PLATFORMA INTERNAȚIONALĂ DE TEATRU BUCUREȘTI

De 7 ani despre un teatru ancorat în realitate

Platforma Internațională de Teatru București a fost gândită de la început nu doar ca un festival-vitrină, preocupat de estetici teatrale, ci mai ales ca o șansă de dialog aprofundat cu spectatorii în jurul unei teme de o actualitate stringentă pentru societatea în care trăim.

© Maria Drăghici

Cristina Modreanu, inițiatoarea și curatoarea platformei despre procesul de selecție a spectacolelor și despre coagularea temei fiecărei ediții : „Mă uit pur și simplu la ce se întîmplă în jurul nostru, vreau să știu în ce lume trăiesc și vreau să discut și cu alții despre asta, mai ales dacă o putem face și prin teatru. Am început în 2014 cu Viitorul este feminin, o ediţie la care am invitat numai creatoare de teatru femei, în contrapunct cu restul festivalurilor de teatru din ţară, unde invitaţii sunt in majoritate creatori de teatru bărbați. A urmat apoi, în 2015, Familia contemporană cu trei ani mai devreme ca tema să explodeze în societatea românească odată cu referendumul dedicat acestui subiect. A treia ediție, în 2016, a avut tema Migrație/Celălalt, într-un moment în care opinia publică mondială era zguduită de impactul unui masiv nou val de migrație. La ediţia a patra (2017), tema a fost Europa?, pentru că se împlineau zece ani de la intrarea noastră în Uniunea Europeană şi am vrut să discutăm cum putem să fim noi europeni fără să renunţăm la identitatea proprie.

In 2018 tema a fost Istoria cu „i” mic, ca răspuns la celebrarea festivistă a Centenarului. Ediția precedentă s-a derulat sub semnul temei Revoluția mea, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din 1989. La toate editiile am prezentat teatru care mișcă oameni, care creează empatie, care generează reacții.”

© Medea Electronica / Pecho Mama / grafica Maria Drăghici

Ajunsă la a șaptea ediție în acest an, Platforma se derulează sub tema Ne arde casa/Our house is on fire. Timp de patru zile, între 1 și 4 octombrie 2020 atragem atenția prin evenimente artistice asupra acutizării problemelor de mediu și a implicațiilor profunde ale acestui fenomen, care ne privesc pe toți, în modul cel mai direct, afectându-ne viața de toate zilele. Spectacolele selectate  din Austria, Marea Britanie, Franța/România sunt prezentate în premieră în România și în exclusivitate în cadrul PITB#7 și sunt urmate, ca de obicei la toate edițiile Platformei de discuții cu artiștii.

Detalii pe https://www.facebook.com/BucharestInternationalTheaterPlatform

Platforma Internațională de Teatru București este un proiect independent, produs de ARPAS- Asociația Română pentru Promovarea Artelor spectacolului și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Echipa ARPAS

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter