Angie Thomas, autoarea romanului Pe val:„Am visat să scriu povești care să ajungă la oameni”

După succesul romanului de debut publicat în peste 20 de țări și ecranizat într-o producție multipremiată, scriitoarea americană Angie Thomas reușește să conducă din nou topul bestseller New York Times cu cea de-a doua carte a sa, Pe val, publicată în România de Editura Trei. Succesul nu este așadar o întâmplare, ci rezultatul manierei sale de a spune povești cu care tinerii să se identifice.

ANGIE NYT

Simt că trăiesc un vis din care nu vreau să mă trezesc” declara Angie Thomas pentru CBS. „Am visat să scriu povești care să ajungă la oameni”. Iar subiectul romanului Pe val conține elemente nu doar din viața autoarei, ci poate fi povestea multor tineri, din colțuri diferite ale lumii. Iar dacă mulți dintre aceștia nu ar auzi mesajul transmis de o carte, cu siguranță l-ar înțelege mai ușor dacă acesta ajunge la ei prin intermediul muzicii.    

Angie Thomas mărturisește că a vrut să scrie un roman prin care să aducă un elogiu rap-ului și totodată și-a dorit ca povestea ei să ajungă la „acei tineri care simt că romanele nu le vorbesc. Dar ce le vorbește?” s-a întrebat scriitoarea, iar răspunsul a apărut spontan, din experiența proprie de viață: „Hip-hop-ul”. „Rap-ul e o formă de a spune povesti. Spune povestea lor. Și totodată, e ceva cu care se identifică. Am vrut ca același lucru să-l facă și cartea mea” a mai spus Angie Thomas pentru CBS.   

Angie Thomas

Angie Thomas

Originară din Jackson, Mississippi, unde locuiește și acum, autoarea romanului Pe val spune că a trăit într-un mediu la fel de dur precum cel descris în roman. Violențele, luptele între bande, focurile de armă care se auzeau în fiecare seară și rasismul au constituit fundalul copilăriei și adolescenței scriitoarei americane. Se spune despre Jackson, Mississippi că este un loc unde te simți ca într-o familie abuzivă – explică Angie Thomas: „Îl iubești, dar vrei să fii la rândul tău iubit”. În acest spațiu, rap-ul oferă tinerilor o voce și o validare și din această cauză scriitoarea însăși a vrut să devină rapperiță, la vârsta de 16 ani. Mărturisește însă că nu era un muzician foarte bun. Dar a reținut „lecția” rap-ului și a aplicat-o în romanul Pe val: „Mantra mea a fost – vreau să scriu așa cum scriu rapperii. Ne fac să râdem sau să plângem, ne pot face să ne simțim inconfortabil sau stăpâni pe situație. Când e bine făcut, hip-hop-ul este autentic”. Însă Pe val nu este doar un roman în care rap-ul ocupă o poziție centrală. Este în primul rând povestea Briannei, o tânără de culoare de 16 ani, care dorește să se facă auzită. Iar drumul spre descoperirea sensului vieții sale, trecerea de la adolescență spre maturizare se realizează prin intermediul rap-ului.  

Carte

Este interesant în roman și modul cum autoarea surprinde procesul de creație a unui cântec rap. Fiecare rimă are un anumit sens, niciun cuvânt nu este folosit la întâmplare. Aceasta pentru că, după cum spune scriitoarea, când e bine făcut, rap-ul e „treabă serioasă”.

Nu în ultimul rând, Pe val este un roman inspirat de viața lui Angie Thomas. La fel ca eroina sa, Brianna, la 16 ani scriitoarea americană voia să fie cântăreață de rap și spera ca succesul să o ajute să-și scoată familia din impasul financiar în care ajunsese, după ce mama ei a fost nevoită să renunțe la slujbă. La fel ca Brianna, Angie Thomas a crescut fără tată, într-un mediu dominat de sărăcie și violență. Există însă și o diferență: spre deosebire de povestea din roman, mama scriitoarei nu a consumat niciodată droguri și i-a cerut să specifice acest lucru explicit în interviurile acordate.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter