Cu MONICA ANASTASE la... !MPRO

Cea de-a opta ediție a Festivalului Național de Improvizație se va desfășura în perioada 22-25 octombrie și va avea loc pe terasa acoperită de la Casa Universitarilor din București. Monica Anastase este cea care s-a gândit să aducă împreună trupe de improvizație din întreaga țară pentru a dezvolta comunitatea improvizatorilor profesioniști.

Vezi programul festivalului.

Începând cu 2013, !MPRO, proiect realizat de Asociația Tam-Tam, își propune să arate cât mai multor categorii de public, cât de distractive, impresionante, dinamice și interactive sunt spectacolele de improvizație, al căror element cheie este spontaneitatea. Tema comună de anul acesta a festivalului, Procesul creativ, reunește toate cele șase secțiuni de spectacol: LONG-FORM,  MUZICAL, SKETCH, DEBUT,  Freestyle – RAP Battle și EXPERIMENTAL. Cum tema spectacolelor este una ofertantă, bănuiesc că va fi interesant să asistăm performerii în căutarea unor modalități cât mai diverse de exprimare artistică, rezultate din improvizație, iar momentele pe care le vom vedea pe scenă vor prinde formă și contur chiar sub ochii noștri. Din 24 de spectacole înscrise în cele șase categorii ale festivalului, juriul a avut misiunea de a alege doar 11. La acestea se adaugă cele cinci spectacole invitate de organizatori, pe care le putem vedea în cele patru seri de !MPRO.

MONICA ANASTASE

Ediția cu numărul opt aduce la București nume celebre din sfera teatrului de improvizație, precum Anananas & Pampamplemousse din Franța, o echipă efervescentă de actori cu capacități impresionante, care își exersează live spontaneitatea, în spectacole, încă din 2012, cu o vastă experiență scenică. MONICA ANASTASE, membră Improvisneyland, fondatoare !MPRO, actriță și producător de teatru, o împătimită a improvizației, ne-a răspuns la câteva întrebări despre parcursul festivalului...

Care este ideea care a stat la baza înființării unui festival de improvizație la noi în țară?

În 2013, când a început !MPRO, existau cam 20 de trupe de improvizație în București, Iași, Târgu Mureș, Baia Mare, Cluj, Galați, Târgoviște și Craiova. Le-am invitat pe toate, pentru că am vrut să pornesc o comunitate a improvizatorilor români. Asta a mers foarte bine și frumos - în anii ce au urmat ne-am apropiat și cunoscut, ideile au venit și s-au dezvoltat în diverse feluri, au apărut spații dedicate improvizației, printre care Recul, Improteca și Artist Cafe la București, sau Studio Act la Oradea. Am adus traineri din alte țări și am fost noi invitați la festivaluri în acele țări. Aș zice că scopul ăsta l-am îndeplinit, și sunt foarte mulțumită de ce am generat.

Al doilea scop principal a fost creșterea notorietății acestei nișe de spectacol performativ, care exista deja de zece ani și pe care foarte multă lume o confunda cu stand-up-ul. Cele două sunt diferite în esența lor - unul e scris și performat solo, iar celălalt e spontan și performat în echipă, dar e drept că sunt asemănătoare în locurile de manifestare și intenția primară de a-i face pe spectatori să râdă. Festivalul ăsta anual e o încununare a nișei noastre, un festival mai mult al nostru și al celor care fac cursuri de impro, și ne bucurăm plenar de el!

MONICA ANASTASE

La ce să ne așteptăm de la cea de-a opta ediție de IMPRO? Care sunt noutățile pe care le aduce? Ce dificultăți în organizare a ridicat contextul actual al pandemiei? 

Hm. A opta ediție, în contextul anului ăstuia ieșit din comun, aduce ca noutate faptul că există! :))

Am fost foarte bucuroasă să văd că improvizatorii s-au tras de bretele și s-au pus pe treabă, au înscris spectacole foarte faine pentru cele patru categorii: long form, muzical, sketch și debut. Acestea sunt forme ușor diferite de spectacole ce folosesc improvizația sau pornesc de la improvizație și devin spectacole fixe (ca sketch-ul) - practic, am împărțit o nișă în mai multe micro-nișe! Și mai avem și spectacole experimentale, create de invitații noștri cu  improvizatori experimentați în timpul Festivalului și jucate în ultima seară, o trupă super proaspătă de liceeni, și o rundă super energică de Rap Battle condusă anul acesta de tânărul Bonel.

Ce ne poți spune despre alegerea temei de anul acesta? Dar despre locația în care se desfășoară evenimentul?

Asta vă poate spune Adina Sandu, directoarea artistică a edițiilor 7 și 8. Am fost foarte încântată că ea a acceptat să-i pasez acest rol în urmă cu doi ani - e o persoană foarte atașată de impro, de ce poate să ofere și să genereze această formă de exprimare artistică. Ei i se datorează faptul că ediția de anul acesta se ține, și încă într-un loc așa potrivit și frumos. Știați că acea casă care se numește astăzi Casa Universitarilor a fost construită în 1858 de Cezar Librecht, cel mai bun prieten al lui Alexandru Cuza? Din poveștile vremii reiese că era un crai și un oportunist, ce și-a făcut banii din sinecurile oferite de prietenul lui mai bine plasat (era directorul noului serviciu de telegraf, cum ar veni avea robinetul de internet în mâna lui). Bine că și-a făcut totuși o casă frumoasă și durabilă cu o grădină generoasă, care a ajuns pe mâna unor administratori competenți și, iată, deschiși spre evenimente culturale.

MONICA ANASTASE

Cât de importantă este improvizația pentru un actor? Face parte din antrenamentul fiecăruia? 

Hm. Ce este un actor? Eu am studiat actoria la UNATC și, în unele cercuri, asta îmi dă dreptul să spun că sunt actriță. Totuși, am absolvit în 2006, am jucat în vreo patru spectacole de teatru, după care m-am axat doar pe impro și în prezent nu mai joc altceva. Pe de altă parte, știu improvizatori care sunt IT-iști , profesori, planificatori de evenimente, auditori de achiziții în corporație și așa mai departe, și care sunt performeri excelenți, cu emoții convingătoare și clar exprimate, mișcare scenică bună și un simț al ritmului dramatic minunat. Ei sunt actori? Pentru mine, da. Pentru acele „cercuri” sus menționate, nu.

Unui actor „de teatru clasic” i-ar fi utilă improvizația pentru menținerea flexibilității interioare, pentru extinderea zonelor de expresivitate (adică să poată să facă bine mai multe personaje), pentru buna colaborare cu alți actori… Însă, improvizația nu face parte din antrenamentul fiecăruia, oamenii „de teatru clasic” încă nu percep improvizația ca pe ceva suficient de „serios” ca să o exploreze cu avânt. În comunitatea noastră există și actori „de teatru clasic”, unii mai cunoscuți, ca Pavel Bârsan, Andreea Samson, Axel Moustache, Andreea Mateiu, Doina Antohi, Mădălin Mandin (membrii trupei Improvisneyland), alții mai puțin dar activi și ei (băieții din Backstage Boys, fetele din iELE ș.a.). Pentru ei, da, improvizația face parte din antrenamentul uzual ;)

Ți-ai dori ca improvizația să fie introdusă în școli. De ce și un elev care nu vrea să devină actor sau nu are o pasiune pentru artă, ar fi interesat de un astfel de opțional? Cum devine improvizația o metodă de educare și formare în viața unui tânăr?  

Improvizația este o cale de a naviga tensiunea dintre dorința de siguranță, de ancorare și dorința de explorare a necunoscutului. Jocurile și exercițiile, scenele, jocurile de rol de la impro ajută cursanții să își găsească „vocea”, să se cunoască mai bine, să îi asculte mai bine pe ceilalți, să accepte diferențele dintre oameni și să construiască cu materialul care e acolo, nu cu așteptări și proiecții, să trăiască prezentul mai deplin. Eu am văzut asta cu toți cursanții mei adulți din cei zece ani de când predau, și e absolut glorios de privit efectul. Mă gândesc că barierele emoționale și cognitive ale unor elevi sunt mai puține și mai maleabile decât ale adulților, deci efectul ar putea fi și mai glorios și, poate, mai durabil.

MONICA ANASTASE

Ai participat la o mulțime de festivaluri internaționale de improvizație. Care sunt aptitudinile pe care ți le-ai dezvoltat exersând / care sunt cele mai valoroase experiențe pe care le-ai acumulat din festivaluri?

Prima lecție a fost despre cât de importantă e învățarea prin oglindire, să-i vezi pe alții făcând ceea ce tu ai învățat până acum din predare, din citit, din videos etc. Am văzut showuri ca SCRAM cu Joe Bill și Jill Bernard la Atena, sau pe TJ Jagodowski cu doi alți colegi la iO Chicago, sau Day in the Life cu Det Andre Teatret sau solo-ul lui Inbal Lori la Gothenburg, și am înțeles cât de bine poate să fie atunci când actorii sunt prezenți, deschiși unul cu altul, și, în plus, universurile lor interioare sunt populate frumos și divers. Asta ca să menționez doar show-urile bune, dar am învățat foarte mult și din show-urile proaste pe care le-am văzut - fuga după râsete, refugiul în declarativ și declamativ (așa-zisul „tare și cu talent” din teatru), excesul de idei, supra intelectualizarea, trăirismul și frica de vulnerabilitate. Frica, în general, le cauzează pe toate.

O altă experiență valoroasă obținută în festivalurile internaționale este cea a comunității. Orice festival, inclusiv !MPRO, are o valență de comunitate - da, venim să jucăm și să luăm workshop-uri cu super trainerii invitați, dar venim și să stăm la bere după show-uri, să vizităm orașele respective, să cunoaștem oameni din alte colțuri ale lumii și să vedem „la ei cum e”. Cunosc improvizatori din SUA, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Suedia, Germania, Bulgaria, dar și Cipru, Malta, Slovenia, Irlanda, Belgia, Franța, Spania, Portugalia, Polonia, Columbia, Israel, Rusia, Singapore, Palestina, Brazilia.

Și, nu în ultimul rând, deși am fost la aceste festivaluri ca actriță, instructoare sau spectatoare, mi-am pus și pălăria de organizatoare uneori și am reținut anumite aspecte din cum făceau ei programul sau activitățile adiacente, cum invitau artiștii, cum îi plăteau și cum atrăgeau spectatori.

Veniți la spectacole! :))) În general, cam asta e abordarea, merge din vorbă în vorbă. Dați și voi vorba mai departe, mulțumim!

  • Text de Delia Mitrache.

Delia Mitrache

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter