Gurmand: Rața fără varză

Am devorat fără remușcări o pulpă de rață la Deschis Gastrobar și am fost foarte mulțumit.

Păi despre ce vorbim noi aici, domnule - așa se cheamă o bucurie de piesă a lui Cătălin Ștefănescu, pariez că e prima oară menționată între rândurile unei cronici culinare? Păi despre o rață pe care am devorat-o așa cum e îmbucată, cu poftă, o fasole pe scena spectacolului de la Teatrul Act.

Deschis GastroBar

Deschis Gastrobar - unde am consumat rața care nu era pe varză - e, la rândul său, un spectacol. Un spațiu deschis, pe acoperișul unei foste fabrici, cu clientelă subțire, bucătărie cât se poate de fină și ambianță cool. Culmea e că stau de vreo nouă luni în preajma acestui spațiu și n-am ajuns decât în august aici: mai întâi, la o bere lungită nespus la telefon, ca să prospectez locul, mai apoi, cu trei prietene, când am și mâncat. Și băut, ca să fiu onest: mi-am luat un gin & tonic foarte cinstit, adică un pahar pântecos de gin Whitley Neill Quince, care a făcut casă bună cu un Fever Tree Tonic, cu piersici și cu busuioc. În tot cazul, e clar că mă întorc acolo, m-am și interesat de programul de weekend, e un loc în care se poate și scrie la un pahar, ceea ce mă îmbie. 

Gin

Pulpa de rață deschis Gastrobar

Sigur că rața merge de minune cu varză, o combinație banală și fără de greș. Însă într-un spațiu sofisticat precum Deschis Gastrobar, unde se strâng creativii din orașul ăsta, nu mă așteptam să dau peste un fel de mâncare pe care să-l găsesc peste tot. Așteptările mi-au fost răsplătite. Practic, am mizat pe rață teriyaki și bine am făcut. Adică am păpat tot. Pulpa de rață cu carnea bine făcută, să nu te opintești cu tacâmurile-n ea, pielea delicios de crocantă, a mers foarte bine alături de spaghete de legume infuzate cu arome indoneziene, un cilindru de orez sățios și câteva mandarine pentru echilibru gustativ. Am mai scris eu că nu se cuvine să ridici în slăvi produse despre care cultura populară ne bagă pe gât varianta că sunt nesănătoase și îngrașă, dar crocanta piele de rață, rumenită îmbietor, a generat artificii ca de Ziua Națională la fiecare furculiță. După cum îi zice și numele, diferența a făcut-o sosul teriyaki. Ce să vă zic, în termeni fotbalistici? Victorie meritată, meci fără istoric!

Și în timp ce înfulecam cât puteam eu de delicat - rețineți, eram cu niște doamne la masă - mi-au venit în minte spusele lui Manuel Vázquez Montalbán (rețin cu predilecție vorbe de duh despre mâncare și băutură, pentru cazurile de avarie când lâncezește conversația la masă, nu mi s-a întâmplat, dar e bine să fii pregătit pentru orice în viață): „Să începi să gătești o rață la ora unu dimineața e unul dintre cele mai rafinate gesturi de nebunie pe care le poate face un om care nu e nebun“. La Deschis Gastrobar, rața sigur n-a fost făcută la ora aia, dar a fost o nebunie!

  • Text de Horia Ghibuțiu.

Horia Ghibutiu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter