One to Remember: Festival, Film & Food

În anul 2000 puțini s-ar fi gândit că peste 20 de ani se vor schimba atât de multe și, în același timp, atât de puține. Nu ieșim în oraș cu mașini zburătoare, dar ne deplasăm deja cu automobile electrice.

Nu s-a inventat teleportarea, dar avem în buzunare telefoane inteligente, cu aplicații care ne „teleportează” mâncarea direct la ușă, și ne ducem o bună parte din viață pe rețelele sociale. În luna octombrie a anului 2000 ieșea de la tipar și primul număr din Zile și Nopți, iar timp de 20 de ani a apărut fără întrerupere. Cu această ocazie, fiecare dintre noi a trecut în revistă o amintire dragă din experiențele noastre de „going out” din aceste două decenii.

Horia Ghibutiu

Am fost castelan

Am fost castelan

Pentru că sunt scorțos, festivalul meu de suflet e George Enescu. Pentru că sunt bucureștean, festivalul meu de evadare e Summer Well. Pentru că îmi place ploaia, cel mai mult mi-a plăcut un an special în care am fost castelan la Bonțida: 2016. A fost un line-up stelar, de la Sigur Ros, adică tot ce a dat mai bun Islanda în materie de post-rock, la God Is An Astronaut. De la rock alternativ, Enter Shikari și Bastille, la metalcore - Bring Me The Horizon. După atâta muzică bună, rămâne întrebarea cum de am dansat dezlănțuit, ca Elaine din Seinfeld, pe o ploaie apocaliptică, tocmai pe Skrillex?! Răspunsul era în vodcă, prieteni.

Delia Mitrache

Eram curioasă

Touch me not

Touch me not este un film care m-a atins. Eram tare curioasă de regia Adinei Pintilie și am mers să-l văd de cum a intrat în cinematografe. Acolo am cunoscut-o pe Dana, cu care m-am împrietenit rapid. Din motive care nu țin de film în sine, prietenul cu care venise a fost nevoit să iasă din sală, iar ea, interesată de ceea ce vedea, a simțit nevoia să își împărtășească reacțiile cu cineva. Cum eu mă așezasem fix pe scaunul de lângă, m-a făcut părtașă la emoțiile ei și a început să îmi șușotească la ureche interpretări vagi, unele amuzante, ale scenelor care se derulau pe ecran. Spre final m-a luat de mână.

Berti Barbera

Food & Music

food & music

Până să-mi dau seama dacă sunt gurmand sau mâncău, am dobândit o pasiune pentru tot ce înseamnă identitate culturală prin felul de a alege și de a prepara mâncarea, asociind totul cu muzica. Așa cum alegem vinul potrivit unui fel de mâncare, la fel scoatem din raft discul care să completeze atmosfera ideală. Astfel am ajuns la reale perfomanțe în gătit, ales ingrediente și alte potriveli, în timp ce observ și ascult mai marii cunoscători într-ale deliciilor rafinat combinate. Oriunde merg, mă abandonez în muzica și în bucătăria locului. E cel mai potrivit loc de a-ți cunoaște semenii. Pentru că suntem ceea ce alegem.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter