PE GUSTUL NOSTRU: PITA – un nou fast food cu concept în Piața Amzei

Într-un weekend în care eram în trecere prin Piața Amzei, am observat că zona s-a reanimat într-un mare fel în materie de going out și food.

Nu vorbesc doar de A1, ci de toată strada Piața Amzei, care s-a umplut de cafenele, patiserii și street & fast food. Printre cele din urmă PITA, un loc apărut în urmă cu câteva luni, care merge pe ideea de fast food cu un concept care gravitează în jurul pitei, pâine umplută. Ceva între gyros și calzone, dar cu un nume neaoș și o abordare orientală. În weekend-ul în care am trecut eu, era o coadă considerabilă, așa că am revenit câteva zile mai târziu, pe la prânz.

Pita

PITA are, din start, o bilă albă din partea mea pentru meniul minimalist: nu mai mult de 5 feluri, unul dintre ele fiind mai deagrabă desert. Pentru fiecare dintre ele există două variante: jumătate de pită sau una întreagă (porție mare).

Pita

Am încercat mai întâi The Sabich: pită cu vinete, ou fiert în ceai negru, humus, tahini și crazy potato, un cartof foarte gustos – 10 lei varianta cu jumătate de pită. Din câte am văzut în timpul în care am așteptat comanda, e cel mai cerut dish de la PITA. Sabich-ul s-a prezentat onorabil, vinetele combinate cu ou fiert mi s-a părut o variantă de snack excelentă în diminețile în care ai drum prin Piața Amzei.

Pita

Varianta Falafel – 10 cu jumătate de pită - e decentă dar nu impresionantă. Ma rog, e greu să faci ceva outstanding dintr-un falafel, dacă nu ai specific oriental asumat. O supriză plăcută a fost Arrays – pită crocantă umplută cu vită orientală și ierburi aromatice- 12 lei varianta la jumătate de pită. Combinația e minunată în varianta picantă. Și, apropo, dacă ajungi la PITA, nu uita să întrebi de sosul cu coriandru, o specialitate a casei care chiar aduce o aromă minunată oricărui fel comandat.

Varianta 4 de la PITA, Carbs Only - adică pită cu cartof fierbinte, unt, ceapă verde și smântână, la 10 lei – reaușește și ea să fie altceva dacă e s-o judecăm în termeni de street food. Melanjul de carbohidrați face notă aparte în combinația cu ceapa verde. E o opțiune de snack pentru prânz absolut decentă acest Carbs Only.

Pita

A cincea variantă de pită, cea dulce, nu mi-a făcut cu ochiul, poate din cauza Nutellei anunțată în compoziție, dar desertul pe care l-am văzut abia la plecare, (o budincă cu lapte și sirop de trandafir- 8 lei), e pe listă pentru următoarea vizită la PITA din Piața Amzei.

  • Text de George Mihalcea.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter