Povești din București | Florăria Iris, un brand bucureștean care împlinește jumătate de secol

Floraria Iris este o afacere de familie, ajunsă acum la a doua generație ce duce mai departe unul dintre cele mai frumoase branduri bucureștene. Din ea face parte și Nicu Bocancea, florist recunoscut pe plan internațional, ce a fost desemnat câștigătorul locului 7 la Interflora Europa Cup 2016.

În urmă cu 50 de ani, prima florărie Iris se deschidea într-un loc simbolic, lângă Biserica Sf. Gheorghe Vechi, pe Calea Moșilor. În prezent există 11 florării Iris răspândite în oraș, iar Cosmin Avramiță, director general al lanțului de florării Iris, ne-a povestit despre evoluția acestui frumos brand. 

Cosmin Avramita

Cosmin Avramiță

Florăria Iris există în București de 50 de ani. Povestiți-ne un pic despre începuturi, cum ați reușit să aveți continuitate timp de jumătate de secol și, nu în ultimul rând, cum ați reușit să ajungeți la povestea de succes din prezent?

Este foarte emoționant pentru mine de câte ori ajung să spun povestea Iris, povestea noastră, de fapt. Iris este o poveste de familie, înainte de a fi un business de familie, este viața părinților mei, acum viața mea și a fratelui meu, Nicu Bocancea, și sperăm să ajungă să fie și viața și profesia copiilor noștri. Părinții noștri și ai lui Iris, Lidiei și Adrian Avramiță, lucrează în industria florilor din 1970 și, odată ce au descoperit dragostea pentru flori și particularitățile lucrului cu ele, nu au mai putut sta departe de ele. În anii ‘70, ‘80 și ‘90, piața de flori era foarte limitată și destul de greu de deslușit și dezvoltat. Au fost multe momente grele, au fost nenumărate nopți nedormite, drumuri către serele de la noi sau din străinătate, pentru a aduce flori în brațe pentru magazinul familiei. A fost o fugă pentru a găsi tot ce era mai bun și mai frumos la producătorii locali, în condițiile în care cele mai frumoase flori mergeau către export. În România, se găseau în mare parte, mai ales înainte de Revoluție, garoafe albe și roșii și alte câteva flori de sezon. Îmi amintesc că mama le iubea pur și simplu, mici și puține cum erau, mereu ne spunea că florile ne fac viețile mai frumoase și mai colorate și că ele trebuie dăruite din suflet. Ne tot repeta că florile trebuie dăruite nu cu codițele în sus, ci cu floarea în sus, înspre inimă, că de acolo pleacă și către inimă se duc. Toată copilăria noi ne-am petrecut-o printre florile din magazinul lor și, nu de puține ori, eram și tare geloși pe ele, că ni-i răpeau pe părinți de acasă. Cred că pe dragostea și respectul pentru flori s-a așezat și succesul despre care m-ai întrebat, noi nu l-am urmărit niciodată, a venit pur și simplu, din dedicare, implicare, dorință și drag. Nicu și cu mine ne începem fiecare zi explorând ce se poartă, ce apare, ce e nou în domeniul floristicii pe plan mondial și facem tot ce putem să ne aliniem printre „jucătorii” internaționali mari din domeniu. A devenit o pasiune pentru noi, așa cum era și pentru părinții noștri, doar că noi avem acum o moștenire de care să avem grijă și pe care să o dezvoltăm, ei au fost pionieri în domeniu și au muncit să construiască drumul pe care noi acum mergem cu mândrie și dedicare. 

Iris

Nicu Bocancea, Excesul de plastic

Cât de greu este să dezvolți un astfel de business în București, care au fost cele mai mari obstacole și cât de greu a fost să vă impuneți pe o piață cu atât de mulți competitori?

Avem o întreagă colecție de povești din copilărie cu părinții noștri încercând să facă din Iris un magazin ca afară. Imediat după Revoluție, când s-a deschis oarecum piața privată, mama umbla cu o revistă Neckermann după ea, încercând să amenajeze magazinul după liniile de design de acolo. După ce l-au făcut să arate ca în revistă, ai mei și-au dorit să-l și umple de flori diverse și frumoase și-mi amintesc cum plecau cu trenul la Viena și se întorceau de acolo cu brațele pline de flori. Săptămânal, până au pus pe picioare fluxul de achiziție și distribuție, mergeau la bursa de flori de la Viena și se întorceau cu câteva sute de fire de iris, de orhidee imperiala, de strelitia. Că tot a venit vorba de strelitia, îmi amintesc de o perioada în care, printr-o cunoștință, mama reușea să facă rost de doua-trei fire de strelitia, care era o floare așa de rară în vremurile acelea, încât nu o scotea la vânzare, ci o aranja frumos în vitrine, la loc de cinste. Cred că toate aceste eforturi depuse în trecut ne-au construit să fim cum suntem astăzi, să alegem doar ce e mai bun, să apreciem, înainte de toate, frumusețea florilor, să ne dorim cele mai rare și mai spectaculoase plante pentru oamenii din București și să încercăm cu curaj să mergem pe drumuri ce par greu de bătut și de străbătut.

Iris

Spuneți-ne un lucru mai puțin cunoscut despre Florăria Iris.

Geneza numelui Iris. În mod surprinzător, Iris nu vine de la floarea de iris, așa cum s-ar aștepta toată lumea. Iris vine de la irisul ochiului, de la varietatea de nuanțe pe care el îl poate avea și de la percepția fiecăruia asupra frumuseții florilor și a lumii, în general. Desigur că mamei îi plac și florile de iris, și nouă la fel, însă numele nostru nu le este dedicat lor, ci frumuseții și diversității care stă în ochii privitorului.

Iris

Banca de la Universitate

Cum arată Florăria Iris în momentul de față în cifre?

Lanțul de florării Iris înseamna în jur de 100 de angajați, 11 magazine deschise, un atelier concept într-o clădire superbă de patrimoniu în care Nicu, care este master florist pasionat, experimentează și se joacă cu plantele și cu florile în fel și chip, un magazin online și o poveste de 50 de ani dedicată florilor și frumuseții pe care ele o aduc în viețile oamenilor. Piața florilor s-a dezvoltat foarte mult la nivel mondial în ultimii ani și s-a diversificat teribil. Este o întreagă industrie în jurul plantelor și a florilor, care se intersectează cu domenii nenumărate: design, fashion, arhitectură, urbanism, peisagistică, accesorii. Spre exemplu, am asistat în ultimii ani la o explozie de creativitate în zona vazelor, a ghivecelor și a vaselor pentru plante și flori, există târguri internaționale, există ediții limitate, semnate de creatori celebri, sunt anumite piese care valorează infinit mai mult decât planta pe care o găzduiesc. Florile au versatilitate, au viață și au capacitatea de a umple un spațiu, de a însufleți o grădină sau o încăpere, de a crea un întreg univers în jurul lor, ceea ce deschide foarte multe frontiere. În cazul Iris, pot spune că cifra de afaceri a crescut în ritmul creșterii interesului oamenilor pentru flori, de la un an la altul constant și a variat ca creștere de la 0,5% la 20%, în ultimii ani. 2020 este un an imprevizibil, în care nu am putut activa constant în nișa de evenimente mari, din cauza pandemiei, însă în care s-au dezvoltat multe divizii de business în care nu ne puneam mari speranțe. De exemplu, cum ar fi nișa plantelor unicat și a arbuștilor cu care oamenii și-au potolit dorul de verde, de natură, într-o perioada în care s-a schimbat și s-a îmbogățit relaționarea oamenilor cu propria locuință. Este interesant să avem puterea să ne adaptăm și să fim atenți la nevoile și la sentimentele oamenilor, cred că grija față de ei este cheia succesului în orice poveste, fie ea personală sau de business. 

Iris

Tramvai cu flori

Unde se poziționează Florăria Iris în comparație cu concurența și care este publicul căruia i se adresează?

Părinții mei au pornit Iris cu dorința de a aduce frumusețea florilor în casa și în viața oricărui român, indiferent de categoria socială din care face parte. Mereu ne-au spus că fiecare om trebuie să simtă bucuria de a primi și de a dărui o floare. Așadar, am primit moștenire misiunea de a aduce flori pentru toate categoriile de public, așa că la noi în magazine există ofertă și pentru studenți sau pensionari, dar și pentru oameni din categoria de mijloc sau premium. Ne dorim să putem face și o serie de buchete mici, pe care băieții să le dăruiască colegelor, prietenelor sau mamelor lor, pentru a încerca să încurajăm gesturile frumoase de la vârste fragede. Așa că avem flori românești sau garoafe, așa cum avem și orhidee unicat în Europa, cu peste 400 de flori, sau un măslin bătrân de 400 de ani și greu de 800 de kg.

Iris

Ghiozdane cu flori

Florăria Iris a funcționat timp de 20 de ani și în comunism. Cum se cumpărau flori atunci față de acum?

Florăria Iris nu a fost în forma aceasta dinainte de Revoluție, pentru că nu era privatizare pe atunci. Părinții mei lucrau la serele Popești Leordeni, care erau de stat, și se străduiau să aducă cât mai mulți oameni printre flori și să-i facă să se îndrăgostească de ele. Pe vremea aceea, oamenii cumpărau clasic 3, 5 sau 7 garoafe, cine cumpăra 9 garoafe sau mai multe era clar că are un eveniment special sau că face parte dintr-o anumită categorie socială. Se găseau în mare parte garoafe albe și roșii pe tot parcursul anului, dar și trandafiri de grădină sau flori de sezon, toamna crizanteme și dalii, însă toate erau în cantități mici, ca o pată de culoare. Este de neconceput asta acum când oamenii își pot împodobi, la propriu, casa cu flori variate, indiferent de sezon sau de granițe. Universul florilor pare acum infinit și ar trebui să ne bucurăm de asta zi de zi.

Iris

Nicu Bocancea, Poarta Cărților

Există dorința de a vă extinde și pe alte piețe din afara Bucureștiului?

Avem dorința de a ne extinde, desigur și lucrăm constant la asta. De mai bine de 10 ani, Iris livrează și internațional, oriunde în lume. Dacă-ți dorești să dăruiești mamei, care este în America un buchet de flori de ziua ei, în 24 de ore, noi i-l trimitem acolo. Pentru anul viitor, ne dorim să putem livra oriunde în țară, într-un timp foarte scurt. Însă, noi am făcut totul pas cu pas, calculat, nu am ars etape, nu ne-am hazardat, este prea importantă calitatea și povestea Iris pentru noi, ca să ne uităm numai pe cifre și pe planuri de profitabilitate. Primim des întrebarea de ce nu deschidem florarii Iris în țara sau de ce nu vindem francize Iris, însă noi nu vrem să uităm cine suntem și ce ne mână pe acest drum. Iris este un business de familie, construit după chipul și asemănarea familie noastre, el ne seamănă și așa trebuie să rămână. Vrem să avem totul sub control, să avem calitate în magazinele și în produsele noastre, să avem ofertă unică și variată pentru piața din România și să știm și să ne regăsim în tot ce facem. Nu vrem să riscăm sau să ne pierdem în goana după cifre mai mari, mai ales că ni s-a demonstrat din experiență că cifrele devin din ce în ce mai mari organic, natural, din implicare, dăruire, perfecționare și căutare permanentă de mai bine și mai frumos pentru clienți. Dacă copiii noștri vor considera să facă altfel, le doresc succes și îi vom încuraja să gândească larg, însă eu și Nicu așa vedem povestea Iris, sub ochiul și rigorile noastre 100%.

Iris

Povestiți-ne un pic despre campania voastră #50dezilepentru50deani în cadrul căreia ați decorat cu flori gropi, băncuțe, tramvaie etc.

Campania manifest #50dezilepentru50deani a apărut din dorința noastră de a marca cei 50 de ani de istorie a familiei noastre în industria florilor din România și de a oferi glas florilor, să vorbească despre o lume mai bună, mai frumoasă, mai civilizată. Florile au capacitatea de a schimba în bine un context, cu ajutorul lor putem face ceva frumos din ceva urât sau greșit, putem aduce zâmbete sau putem pune lumea pe gânduri. Iris are norocul de a-l avea pe Nicu Bocancea, fratele meu, în care eu am încredere absolută, care după 25 de ani de formare profesională și de aprecieri internaționale, își dedică zilnic ore pentru a comunica prin și cu florile. El reușește să creeze concepte foarte puternice din flori, el gândește și pregătește cea mai potrivită scenă pentru construcțiile florale atât de expresive pe care oamenii le savurează în cadrul campaniei noastre în care zilnic, timp de 50 de zile, spunem povești din flori și din speranța în mai bine. Vă invităm să intrați zilnic pe canalele noastre de socializare pentru a primi online manifestul nostru în care florile și creativitatea au rolul principal.   

Iris

Cum prevedeți evoluția brandului Florăria Iris în următorii 5, 10, 20 de ani?

Dorința noastră declarată este de a pune România pe harta mondială a floristicii. Nicu a reușit să se impună internațional ca master florist, el este adesea invitat ca speaker și formator în foarte multe țări de pe glob, iar România devine încet-încet, pentru țări cu istorie lungă în domeniu, o piață demnă de luat în seamă pentru plante rare, pentru arbuști unici, pentru flori de calitate, pentru artiști florali remarcabili. Țara noastră are oameni talentați în domeniul floristicii, dar și nenumărați oameni iubitori de flori și de frumos care merită să aibă parte de tot ce e nou și bun pe plan mondial în acest domeniu. Pe lângă asta, pe plan personal, eu și Nicu, precum și părinții noștri, ne dorim să lăsăm o moștenire frumoasă copiilor noștri, de care ei să fie mândri și pe care ei să-și dorească să o ducă mai departe pentru ei, pentru profesia lor și, de ce nu, pentru copiii lor. Iris trebuie să meargă mai departe, s-au scris doar primele 50 de file de istorie, urmează multe altele din ce în ce mai frumoase, atâta timp cât există respect și dragoste față de natură, față de flori, față de istorie și față de oameni.

  • Text de Gruia Dragomir.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter