Ce le place gangsterilor

Am încercat un cocteil bazat pe romul Peaky Blinders și și-a făcut treaba, ca serialul omonim.

Am ajuns prima dată în Grădina Olari (București), unde e răcoare și pe caniculă. într-o după-amiază lichefiată de august, cu două prietene cu care mă văzusem recent, dar n-apucaserăm să să sporovăim, așa că veniserăm la re-jucare.Peaky BlindersCa de fiecare dată când ajung într-un loc nou pentru mine - și rușine să-mi fie că nu mai fusesem, e cool, cozy, iar străduțele cu case din zona adiacentă au parfum de București locuibil și suportabil - am încercat unul dintre cocteilurile pe care nu le-am testat în altă parte. În meniu, mi-au căzut ochii pe un cocteil bazat pe rom.

Acum nu știu ce părere aveți voi despre rom. Îl beau rar, îndeobște când ajung într-un burg transilvănean unde unchiul și vărul meu mă îmbie de dimineață cu rom stins cu bere până când bucuria revederii atinge cote de avarie. Dar e OK, vorba lui Earl Dibbles Jr.: băutul de rom înainte de dimineața, te face pirat, nu alcoolic. Apropo de pirați, la Olari n-a fost nevoie să întreb, ca Jack Sparrow odinioară, „Why is the Rum gone?”, pentru că m-am rezumat la un pahar, iar rom era din belșug. L-am ales pentru că, ei bine, m-a sedus și denumirea: Peaky Fuckin Blinders. Evident, știam de „Peaky Blinders”, serialul de pe Netflix, așa că n-am ezitat și am comandat mintenaș cocteilul cu pricina. Ulterior, am văzut și serialul, care, cum ziceam, își face treaba, mai ales când e atât de cald încât n-ai decât varianta de binging cu perdelele trase. Protagonistul Cillian Murphy face toți banii, e interesant de urmărit cum un irlandez consacrat de personaje antipatice vorbește cu accent de Birmingham într-un rol în care, firește, realizatorii reușesc să ni-l facă simpatic, deși e un gangster. Altminteri, serialul e previzibil ca o pasă cu latul la mijlocul terenului, dar, na, e Netflix, nu Telecinemateca. E drept însă, n-am reținut un moment în care gangsterii să bea rom în serial, își toarnă cu nemiluita whisky scoțian sau, dacă e pe alese, irlandez, dar n-are a face. Însă m-am luat cu vorba și nu v-am zis de fapt care-i treaba cu băutura. Mda, cam așa se întâmplă când se implică romul.

PEAKY BLINDERS

Rețeta!

Peaky Fuckin Blinders e un cocteil inventat de o barmaniță de la Olari, după ce distribuitorii băuturii Peaky Blinders, un rom caraibian infuzat cu mirodenii naturale, l-au adus aici, cu tot cu o șapcă amintind de serial (nu erau lame în cozoroc, am purtat-o și eu).

Rețeta sună așa: 40 ml de rom Peaky Blinders, 20 ml Cointreau, 20 ml Cold Brew Coffee, sirop de zahăr, fresh de lămâie, felie de portocală. E răcoros, ca vorba dulce și mult aduce.

Peaky Blinders  Horia Ghibutiu

  • Text de Horia Ghibuțiu.

Horia Ghibutiu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter