HAIHUI cu Swit Rocs - 3 Summits: călătorie în singurătate

Dragă om singuratic,

Sau singur?

Cum ești? Cum te simți? Cum îți mai sunt zilele?

Când a fost ultima dată când te-a întrebat cineva cum te simți, așa, pur și simplu? Dar tu, tu când ai făcut asta pentru cineva drag? Trăim vremuri diferite, surprinzătoare, care, ne place să ne spunem, nu ne-au dat răgaz să ne pregătim. Am fost luați prin surprindere la începutul anului, mai ceva decât sunt luate mașinile de deszăpezit la finele lui, când dă prima ninsoare. Dar noi măcar aveam cămerile pline cu făină, orez și conserve și puteam privi ninsoarea pe geam. Ba, să îmi fie cu iertare, nu aveam alta de ales decât să o privim pe geam. Afară nu mai puteam ieși. Pandemia ne-a tratat pe toți la fel, indiferent de vârstă, de venit, de chef sau de moștenire genetică. Nu ne-a întrebat cum suntem, cum ne simțim, ce părere avem despre posibilitatea de a ne pune viața pe pauză, o perioadă. Te-ai simțit lezat, poate, că ai fost luat și tu la grămadă. Adică înțelegi că alții, dar tu?! Tu, care mereu ai fost cinstit, ți-ai plătit cheltuielile la timp, ai mai dat ceva mărunțis bătrânicii de la colțul străzii, nu ai copiat la examene, mai scăpai și câte o cruce, în grabă, când treceai pe lângă o biserică și, culmea, te și spălai de vreo 43 de ori pe mâini zilnic! De ce tocmai tu, zău așa?!

De ce mi se întâmplă tocmai mie?!

Multe pe lumea asta se întâmplă fără voia noastră și la unele dintre cele multe nu avem drept la replică sau la reacție, ci mergem din inerție mai departe, cu ce ni se dă. Sau fără ce nu ni s-a dat. Te-ai gândit, oare, vreodată că unii dintre noi așa se nasc și o pot duce așa o viață? Fără capacitatea de a reacționa la ce au sau la ce le lipsește? Fără niciun control asupra propriei vieți? Poate ai cunoscut sau ai și tu în jurul tău copii sau tineri care suferă de autism. Tineri a căror voce nu se aude decât în interiorul lor și, Doamne, câte povești are de spus acolo! Autismul nu este boală, așa cum mulți cred, ci o tulburare de comportament, care apare în cel mai nefast moment posibil – acela în care copilul se dezvoltă (sau ar trebui) din toate punctele de vedere. Cum ne place să ne spunem că suntem diferiți cu toții, posibil ca de multe ori să treacă neobservată în primii ani, deoarece nu există analize sau radiografii sau alte instrumente medicale care să claseze obiectiv disfuncția. Iar lor le lipsește vocea. Vocea prin care să strige în față lumii că ceva nu este în regulă și că au nevoie de ajutor.

Lor le lipsește vocea prin care să strige în fața lumii că au nevoie de ajutor 

Autism Voice este locul în care copiii care suferă de această tulburare primesc o șansă să își găsească vocea. Primesc o șansă la o viață ca a mea și ca a ta. Un loc în care cei care au o voce, foarte puțin probabil să o folosească pentru a se lamenta de ce eu? sau de ce ei? ci o revarsă, cald, intens și fără încetare asupra celor mici, pentru a le insufla că nu sunt singuri, nu sunt pierduți, nu sunt neînțeleși. Că atunci când vocea lor va găsi mijloacele să dărâme barierele cu lumea, va avea de cine să fie ascultată și prețuită. Fac tot posibilul, alături de familii (acolo unde este cazul) ca cei mici să nu fie singuri. Dar nu pot știi dacă nu se simt astfel. Am fost întrebată în repetate rânduri de ce aleg, uneori, să călătoresc singură; nu mi-e groază să fiu atât de singură? Nicidecum! A fi singur și a te îmbogăți din asta cred că e o calitate pe care dacă am avea-o mai mulți, lumea ar fi mai bună iar oamenii mai înțelegători, unii cu ceilalți. Să te simți singur, chiar și înconjurat de oameni, ei bine asta poate fi, într-adevăr, tragic. Când ne simțim iubiți, apreciați, înțeleși, ocrotiți, găsim curajul de a ne descoperi propria voce. Atunci suntem singuri în siguranță, nicidecum cu siguranță singuri.

Atunci când suntem apreciați, înțeleși, ocrotiți, putem fi singuri în siguranță, iar nu cu siguranță singuri

Cele mai grele călătorii nu sunt cele în care pleci singur, ci cele din care te întorci astfel. Dacă ar fi să aleg locul din lumea asta în care mă simt cel mai puțin singură, indiferent de companie, vei ghici, acela este muntele. Muntele știe a-mi spune cele mai frumoase și dătătoare de speranță povești despre viață. Muntele mă încarcă și îmbărbătează cel mai mult în zilele în care simt că nici nu aș vrea să mă ridic din pat. De la munte nu mă sfiesc să iau tot ce îmi oferă, pentru că știu că pe măsură ce îmi dă, și el se îmbogățește. Pe munte, oricât de pierdută m-aș simți, reușesc să îmi regăsesc vocea.

Pe munte ne pierdem gândurile, dar ne găsim vocea

3 SUMMITS – FIND YOUR VOICE IN THE MOUNTAINS este o poveste despre toate de mai sus – siguranță, neputință, speranță, bucurie, munte, curaj, voce, sau lipsa ei, iar tu poți fi unul dintre protagoniștii acestei povești care abia a început să se scrie. Startul a fost dat de 3 oameni buni și frumoși, așa ca tine, care în week-end-ul de Moș Nicolae vor urca cele mai înalte 3 vârfuri montane din 3 masive diferite din Brașov – Vârful Postăvaru (1799 metri), Vârful Piatra Mare (1844 metri) și Vârful La Om (2238 metri). 60 de km de poteci în 18 ore, pentru o cauză de suflet. Fiecare cu pasul lui, cu vocea lui interioară, cu aspirațiile lui.

3 SUMMITS: povestea lor, povestea mea, povestea noastră – alege să scrii și tu un rând din ea!

Cei 3 temerari sunt Bogdan Coman, ciclist de performanță, Călin Cotinghiu și Daniel Giurgi, fondatorii Podu’ Stricat, un proiect brașovean de natură, aventură și poezie, transpusă în fotografie. Cei 3 vor lua munții la pas pe 5 Decembrie, înainte de răsărit și nu se vor opri până la finele zilei de 6 Decembrie, pentru a găsi pe potecile lor cât mai multe voci, pe care să le dăruiască, apoi, micuților de la Autism Voice, în speranța că, primind tot mai multe, într-o zi vor reuși să o găsească pe a lor. Alătură-te lor și dă viață unei voci de copil! Sunt multe lucruri frumoase pe care le putem dărui celor din jurul nostru de sărbători și majoritatea dintre ele se găsesc în magazine sau sunt la un click distanță de coșul tău de cumpărături. Speranța, încrederea, bucuria și, mai ales vocea de a exprima aceste sentimente sunt, însă, cadouri neprețuite pentru cei care nu le-au avut niciodată. Fii și tu unul dintre cei care fac un astfel de dar de Moș Nicolae!

Înscrie-te aici la 3 SUMMITS și dă viață unei voci de copil de Moș Nicolae!

Înscrie-te aici la 3 SUMMITS și dă viață unei voci de copil de Moș Nicolae!

Înscrie-te aici la 3 SUMMITS și dă viață unei voci de copil de Moș Nicolae! 

3 SUMMITS nu este doar despre dragostea pentru natură, munte și sănătate. 3 SUMMITS nu se adresează doar celor cu o condiție fizică grozavă, doar celor pasionați de alergare sau drumeții. 3 SUMMITS nu este doar un concurs sau o competiție. 3 SUMMITS este despre șansa la o voce în propria viață. A noastră, a celor care abundăm de ea și a lor, a copiilor pe care îi putem hrăni cu puțin din ea.

  • Cursa Extreme – 60 k
  • Cursa Power – 21 k
  • Cursa Standard – 10 k

Acestea sunt cele 3 opțiuni din care poți alege dacă vrei să fii și tu parte din această poveste. Poți parcurge kilometri aleși în mers sau în alergare, jucând șotron sau sărind coarda, singur, cu partenerul sau cu grupul de prieteni, pe munte, pe străduțe plăcute sufletului tău sau în cartier, când îți plimbi cățelul. Oriunde și oricum îți dorești tu, atâta timp cât o faci în zilele de 5-6 Decembrie.

Orice variantă vei alege, ea va fi echivalentul unei șanse la o voce pentru unul dintre cei 400 de micuți din Centrul Autism Voice.

Fiecare 55 RON din suma donată de tine (75 RON) reprezintă o oră de terapie pentru unul dintre copii. Tu vei fi tratat întocmai ca un participant cu acte în regulă la o astfel de competiție, cu număr de concurs, KIT cu bunătățuri de la sponsori, diplomă și alte surprize oferite de organizatori.

Ce spui, vrei să fii și tu un sunet de veselie dintr-o viață altfel atât de tăcută?

3 SUMMITS: Fiecare participare reprezintă o șansă la o voce în propria viață

Dragă om singuratic,

Cum ești? Cum te simți? Cum îți mai sunt zilele?

Nu fii necăjit că au trecut lunile și că încă nu ai revenit cu totul la viața normală de până acum. Fii recunoscător, doar, că încă mai ai un oarecare control asupra ei. Că înțelegi ce ți se întâmplă. Că simți, analizezi, reacționezi. Că poți exprima ce te doare, că poți visa. Că poți striga universului nemulțumirile tale sau micile bucurii pe care, sper, nu va avea nimeni puterea să ți le ia vreodată. Vezi, tu, deci, atâta timp cât mai ai toate astea, înseamnă că ești în control. Atâta timp cât suferi de o izolare temporară, înseamnă că ai la ce spera și o direcție în care să acționezi. Lucrurile nu sunt la fel de optimiste pentru micuții de la Autism Voice, care sunt strânși în ghearele unei izolări mai crunte – izolarea de lume, de familie, de realitate, de ei înșiși. Singurătatea lor este una care nu poate fi suplinită de zâmbetele și bunătatea celor din jur, așa cum poate ar fi suplinită a ta, dacă ai avea casa plină de rude și prieteni, de sărbători. Nu le putem schimba realitatea, dar îi putem ajuta să fie cu un zâmbet mai aproape de vocea care le-a fost refuzată. Așa că hai să ne lustruim ghetuțele cu toții! Ei în așteptarea Moșului bun, iar noi să le încălțăm și să luăm munții și străzile la pas, de dragul lor, de Moș Nicolae.

Ne vedem la 3 SUMMITS, pe 5 Decembrie, înainte de răsărit!

Lustruiește-ți ghetuțele, ia de mână omul drag sau liniștea din suflet și, hai, de Moș Nicolae ne vedem cu toții la 3 SUMMITS!

Cu drag,

Un om singur, în siguranță

          (*parte dintre pozele din articol le aparțin, multe mulțumiri!)

Pe mine, ca de obicei, mă găsești aici:

INSTAGRAM

FACEBOOK

  • Text de Swit Rocs

Swit Rocs

  • Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter