu simt că acest spectacol este destul de diferit ca stare. Şi, totodată, faptul că noi am creat în mediul rural, destul de izolaţi de viaţa noastră de până atunci, a influenţat procesul creativ.

I Am You. Foto: Ioana Teodora Raicu

Ţi-ai propus şi o revitalizare sau revalorizare a sonorităţilor tradiţionale sacre prin eventuala înglobare în compoziţiile tale?

Am pornit în procesul creativ cu mai multe idei, unele legate de strategii pur muzicale sau tehnice, altele legate de mesaj sau concept. Una dintre strategii a fost să facem un research pe muzica tradiţională şi în acest caz am accesat arhiva “Constantin Brăiloiu” a Muzeului de Etnografie din Geneva, arhivă care cuprinde muzică veche culeasă de pe tot globul. Evident că nu am reuşit să parcugem decât o mică parte, însă suficient cât să găsim un filon comun şi să împrumutăm un pic din ambientul de ceremonie pe care am vrut să-l imprimăm în spectacolul nostru. Faptul că am avut câteva sesiuni de lucru chiar în biserica din Florești, de asemenea ne-a influenţat. Am contemplat destul de mult ideea că muzica este prezentă în toate evenimentele importante ale vieţii, fiind prezentă şi în toate ceremoniile religioase pe tot globul. De ce? Eu cred că datorită forţei unificatoare pe care o are, a vibraţiei care poate schimba instant starea de spirit a ascultătorului, a poziţiei pe care o are aflată la limita dintre material şi imaterial, iar muzica de cult urmăreşte în diversele culturi facilitarea unei stări de introspecţie, meditaţie şi prezență. Din păcate, această forță a muzicii este folosită de-a lungul vremii şi în sensul opus elevării, adică în scopuri propagandistice, strict comerciale sau de îndobitocire a populaţiei. Nu vreau să se înţeleagă că militez pentru o muzică pură sau cine ştie ce idee utopică, dar se poate observa cu ochiul liber, fără să fii din domeniu, că există multe straturi, de la profunzime şi până la superficialitate, atât în ceea ce priveşte facilitatorul muzicii cât şi ascultătorul. Vorbind de sacru, da, îmi doresc să pot să inspir oamenii spre trezie, spre a trăi frumos şi conştient, a ierta şi a iubi. Proiectul Artist in Church tocmai asta afirmă, cum filtrează artistul contemporan spiritualitatea. Pe timp de pandemie am citit Bhagavad-Gita, ceva psihologie adleriană, “Be Here Now” a lui Ram Dass din care am scurs nişte versuri pentru o piesă și acum citesc “Jocul cu mărgele de sticlă” a lui Hesse. Cine ştie, poate mă reprofilez pe muzică de healing, ceremonie contemporană, new church music sau meditaţie… poate fi un tărâm de explorat deștept, mai ales în vremuri de înstrăinare.

Live. Foto: Matei Marcu

În ce măsură patrimoniul muzical vechi mai poate deveni appealing pentru mileniali?

Asta e o întrebare tricky… Aş putea spune aşa, la prima mână, că faptul că noi aducem conţinutul într-un ambalaj mai modern poate fi appealing pentru ei. În rândul liceenilor de la oraş de exemplu, ajunsă populară la noi mai târziu decât în vest, este la mare căutare muzica tehno şi alte derivate. Ca observator muzician, pot să vă spun că există muzici primitive pe glob, mai ales cele percusive, cu o componentă ritmică intensă, care seamănă leit cu muzica tehno, care este dansantă şi repetitivă. Adică simplitatea şi energia ritmică accesibilă pentru toată lumea se oglindesc în cele două timpuri/lumi/lucruri. Asta ar fi conexiunea, însă nu îmi dau seama în ce măsură un milenial se poate lăsa purtat de ceva care nu este exact ceea ce lui îi este familiar şi general acceptat ca fiind mişto de grupul de care aparţine. Există mari diferenţe faţă de copiii zonei rurale. Și aici pătrunde cu brutalitate mass-media de proastă calitate, însă pentru ei, să audă un concert live este ceva foarte special, unii dintre ei sunt absorbiţi de felul în care facem noi muzică, de instrumente şi de aparatură electronică, sau le place să stea în preajma noastră, să asculte muzică cu noi chiar dacă nu sunt familiarizaţi cu ea și acasă ascultă pop sau manele.

I Am You. Foto: Ioana Teodora Raicu

Vorbeşte-mi despre relevanţa temelor muzicii şi versurilor tale create într-o aproximativă izolare socială în contextul crizei generale actuale.

 Muzica acestui proiect în special, urmăreşte să răspundă nevoii de actualizare şi modernizare a ritualului, nevoii de comuniune, de spiritualitate, de transformare, pornind de la un proces creativ inspirat de acele aspecte universale ale religiilor şi ale umanității, de lăcaşele de cult, de obiceiuri, de comunitate, de folclorul copiilor, de natură, cu intenţia, poate utopică, de a găsi un tărâm comun, în care diferenţele de apartenență, cultură, educație sau varstă, să fie estompate. Înainte de toate suntem oameni. Atunci când ne îndepărtăm de umanitate iese la iveală mizeria. Şi cred că pandemia a scos la iveală o parte din murdăria şi mizeria măturată sub preş, atât în exteriorul nostru, în societatea noastră, în mecanismele sociale, în instituţiile cu rol organizatoric, cât şi în interiorul nostru: să fii capabil să stai tu cu tine, să te îmbrăţişezi cu toate bunele, dar mai ales cu relele, să te îndrepţi, să fii vertical faţă de valorile tale, nu doar să le narezi în public. În textele scrise în această perioadă ating câteva subiecte actuale cum ar fi pădurile care ne dispar de sub nas - aici la Floreşti suntem îmbrăţişati din toate părţile de dealuri încă împădurite -, despre energia feminină şi neasuprirea ei... piesa se numeşte Godess, despre faptul că ne-am distanţat într-atât încât acum avem multe “voci”, multe păreri, dispute, comentarii, critici, iar atunci când avem nevoie să ne unim pentru binele comun, vocea individuală este prea mică ca să se facă auzită și noi nu mai ştim cum să fim împreună: “Aren’t we weak when having different voices?”. Folosesc frecvent tematica de “togetherness”, probabil pentru că tânjim cu toţii la acea normalitate, sau cea a iubirii universale, despre ideea de a transcende lumea materială… și recunosc, peste toate acestea mai presar codat şi experienţele mele personale, mereu mi-a plăcut să mă joc cu dublul sens al versurilor.

Ai deja ceva vechime de şedere în comunitatea rurală din Floreşti. Te-a schimbat în vreun fel contactul cu lumea satului, care funcţionează în cu totul alţi parametri decât urbanul?

 Nu mi-aş fi imaginat că îmi voi petrece aproape jumătate de an într-un sat aflat la capăt de drum. E amuzant, că la ultima noastră discuţie îţi spuneam că m-am sictirit un pic de oraş. Vorba aceea, ai grijă ce îţi doreşti… Am primit-o cu toţii, chiar dacă în feluri nebănuite :)) Am schimbat total ambientul, stilul de viaţă, dar asta s-a întâmplat într-o oarecare măsură pentru fiecare. Apropierea de natură pentru mine este deliciul suprem. Am avut luxul de face lungi plimbări în pustiu, oricând, urcam prin livada casei pe dealurile terasate, apoi prin pădure, apoi ajungeam pe un platou întins presărat de stejari seculari. Am devenit matinală, cumva s-a imprimat natural ritmul satului, seara se aşterne liniştea, oamenii se adună la casele lor. Acum, să nu crezi că e totul lapte şi miere. Vii tu, hipster de la Bucureşti şi crezi că ştii cum stă treaba... sau presupui. Însă când trăieşti zi de zi, ajungi să trăieşti mai aproape de oameni, afli poveştile satului, problemele, te izbeşti de realitate, câteodată minunată şi câteodată şocantă, și nu în sensul bun. Nu am avut probleme de comunicare cu copiii însă am fost nevoită să învăţ din propriile greşeli de abordare, să analizez, să înţeleg perspectivele lor, să observ şi să nu iau de-a gata lucruri care mie mi se par normale sau de la sine înţelese, să pot interveni într-un mod pozitiv în formarea lor și să dau dovadă de blândeţe şi bunătate şi în momente solicitante. Am învăţat multe de la ei și cred că am intrat în sufletul lor măcar aşa, un pic, căci ei abia aşteaptă să petreacă timp cu noi.

Voi avea eu ca nerezident în Floreşti, Mălâncrav, Alma Vii sau Viscri, posibilitatea să ascult muzica creată în cadrul proiectului Artist in Church?

 Am luat în calcul ideea de a transporta spectacolul în mediul urban încă de la început, când scriam proiectul. Acesta era planul, dar aşa cum am mai spus, datele problemei se schimbau de pe o zi pe alta, și în cele din urmă am ales opţiunea care avea mai multe şanse de a fi dusă la bun sfârşit. Eram, de exemplu, în discuţii de parteneriat cu biserica anglicană din Bucureşti. De ce? Cred că ideea de a cânta în biserici de peste tot e foarte ofertantă - există mai multe biserici decât săli de concert -, iar noi am creat un spectacol care are maleabilitatea de a fi transportat în diverse locuri, pentru oameni diverşi, noi înşine aflaţi acum cu un picior în urban şi altul în rural. Legat de public, aş vrea să spun că performance-urile noastre nu se adresează doar locuitorilor din aceste sate, sunt mulţi oameni care vin din sate vecine, sunt mulţi oameni din ţară care s-au înscris, turişti, unii vin special pentru concert, însă profită şi de ocazia de a vizita aceste sate din Transilvania și invers. În afară de concerte, vom publica câteva piese din programul nostru însoţite de video, iar la final, probabil, un aftermovie marca filmmaker-ului Gabriel Durlan, care documentează întreaga noastră experienţă.

  • Interviu de IOAN BIG

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter