VIDEODOME | “LET THE RIGHT ONE IN” (2008) & “LET ME IN” (2010)

VIDEODOME | “LET THE RIGHT ONE IN” (2008) & LET ME IN” (2010)

Povestea unui cine-combo cu vampiri ieşit din comun. După peste un deceniu petrecut în TV ori în asociere cu proiecte de cinema axate pe comedie, nimic nu ar fi anunţat schimbarea radicală de direcţie al lui Tomas Alfredson (“Tinker Taylor Soldier Spy”, “The Snowman”) dacă nu ar fi realizat în 2004 “Four Shades of Brown”, însumarea a patru poveşti de familie cu caracter special, centrate în jurul relaţiilor deteriorate părinte-copil, film care a fost recompensat un an mai târziu cu nu mai puţin de patru premii Guldbagge (echivalentul suedez al Oscarurilor). Apoi, când fostul actor de Stand-Up comedy John Ajvide Lindquist, născut în Blackenberg, suburbie a Stockholm-ului (unde se consumă şi povestea din “Let the Right One In”), şi-a publicat cu un succes enorm cartea de debut (titlul este inspirat dintr-o piesă al rockerului Morrissey, “Let the right one slip in/And when at last it does/I’d say you were within your rights to bite/The right one and say,/What kept you so long?”), la uşa sa s-a format o coadă de cineaşti şi de producători interesaţi să o ecranizeze.

John Ajvide Lindquist colaj

A câştigat Tomas Alfredson care livrează o splendidă dramă romantică cu accente Mystery-Horror al cărei originalitate nu are în această nişă decât un singur competitor veritabil, “Thirst” a.k.a. “Bakjwi” al coreeanului Park Chan-wook, din 2009. Este o dramă romantică inedită pentru că, pe fondul vieţii sociale dintr-un cartier mărginaş de blocuri, vorbeşte de înfiriparea unei profunde afecţiuni între... doi copii însinguraţi, cu vârsta de doar 12 ani, de origine radical diferită, cărora, în mod normal, conceptul de ‘prietenie’ le este interzis (“Can we be together?”/“Can’t we just be how we are?”), dar ambii capabili de sacrificii remarcabile pentru a-şi conserva relaţia (ex. mâncatul bomboanei de către fata conştientă de reacţia adversă care se va declanşa, atacarea adultului de juniorul speriat că viaţa prietenei sale este în pericol).

Let the Right One In FOTO Magnolia Pictures (2)

Let the Right One In, Foto: Magnolia Pictures

Trailer “Let the Right One In”

Oskar (Kåre Hedebrant), băieţel introvertit şi timorat, al cărui lume imaginară în care luptă împotriva colegilor de şcoală care îl agresează frecvent se compune din studiul cazurilor de crime din ziare şi a lovi noaptea cu lama cuţitului un copac din parcul complexului în care locuieşte, are o componentă profund asocială, alimentată de separarea părinţilor săi şi de lipsa unor modele în viaţă. Mai departe. Filmul are tuşe Horror ("Let the Right One In" is a ‘vampire movie’ but not even remotely what we mean by that term. It is deadly grim. It takes vampires as seriously as the versions of ‘Nosferatu’ by Murnau and Herzog do, and that is very seriously indeed. It is also a painful portrayal of an urgent relationship between two 12-year-olds on the brink of adolescence. It is not intended for 12-year-olds.”, Roger Ebert, rogerebert.com, noiembrie 2008) datorită faptului că fata, Eli (Lina Leandersson), este un copil-vampir ce se hrăneşte cu sânge de om (“Eşti vampir?”/“Da.”, “Eşti moartă?”/“Nu.”, “Eşti bătrână?”/“Am 12 ani. Dar de mult timp am 12 ani.”), nu poate suporta lumina solară şi este capabil să îşi transforme victimele în creaturi asemenea ei. 

Let the Right One In FOTO Magnolia Pictures (3)

Let the Right One In, Foto: Magnolia Pictures 

Nu vă gândiţi însă la şocuri vizuale brutale întrucât cineastul îşi propune doar să creioneze, utilizând sugestii, figuri de stil şi indicii care să alimenteze imaginaţia spectatorului, un copil care s-a născut... altfel, mai aproape de modelul “Carrie” al lui Stephen King, şi care s-a resemnat cu imensul preţ al solitudinii pe care trebuie să îl plătească detaşându-se de societatea pe care o pune în pericol. Ca şi în cazul personajului interpretat de Sissy Spacek în filmul lui Brian De Palma, Eli este o fiinţă fragilă emoţional pentru care atacurile asupra oamenilor sunt doar mjloace disperate de a-şi asigura supravieţuirea (când este, la propriu, leşinată de foame şi trebuie să caute printre ‘gunoaie’ pentru a se hrăni), puseul acut de agresivitate manifestându-se doar în final, într-o scenă cu adevărat Gore, pentru protejarea prietenului său neajutorat şi fragil... fizic. 

Let the Right One In FOTO Magnolia Pictures (1)

Let the Right One In, Foto: Magnolia Pictures 

Lina Leandersson (născută în 1995, deci aproape de vârsta personajului) construieşte în mod fascinant portretul unei fiinţe ieşite din comun, lăsand istoriei cinematografiei post-2000 una dintre scenele memorabile, cea care susţine titlul “Let the Right One In”, în care corpul fetiţei cu privire hipnotică începe să îi sângereze din cauza frustrării că Oskar are îndoieli în a o invita în apartamentul unde trăieşte împreună cu mama sa. Aceasta reprezintă şi esenţa şi posibila cheie al unui mister perpetuat voit de către Alfredson legat de personalitatea lui Eli (“Please Oskar... Be me for a while.”) pe care nu-l vom putea desluşi decât în propria noastră minte, legat de ambiguitatea relaţiilor dintre fata-bătrână transformată într-o entitate androgină (milisecundele în care Oskar vede cicatricea latitudinală de pe Muntele lui Venus al fetei... a fost o automutilare pentru a împiedica procrearea, este rezultatul unui ritual sau s-a născut aşa?) şi cele două personaje de sex masculin: nu ştim şi nici nu vom afla vreodată adevărata natură a legăturii dintre vârstnicul Håkan ce pare a fi tatăl său dar se comportă ca un servitor devotat în a ucide pentru a-i procura hrană (ajungând atacat de acid să se ofere el însuşi ca sursă de sânge când simte că nu mai poate fi de ajutor) şi nici cum va evolua cea cu Oskar, care pare a fi dezertat de acasă decis să îşi protejeze toată viaţa prietena, deja pregătit la rândul său să ucidă.

Scena ‘You have to invite me in:

Până la urmă, după sărutul însângerat de despărţire, Eli revine exclusiv din afecţiune sau (şi) pentru a-şi asigura propria supravieţuire în viitor cu ajutorul unui companion de nădejde? “Is Eli the cause of this mayhem? The film is shocking, yes – but it also cuts deep as a bittersweet, pre-teen romance. Gorehounds will be satiated by its blood-soaked imagery, while arty cineastes will admire the film’s Kubrick-styled scene composition. ‘Let the Right One In’ also succeeds as a coming-of-age metaphor, packing the same emotional punch as ‘Welcome to the Dollhouse’.” (KJ Doughton, filmthreat.com, iunie, 2008). Filmul s-a bucurat de o primire uluitor de bună atât din partea publicului cât şi din cea a criticii, acumulând 72 de distincţii primite (BIFFF, Fangoria, Tribeca, Guldbagge, Sitges) şi 52 de nominalizări (inclusiv la BAFTA şi Goya). Un singur exemplu... Scream Awards 2009: a câştigat “Best Foreign Movie” în defavoarea lui “Dead Snow” al norvegianului Tommy Wirkola şi a fost nominalizat la “The Ultimate Scream”, “Best Director”, “Best scream-play”, “Breakout Performance-Female”, “Best Horror Actress” pentru Lina Leandersson şi “Best Horror Actor” pentru Kåre Hedebrant (ambii învinşi pe nedrept de distribuţia serialului “True Blood”), plus “Most memorable mutilation” pentru scena din piscină (a pierdut în faţa lui “Saw V”).

Let Me In

Nu este de mirare în această situaţie că showbiz-ul (reprezentat în acest caz de legendara companie de Horror-uri Hammer, ieşită din hibernare după mai bine de trei decenii) a pregătit repede un remake pe care l-a dat pe mâna scenaristului şi regizorului Matt Reeves (“Cloverfield”, “Dawn of the Planet of the Apes”), ce mută acţiunea în Los Alamos, New Mexico, în martie 1983, în era Ronald Reagan şi a militantismului religios (discursurile politice uşor habotnice şi predicatorii contra-cost ce se aud la TV, mama credincioasă a băieţelului, fixaţia detectivului apropo de cultele Sataniste, etc.). Reeves îşi explică opţiunea într-un interviu acordat lui David Harley de la bloody-disgusting.com în martie 2010: “It wasn't a godless America, it was a God-fearing America. It would be one that was concerned with the concept of the evil empire and the idea of evil being out there but not in us. I thought to Americanize the story would be to take the context of that kid who is being bullied mercilessly, day in and day out, who has no friends and no one he can turn to and whose parents are going through a divorce so he's invisible to them to a certain degree. And he would have all these dark impulses... Well, somebody who is in that kind of state and in a world where none of those feelings are acceptable, what would it be like as a 12-year-old? So that's what I meant in terms of Americanization and how the story developed.”.

Let me in

Let Me In

Chloe Moretz & Matt Reeves despre personajul Abby: 

Tandemul nostru de pre-adolescenţi e format din Owen (Kodi Smit-McPhee – “The Road”, “X-Men: Apocalypse”) şi Abby (Chloë Grace Moretz – “Hugo”, “Kick-Ass”), care, deşi scenariul conservă - aproape de copy-paste - majoritatea covârşitoare a replicilor şi momentelor esenţiale din original, sunt prezentaţi într-o lumină diferită (zic asta oarecum la propriu întrucât Reeves optează spre o iluminare nocturnă gălbuie ceva mai caldă decât glaciala lumină albă specifică cinematografiei scandinave): Owen este un copilandru al cărui minte dă semne patologice de lipsă de sănătate (obsesia pentru voyeurism, criminali în serie sau... dulciuri ambalate în staniol), iar Abby, inclusiv în relaţia tensionată cu tatăl său (interpretat de Richard Jenkins, rol pentru care a fost premiat la Fangoria în 2011)... “I’m tired of all this... You fuckin’ bitch!”, ajunge despuiată de aparenţa de fragilitate prin tuşa pregnant Horror amplificată în defavoarea sugestiei subtile şi a misterului (ca personalitate, este în mod cert o femeie şi nu un personaj androgin, una perfect conştientă de puterea ei, iar fizic are aripi şi se transformă într-un monstru agresiv în momentul în care îşi atacă prada).

 Let Me In

Chloë Grace Moretz (Let Me In)

Trailer “Let Me In”:

“Let Me In” este un Rom-Horror foarte, foarte bun şi eficace construit, însă am o recomandare: dacă intenţionaţi să le vedeţi pe ambele, încercaţi mai întâi acest remake şi abia apoi duceţi-vă la originalul lui Anderson. Pentru că altfel, pe bună dreptate, veţi ajunge la concluzia lui Sukhdev Sandhu: “What’s missing is the alluring otherness of Let the Right One In. That film’s brittle textures and haunted ambience seemed in some strange way to have sprung organically from the nation in which it was set. This remake, by contrast, smells of boardrooms and calculating machines.” (telegraph.co.uk, octombrie 2011). 

Let Me In

Let Me In

  • Recomandare de Ioan Big.

Ioan Big, Publisher Zile și Nopți

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter