ARcTic | Save the Blue Planet

Vineri și sâmbătă (23-24 octombrie), începând cu ora 19:00, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Departamentul Scenografie și Eveniment Artistic din cadrul Universității Naționale de Arte vă invită la Spectacolul ARcTic | Save the Blue Planet, un eveniment care se adresează publicului de toate vârstele! 

Spectacolul are loc în grădina Muzelui Antipa și este realizat de o echipă multidisciplinară formată din scenografi, ingineri, programatori, profesori, studenți, regizori, actori. 

Printr-o abordare inedită, în care teatrul, dansul și arta scenografiei se îmbină cu tehnologia, #ARcTic spune povestea a 6 specii din regiunile polare: krilul antarctic, musculița antarctică, caracatița uriașă, pinguinul imperial și cormoranul imperial, toate afectate de poluarea produsă de om! 

Video-proiecții și costume interactive, acționate de tehnologie și animate de mișcările actorilor de la „Compania 9”, vor transpune publicul într-o atmosferă magică, pentru a surprinde pulsul unei lumi pure și fragile, lipsite de apărare în fața acțiunilor omului. 

Cele 6 personaje au fost construite prin tehnici de reciclare creativă, ce îmbină materiale reciclabile, deșeuri și materiale neconvenționale cu led-uri, senzori de mișcare, motoare și mecanisme complexe. Publicul va putea ulterior să admire și să interacționeze cu personajele ARcTice care vor fi expuse în interiorul Muzeului Antipa. 

Proiectul cultural este co-finanțat de AFCN și Universitatea Nationala de Arte. Participanții la evenimentul din grădina Muzeului Antipa vor respecta pe toată durata spectacolului regulile de prevenție sanitară: 

Purtarea măştii de protecţie;

Menţinerea distanţei fizice de 2 m între persoane;

În timpul spectacolului, spectatorii vor rămâne așezați pe locurile rezervate. 

Verificarea temperaturii se va face la intrarea în curtea muzeului. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3° C, participarea la eveniment este interzisă. 

‼️Intrarea este liberă iar rezervările se fac pe adresa www.antipa.ro.‼️