JURNAL DE BUCUREȘTEAN | Atunci și acum

Față de anul 2000, nici orașul și nici eu nu mai suntem aceiași. Mergeam la serviciu în Pipera, care nu era un conglomerat de zgârie-nori corporatist ca acum, ci un cartier derăpănat, unde seara trebuia să-mi fac curaj să-mi conduc colegele până la metrou, căci trebuia să le apere cineva de maidanezi. Beam la Cafeneaua Actorilor de la Universitate, nu pe acoperiș, ca azi, la Deschis Gastrobar. Centrul Vechi însemna câteva cluburi pentru rockeri bătrâni. Aveam telefon, dar nu era smart, era doar fără fir și te puteai juca pe el, nu deschideai Google Maps ca să cauți terasele din jur. Abia fusese inaugurat primul mall din oraș, nu erau peste tot, ca acum - îți și vine să te întrebi de unde ne luam haine, cafea, electrocasnice, pe unde se plimbau bucureștenii duminica dacă nu pe culoarele cu magazine pe stânga și pe dreapta. Mega erau vreo opt în tot orașul, nu la fiecare cvartal. Presa era tipărită, nu online.

Muzica era prin parcuri, stadioane și în piețe, nu pe YouTube, dacă vă puteți imagina că am trăit și astfel. Cel mai mare eveniment recent era eclipsa, nu pandemia. În oraș nu se făceau tururi ghidate, pentru că nimeni nu credea că ar fi ceva interesant de descoperit. În trafic era plin de Dacii, nu erau minoritare, ca azi.

Iar eu... eu stăteam cu mama, deși trecusem de 30 de ani, și nu-mi imaginam că voi părăsi vreodată cartierul pe care-l socoteam cel mai prietenos din tot orașul. Mă îmbrăcam anapoda, pentru că aveam la dispoziție Pavilionul H, nu orice retailer online. Dacă petreceam până târziu în oraș și mi se făcea foame noaptea, îmi venea în minte doar vechea scandare bucureșteană „ura și la gară”. Citeam ca apucatul, nu doar în scurte pauze. Coboram să iau ziarul în fiecare dimineață, nu căutam chioșcul doar pentru țigări. Și apropo de acest obicei nociv, fumam înăuntru, nu doar afară. Mergeam la spectacole pe viu, nu primeam linkuri de streaming.

Aveam ICQ, nu Messenger și Whatsapp, întâlniri reale, nu virtuale, filme văzute în serie la cinema, nu binging, fotbal pe stadion, nu pe calculator, medalii olimpice nu doar speranțe.

Nu aveam Facebook. Pentru a vedea cum e vremea, mă uitam pe geam, nu pe aplicație. Îmi cunoșteam toți prietenii, n-aveam cinci mii de virtuali pe pagina personală și tot cam atâția pe aia oficială. Dimineața nu accesam rubrica de Amintiri când făceam ochi, ci mă spălam pe ei. Aprindeam aragazul, nu deschideam espressorul. Îmi întorceam ceasul, nu-l puneam la încărcat. Aveam siluetă, nu ceva revărsat peste centură.
Și aveam speranțe, nu nostalgii.

  • Text de Horia Ghibuțiu.

Horia Ghibutiu

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter