CULINARiA: Efectul pandemiei asupra mâncării

Redeschiderea restaurantelor poate fi un pas spre revenirea la normalitate doar dacă am învățat ceva în aceste luni de fiere.

La șase luni de la instaurarea unor restricții care ne-au schimbat stilul de viață, redeschiderea, începând cu 1 septembrie, a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare, poate fi un indiciu al revenirii la normalitate, cu indispensabila condiție ca toți, producători și consumatori, să fi învățat ceva în această perioadă. 

N-am să enumăr aici o suită întreagă de argumente care demonstrează că, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, ne lipsește educația culinară. În plus, la generalizări și la pase cu călcâiul suntem campioni zonali. Zic doar că, înainte de a deschide șampania pentru a celebra faptul că putem merge din nou la resturant, s-ar fi cuvenit să medităm puțin la ceea se s-a întâmplat în această perioadă sub aspect gastronomic. De voie, de nevoie, cei din mediul urban ne-am raliat la cele două mari schimbări petrecute în plan culinar: am gătit mai mult acasă și am apelat la comenzi online.

Adi Hădean, un Chef pe care-l prețuiesc nespus, sintetizează astfel trendurile pandemiei: „Ce e rău în a mânca acasă? Nimic, desigur, mai ales dacă mănânci ce ai gătit tu. Nu-i rău nici să mănânci mâncare comandată/livrată sau take-away, dacă poţi face asta în mod conştient. Ceea ce se întâmplă tot mai puţin, judecând după cursa nebună a aplicaţiilor care se întrec să livreze mai repede, mai ieftin. Apeşi un buton şi capeţi în schimb promisiunea că într-o oră vei mânca mâncare caldă. Da’ eu nu aş mai numi-o mâncare. Aş numi-o nutreţ livrabil, cu tot respectul pentru nutreţ”. 

Adi Hădean, facebook

Adi Hădean, foto facebook

Dar dacă modul în care e preparată sau procurată mâncarea s-a schimbat, permiteți-mi, de dragul conversației, să pun câteva întrebări nevinovate: noi ne-am schimbat? Am înțeles că o mâncare foarte bună nu înseamnă o porție foarte mare? Ne-am consolat că nici cel mai bun serviciu de livrat din lume nu ne poate aduce mâncarea la temperatura ideală, la care aceasta e servită în restaurante, și că rața pe varză ne vine invariabil acasă varză pe rață, după ce a traversat orașul? Am aflat că bucata de carne făcută în bucătăria de la domiciliu n-o poate concura pe cea de la restaurant, întrucât nu se compară procedurile de depozitare, macerare, selectare, secționare, prezentare? Am priceput noima pentru care un fel principal are nevoie de timp pentru a ajunge pe masă, deoarece nu suntem la fast-food? Înainte de a acuza că ni s-a servit în ciorba de azi friptura de ieri, ne-am gândit că același vin poate fi diferit ca preț la restaurant față de cel luat de la raft, întrucât cineva ni-l servește, îl desface, îl prezintă la temperatura care trebuie, îl recomandă, îl acompaniază cu felul de mâncare potrivit?  

În pandemie, ne-am adaptat, inclusiv culinar, cum am putut. Dar acum e timpul să revenim la o veritabilă normalitate, nu la cea de dinainte. Adică să înțelegem mai bine nu finețurile fine dining, ci cum a ajuns puiul în farfuria noastră.

Horia Ghibutiu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter