PE GUSTUL NOSTRU | MAMIZZA – pizza ca la mother of pizza acasă

Mi-am adus aminte de prima impresie a celebrului și regretatului Anthony Bourdain atunci când a ajuns într-o pizzerie din Napoli. Spre deosebire de felul newyorkez în care se consumă pizza, la felie, apucată cu mânca, ca un fast food - observa Bourdain - în Napoli, toată lumea mănâncă pizza servindu-se de furculiță și cuțit.

Pizza Mamizza

Nu e de mirare. La ea acasă, pizza nu e fast food de mâncat din mână, pe stradă, e un dish serios, care presupune tot tacâmul și toate tacâmurile și are ritualul său. Pizza napolitană e un produs de origine controlată, face parte din patrimoniul cultural UNESCO și are parametrii săi de exigență. Ba chiar dimensiunile sunt riguros specificate. È una cosa seria, prin urmare.

Fiindcă am tot auzit cuvinte de laudă despre Mamizza, am pornit într-o după amiază de lockdown parțial să explorez localul. Prima recomandare ar fi să mănânci la fața locului, chiar și în vremurile astea restrictive. Pizza neo-napoletană de la Mamizza trebuie mâncată pe loc, la cât mai scurt timp după scoaterea din cuptor. A doua recomandare: folosește-te de furculiță și cuțit. Observația lui Bourdain era foarte bună. Blatul moale și pufos al pizzei de la mama ei impune folosirea tacâmurilor. A treie recomandare: mănâncă precum italienii, dinspre centrul pizzei spre margini. O să vezi despre ce vorbesc.

mamizza

N-am ce reproșa pizzelor de la Mamizza. Totul e ca la carte. De la blat până la ingrediente. Evident, calitatea ingredientelor se regăsește în prețuri. Eu am încercat – fără regrete - două neo-napoletane. Mai întâi, pizza Prima: cu fior din latte și prosciutto crudo (46 de lei). Reducția de portocale și nuca presărată pe deasupra au fost două twist-uri surprinzător de plăcute papilelor mele. Apoi, am trecut rapid la pizza Giovanna (42 de lei) – provola affumicata (o brânză moale, asemănătoare cu fior di latte) și guanciale (obraji de porc). Și aici combinația a venit cu un twist de efect: pudră de porcini, capabilă să rivalizeze lejer cu preferata mea, cea de trufe. Și mai puțin intruzivă și acaparatoare decât aceasta din urmă.

Una peste alta, n-am regretat investiția în piza de la Mamizza. Data viitoare, promit să încerc clasica pizza napoletană: Margherita.

mamizza

  • Text de George Mihalcea.

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter