ROCKSTADT, de 10 ani, un club apreciat în cele 4 zări!

Povestea Rockstadt a început ca urmare a pasiunii pentru muzică și pentru comunitatea rock. Clubul a apărut în 13 octombrie 2010 și a fost continuarea unui celebru faliment pe care l-am suferit cu Crossroads.

Ideea am avut-o de când eram tânăr, eu însumi fiind un consumator de concerte rock. Mi-am dorit să construiesc o comunitate în jurul clubului. Totul a crescut organic, orașul simțea nevoia unui astfel de spațiu.

Dan Zaharia Rockstadt

Dan Zaharia, Owner Rockstadt

Astăzi este singurul loc din Brașov care a impus standarde ridicate în ceea ce privește calitatea sunetului, acustica spațiului și tratamentul fonic și, în particular, singura entitate care a înțeles importanța relației care trebuie să existe între artist și public, într-un club de rock.

Primul concert organizat în Rockstadt.

Luna Amara Rockstadt

Primul concert a fost susținut de prietenii noștri de la Luna Amară, a fost una dintre revelații, deopotrivă prin calitățile vocale și instrumentale cu care ei au surprins publicul, dar si prin consistența și programul pe care aceștia au ales să îl interpreteze. Trupa a cântat cu casa închisă. Țin minte că a trebuit să mă duc să cumpăr băutură, se golise barul. Ușor-ușor au început să cânte aici foarte mulți rockeri. Rockstadt a devenit apreciat în toate cele patru zări – asta arată biografia clubului și indică, aproape în unanimitate, toți cei care ne calcă pragul.

Cele mai tari 3 concerte din Rockstadt.

Nu mai țin minte câte concerte am avut în club, însă pot spune că au fost susținute cel puțin 2 live-performance-uri pe săptămână. Primul concert a fost cel de deschidere, cu Luna Amară.

Al doilea a fost Metallica Tribute, care a avut loc în 12 martie 2011. A fost un altfel de concept față de tributurile clasice: s-a cântat Metallica în stil propriu - unu la unu, deathcore, voce si pian, electro, ș.a.m.d.

Al treilea concert memorabil a fost cel la care am invitat trupa Sodom, o legendă a scenei europene thrash metal. Acesta a avut loc în 21 mai 2016 după ce o perioadă, Rockstadt a fost închis voluntar în urma dezastrului de la Colectiv.

Cea mai grea încercare de la deschidere și până acum.

Cea mai grea încercare a fost închiderea clubului (după Colectiv) și lupta până la deschiderea acestuia. Am avut multe provocări din partea ISU, dar am reușit să izbutim.

Cea mai mare satisfacție.

Rockstadt a devenit, prin viziunea și munca echipei, cel mai cunoscut brand local. Fără toată susținerea prietenilor și a celor care au trecut pragul clubului, acest lucru nu s-ar fi îndeplinit. Cea mai mare satisfacție este faptul că unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud-Est, festivalul care va ajunge la cea de-a opta ediție, poartă denumirea de Rockstadt Extreme Fest.

Text de Dan Zaharia, Owner Rockstadt

 

  • Credit foto: Miluta Flueras
  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter