Comedia “All Inclusive” este gazduită de Sala Mare a Teatrului National

Comedia “All Inclusive” este gazduită de Sala Mare a Teatrului National pe 28 septembrie

Odată cu redeschiderea sălilor de spectacol, comedia “All Inclusive” se întoarce pe o scenă de teatru: reprezentaţia din 28 septembrie va fi găzduită la Sala Mare a Naţionalului bucureştean. Cei care vor fi prezenţi îi vor revedea pe Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprisor, Vlad Zamfirescu şi Diana Roman, într-o comedie “cu scântei”, plină de răsturnări de situaţie şi replici amuzante.

Secvenţe din “All Inclusive” puteţi urmări aici:

Dincolo de echipa formată din actori foarte iubiti, secretul din spatele acestui spectacol de mare succes stă în colaborarea dintre regizorul Vlad Zamfirescu şi autorul Alex Popa. De altfel, cei doi au mai realizat împreună şi alte producţii care şi-au găsit drumul spre inima spectatorilor. Printre ele se numără “Secretul fericirii”, care a fost apreciat atât ca film cât şi ca piesă de teatru şi o colaborare mai recentă – spectacolul “Pe o panza de păianjen”, care va fi găzduit pe scena Nationalului pe 12 octombrie. 

“All Inclusive” a avut premiera în 2017 şi s-a jucat mereu cu sala plină, în capitală şi în ţară. De data aceasta numărul de bilete va fi limitat, conform reglementărilor în vigoare, însă entuziasmul şi bucuria reîntâlnirii va compensa pentru locurile ce vor rămâne goale. Şi pentru ca dragostea de teatru trece dincolo de graniţe şi bariere lingvistice, echipa “All Inclusive” a găsit o formulă prin care a dus această producţie şi pe scene din Belgia, Franta, Germania, Olanda, unde spectacolul s-a jucat cu supratitrare, fiind astfel accesibil nu doar pentru comunităţile româneşti ci şi pentru publicul din ţările respective.

Despre “All Inclusive”:

Acţiunea gravitează în jurul familiei formate din Maurice (Marius Manole), Margaret (Medeea Marinescu) şi fiica lor Adele (Diana Roman).

Ajunşi în preajma vârstei de 40 de ani, cu o fiică de 20, cei doi părinţi par să fie într-o căutare perpetuă a unui ideal nedefinit, tânjind mereu după altceva decât ceea ce le-a oferit viaţa până în acel moment.

Existenţa lor ia o turnură neaşteptată atunci când Adele, tânără studentă, anunţă că trăieşte o poveste de dragoste şi aşteaptă un copil de la nimeni altul decât profesorul ei Vincent (Vlad Zamfirescu).

Iar tatăl Adelei, Maurice (Marius Manole) traveresează criza vârstei de mijloc crezând că îşi va găsi fericirea chiar în braţele veselei Monique (Mirela Oprişor), sora iubitului fiicei sale. Ce se întâmplă când protagoniştii acestiu scenariu ajung faţă în faţă veţi descoperi asistând la spectacol.

Alte spectacole de teatru programate în Bucureşti în luna următoare:

Distribuţie: Adriana Trandafir, Gabriel Fătu, Mihai Ciucă, Laura Cosoi, Doina Teodoru

Regia: Lucian Iancu

  • 5 octombrie – “Gaiţele” – gazduit la TNB Sala Mare, ora 20.00

Distribuţie: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea.

Regia: Gelu Colceag          

  • 9 octombrie – “Sunt un orb” – recital Horaţiu Mălăele la Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului

Constantin Tănase, ora 20.00.

Distribuţie: Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Mirela Oprişor, Andi Vasluianu, Diana Roman

Regia: Vlad Zamfirescu

  • 26 octombrie – “Caramitru Mălăele – câte-n lună şi în stele” – găzduit la TNB Sala Mare, ora 20.00

Distribuţie: Ion Caramitru, Horaţiu Mălăele, cu participarea extraordinară a violoncelistului Adrian Naidin.

Pentru detalii şi reguli de acces vizitaţi: www.startickets.ro, www.ticketstore.ro şi urmăriti https://www.facebook.com/Cortina-Ag-663910760747704.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter