Romanian Design Week 2020 e despre schimbare

Romanian Design Week 2020, un eveniment prezentat de The Institute și UniCredit Bank, are loc în intervalul 11-20 septembrie în București, iar ediția din acest an este una specială, menită să evidențieze rolul esențial al designului în proiectarea unui viitor mai bun, într-o perioadă în care creativitatea a devenit un instrument mai important ca niciodată.
Festivalul abordează SCHIMBAREA, temă anunțată încă de la începutul anului, actualizându-și, însă, discursul și proiectele prezentate în acord cu transformările și contribuțiile aduse de industriile creative în perioada pandemiei, sub denumirea de CHANGE 2.0.


Principala destinație Romanian Design Week de anul acesta este Combinatul Fondului Plastic. Este un spațiu cu o istorie aparte, ce va cuprinde o serie de expoziții, care își propun să (re)investigheze rolul pe care designul îl are astăzi. Cu alte cuvinte, un maraton de proiecte și inițiative conturate în jurul unor provocări actuale, o serie de proiecte de design conceptual, precum și obiecte proiectate pentru un viitor mai bun, alături de o suită de instalații și intervenții urbane, al căror rol este să problematizeze și să găsească soluții pentru subiecte de actualitate.


În parcul de design dezvoltat la Combinatul Fondului Plastic, vizitatorii pot descoperi expozițiile Possible Realities (aduce laolaltă expertize și scenarii despre rolul designului în și pentru viitor, la nivel global), Antifragile (prezintă inițiative și proiecte care au contribuit pozitiv la situația actuală cauzată de pandemie), dar și o serie de instalații și intervenții punctuale în spațiile exterioare din incinta Combinatului, care își propun să demonstreze modul prin care creativitatea contribuie la depășirea unor provocări punctuale și rolul designului și al arhitecturii de a genera schimbare.


Astfel, curtea interioară a Combinatului găzduiește o serie de instalații interactive care stau sub tema jocului, format ce poartă numele de RDW Open Air. Pentru că ultimele luni au schimbat radical dinamica petrecerii timpului alături de cei dragi, instalațiile propuse oferă vizitatorilor experiența de a fi din nou împreună, însă într-un mod responsabil.


Prin natura jocurilor alese, cei prezenți pot păstra distanța fizică: mese de ping-pong reinterpretate, un teren de badminton, un mini-golf și un punct de observație vor anima atmosfera și vor completa proiectele de design despre schimbare din expoziții.


Varietatea de elemente de diferite dimensiuni și forme care vor ocupa curtea scoate în evidență rolul esențial pe care Light Design-ul îl are în conturarea spațiului exterior. Deși preocuparea din România pentru Light Design este încă una scăzută, nu poate fi neglijată puterea luminii de a influența starea de spirit a persoanelor dintr-un perimetru, precum si percepția spațiilor ca dimensiuni și formă.


Lumina este un instrument extrem de puternic, care reușește să pună în valoare orice spațiu atunci când este folosită în mod corect și adaptat contextului, astfel că până și cele mai neprietenoase cotloane capătă însuflețire datorită unei bune poziționări a luminii.


Exemplu de lightdesign


Navigarea printre instalații și accentuarea punctelor de interes din curtea Combinatului se va face cu ajutorul unor turnuri de iluminat mobile, semnate de Electrica, pentru ca întreg spațiul să fie scos în evidență într-un mod corect. În plus, poziționarea acestor turnuri va dicta și traseul de parcurgere a spațiului, iar mutarea lor va desena noi fluxuri, conectând instalațiile și legând întregul univers al parcului.


Prin această instalație, Eletrica își propune, așadar, să arate cum lumina are capacitatea de a modera atmosfera generală a unui spațiu, fiind poate cel mai important element de luat în calcul atunci când se stabilește designul acestuia.


Pe lângă expozițiile și intervențiile de la Combinatul Fondului Plastic, anul acesta Romanian Design Week a pregătit și o versiune digitală a festivalului: o galerie online a proiectelor expuse în timpul RDW, o serie video cu designeri români, interviuri cu specialiști internaționali, un e-paper, un proiect fotografic special, precum și conținut dezvoltat alături de partenerii festivalului.


În plus, organizatorii festivalului lansează platforma RDW Online Design Market, care va reuni și promova magazine care vând produse de design românesc sau internațional. Această idee a venit din dorința de a susține afacerile românești dedicate designului într-o perioadă plină de incertitudini, platforma putând fi accesată începând cu luna septembrie.


Mai mult decât atât, Romanian Design Week 2020 cuprinde în program și o nouă categorie de evenimente, Design Flags, care prezintă o serie de expoziții ce documentează evoluția designului din perspective culturale internaționale. Expozițiile sunt realizate alături de ambasade sau instituții culturale din Cehia, Danemarca, Portugalia, Spania, Țările de Jos și Ungaria și pot fi vizitate în spațiul Qreator by IQOS.


RDW 2020 mai reunește peste 50 de evenimente conexe online și offline, ca parte a programului Design Go, care se desfășoară în tot perimetrul orașului.


Festivalul ține cont de toate reglementările în vigoare pentru a garanta siguranța publicului.


Biletele se pot achiziționa exclusiv online, iar mai multe informații pot fi accesate pe site-ul www.romaniandesigweek.ro. Ne vedem acolo!


Newsletter